Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat, marţi, la Roşia Montană, că localitatea nu are nicio şansă să fie înscrisă acum în patrimoniul UNESCO, precizând că şanse mari în acest sens ar fi în şapte-zece ani, dacă galeriile romane şi medievale vor fi conservate, iar clădirile vechi restaurate.
Daniel Barbu a spus că este optimist în privinţa înscrierii localităţii Roşia Montană pe lista tentativă UNESCO, însă doar dacă programul de restaurare şi conservare început în zonă va continua.
“Convingerea mea este că dacă ceea ce am văzut astăzi (n.r. – marţi) va continua şi vom avea cu adevărat circa 30 de kilometri de galerie romană, medievală şi tereziană conservaţi, cele 120 de clădiri care sunt destinate să fie conservate vor fi restaurate, situl va avea un aspect urbanistic împrospătat şi restituit. Cred că peste circa şapte-zece ani într-adevăr vom putea cu foarte mari şanse să facem un proiect de înscriere pe lista tentativă UNESCO. Aşa cum arată situl acum nu avem nicio şansă. Adică, munca e degeaba”, a spus Barbu.
Ministrul Culturii, Daniel Barbu, şi membrii Comisiei permanente comune pentru relaţia cu UNESCO a Camerei Deputaţilor şi Senatului s-au aflat, marţi, într-o vizită la Roşia Montană, având ca scop evaluarea patrimoniului cultural din localitate şi a modului în care acesta ar urma să fie afectat dacă în zonă se realizează noua exploatare minieră.
Printre parlamentarii care l-au însoţi pe Daniel Barbu la Roşia Montană s-au numărat Raluca Turcan, Gabriela Vrânceanu Firea şi Traian Igaş, scrie Mediafax.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

