Tocmai s-au terminat zilele culturale maghiare la Cluj-Napoca. Iar având în vedere sentimentul de antiromânism specific unei bune părți a minorității maghiare, de la eveniment nu putea lipsi nici propaganda separatistă. Pe str. Mihail Kogălniceanu, peste drum de sediul UBB, extremiștii unguri de la PPMT au amplasat un banner care incita la separatism. Însă totul ambalat cu doctrina multiculturală a ardelenismului.
Extremiștii unguri și-au dat seama de ceva vreme că nu mai pot să-și facă idealurile publice. Așa că în loc să facă referiri la anexarea Ardealului la Ungaria, aceștia promovează ardelenismul, o doctrină ce are ca miză obținerea autonomiei Transilvaniei, dar aceasta nu e decât o strategie de tranziție, scopul find dezmembrarea României și crearea unei Transilvanii independente în care ungurii să fie etnia dominantă. Bannerul extremiștilor de la PPMT părea foarte atractiv pentru cei naivi: compara Transilvania cu Elveția și promitea raiul pe pământ dacă provincia ar fi autonomă. PPMT susține împărțirea Transilvaniei în cinci regiuni administrative: în patru din acestea limbile oficiale să fie maghiara și româna, iar în a cincea (zona Sibiu-Brașov) pe lângă cele două și germana să fie limbă oficială. Evident, pentru că unora nu le place că locuiesc în România și că trebuie să învețe limba română. Pe banner apare și o istorie a Transilvaniei cu cele mai importante date, una pe gustul separatiștilor care începe cu anul 1000, dată în care Ungaria își consolida dominația în Ardeal. De daci și de romani nu se menționează nimic, căci în istoria lor falsificată provincia era pustie când au ajuns ei, românii venind mai târziu din Balcani. Anul 1920 este prezentat ca o tragedie, căci se recunoaște ”anexarea” Ardealului de către România prin tratatul de la Trianon, iar statul român e acuzat că a discriminat minoritatea maghiară. Când majoritatea locuitorilor provinciei (românii) au decis la 1918 unirea cu România, atunci să susțină cineva că e vorba de anexare e anti-democratic, căci nu se ține cont de voința majorității. Dar în mod ironic PPMT se folosește de mitul democrației pentru a convinge pe cât mai mulți români că autonomia e un lucru bun. Doar în Elveția sistemul cantoanelor funcționează, nu? Dar numai cei ce nu analizează lucrurile cu atenție pot să creadă că autonomia ne va ridica nivelul de trai măcar la un sfert din cel al Elveției.
E trist că de 23 de ani statul român le-a permis extremiștilor de la UDMR, PCM sau PPMT să se ocupe de educația tinerilor unguri și să-i învețe că Ardealul e al lor și că trebuie să-i urască pe români. Drept consecință mulți unguri au ajuns să se izoleze de români și să viseze la Ungaria mare, care a dispărut în evul mediu. În loc să se integreze în societate, această categorie a devenit o adunătură de inadaptați sociali ce dau vina pe români pentru problemele lor. Desigur nu toți ungurii sunt așa, unii și-au dat seama că locuiesc în România și că trebuie să fie loiali statului român și să-i respecte pe români, dar numai cei ce văd dincolo de minciunile separatiștilor.
Zilele culturale maghiare nu mai sunt doar un eveniment cultural, ci și o ocazie ca extremiștii maghiari să facă politică, o politică xenofobă ce urmărește ruperea Transilvaniei de România. Iar astfel de acțiuni sunt sponsorizate din banii publici ai românilor prin intermediul Primăriei Cluj-Napoca, care este sponsor oficial al zilelor culturale maghiare. De acest lucru se fac vinovați politicienii locali în frunte cu Emil Boc. Dar se pare că pentru ei este mai important Laszlo Tokes decât zecile de mii de români care i-au votat.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


21 comentarii la “La Cluj-Napoca zilele culturale maghiare promovează separatismul”
Nu sunt de acord cu autorul Codrin Goia
Articol xenofob
Articolul merita studiat la tribunalul Cluj sau Bucuresti domnule Codrin Goia.Asta-i xenofobie curata
e o idiotenie.
Macar daca ar fi avut orice urma de inteligenta si cunoastere a istoriei, oricare parte ar fi acela.
Napocanews.ro ar trebui sa isi tina standardele cu muult mai sus , daca vreti cititori clujeni
Traiasca Romania!
Cu ce bani se organizeaza zilele minoritatilor?
Cine ii tine in Romania daca nu le place la noi?or fi …sado maso????
Ce se agită toți unguri. Articol xenofob, auzi la ei. Xenofobi sunteți voi cu autonomia și separatisumul vostru. Mergeți în Panonia că acolo numai o să aveți autonomie.
@Robert: Istorie nu ști tu incultule. Păi ungurii or venit aici pe spinarea calului din Mongolia pe la sfârșit de secol 9. Ți ciudă că românii erau primii? Ungur incult ce ești.
„ști”. „Ți”
corect: ştii, ţi-e sau îţi e.
Si asta ti-o zice un ungur, ca sa vezi ca habar n-ai nici limba ta materna, ce sa mai vorbim despre istorie.
lasa ca stii tu bozgore istorie contrafacuta, sub-rasa khazara blestemata.
va jucati acum ultima carte in istorie; aveti noroc de cativa lachei tradatori ca utecistu boc si basecuristu dar curand veti dispare din europa tot asa de repede lrecum ati venit, sabie papistasa ce sunteti.
Cui ii mai foloseste aceasta demantelare a propagandei anti-romanesti de la Cluj, daca nu s-a luat o initiativa de contracarare a ei in timpul ”festivalului”?
Zice unu care începe propoziția cu literă mică :)) Așa se scrie în ungurește? Cine te-o învățat să vorbești română? Tokes?
TRĂIASCA ROMÂNIA MARE! Afară cu dușmanii din țară!
Ca Funar avea dreptate cu privire la consecintele dublei cetatenii date de statul maghiar, este demostrat de un articol de pe portalul maghiar erdely.ma.
ca s-a ajuns la 2.5 milioane de romani cu cetatenia ungara. Mai minte si cand spune ca nu trebuie sa depui juramant in limba maghiara.
interesant cum ia cineva pozitie sau atitudine impotriva provocarilor nepretenesti automat este catalogat xenofob,incult,anti european.sunt curios de ce sunt citite articolele daca creaza indispozitie sau acesti cetitori sunt propagandisti straini de tara sau platiti.mai cred ca aceste actiuni iritante pentru plebee sunt concepute si in laboratoarele presedintiei si guvernului romman deoarece n-au nici o solutie la disolutia statului si ca sa poata mulge tara au nevoie de cat de mult timp perpetuand agonia tarii.
Măă codrene împuțit, habbbbaar n-ai de istorie, dar ai isterie din belșug, cu care umpli lacunele multe și enorme. Ardealul ca și entitate separată, AVEA exact în 1906 venit pe cap de locuitor MAI MARE ca și Elveția!!! Deci NU este vorba de amăgire și zăhărel de viitor, ci este FAPTĂ a trecutului. Citește tu statisticile secrete ale Bibliotecii Academiei, sau Anuarele Confederației Helvetice! După aia să citești Suppplex Libellus Valachorumn (sper că ți-a tradus cineva din latină), saxonă și șvabă oricum nu știi, damite limba inamicilor de moarte, apoi mai discutăm. Ești incult, dar foarte sigur pe tine, și asta-i e o calitate, calitatea celui întors de la târg în fața căruții. Dixit.
Du-te tu acasa cu transhumanta de unde ai venit in orasul nostru. Stramosii nostri sunt nascuti aici, si asta nu poate fi schibmat prin tratate de pace facute cu forta, si nici prin aiureli sovine.
Daca stii asa bine, enumera-mi trei conducatori romani din Transilvania sa zicem din perioada secolelor VI-IX. Impartaseste-ne si noua cunostintele tale de istorie :)))) . Sau numele acestora inca nu s-a inventat ??? :))))
Tot respectul pentru romani normali, europeni, cum sunt de exemplu marea majoritate a profesorilor universitari de la UBB sau chiar si pentru oameni politici normali, cu msunt domnul Boc sau Nicoara, indiferent de partid. Tot respectul asi pentru tarani sau muncitori simpli romani care n-au treaba cu sovinismul primitiv. Dar ceea ce se practica pe aici nu numai ca e sovinism ieftin, dar e fie extrem de copilaresc, fie extrem de retardat. Si fiti sigur, ca ungurii din Ardeal nu-i urasc pe romani normali, nici macar pe retardati ca voi. Nu va baga in seama, atata-i tot.
Pfff…cine te-o fi pus vorbitor în numele ungurilor de la noi din Ardeal, nu ştiu, cert e că spui prostii. Numărul şovinilor este tot mai mare în rândul maghiarofonilor din România, fie că-s unguri, secui sau ţigani, din cauza politicii cretine de ev mediu a neţării vecine. Românii, pe de altă parte, nu au nimic cu fraţii maghiari, reacţiile lor fiind, chiar dacă uneori nu tocmai „ortodoxe”, justificate, normale, pentru că reprezintă UN RĂSPUNS la răutatea unora dintre unguri. Nici nu am putea să urâm pe cineva, noi ortodocşii suntem educaţi în felul acesta, posibil şi religia să fie de vină pentru diferenţa între bunătatea prea mare uneori a românilor şi ura viscerală a unora dintre sinucigaşii vorbitori de „limba cailor”.
Numărul mare de unguri duce la conflicte interetnice, sărăcie, subdezvoltare. De ce-s mai puţini, de aia-s mai cuminţi şi zona înfloreşte: exemplu Braşovul, Timişoara, Oradea, exemple negative: Tg. Săcuiesc, Gheorgheni, Odorheiu S.
Stăpânii ungurilor, politicienii unguri, s-au specializat în luat voturi de la săraci şovini îndoctrinaţi beţivi şi îndobitociţi care-i votează an de an.
Culmea, când UDMereu a luat un prefect în plus din negocierea cu „marele” Boc, a vrut Vasluiul. De ce? Pentru că în sărăcia cea mai mare se fac cei mai mulţi bani.
Oare postacii plini de venin de mai sus sunt dintre muritorii de foame îndoctrinaţi, sau din casta politicienilor şi clientelei politice???
O impacare intre cele doua etnii roman si maghiar pe principiul germano-francez nu este posibil.In primul rand trebuie analizata contextul evenimentelor de la incheierea tratatului de pace de la Triano. La negocierile tratatului delegatia maghiara compusa din Apponyi Albert, Bethlen Istvan si Teleki Pall la sosire in Paris au fost arestati si tinuit in aceasta stare la hotelul Chateau de Madrid si au fost pusi in fata faptului inplinit in sala Triano. Asa intregul popor maghiar a fost umilit si in mod ne democratic semnatarii nu au acceptat ca in zonele respectuive sa se faca referendum. De fapt Lordul Rothermere si ministrul francez Theophle Deleasse au recunoscut caracterul nedrept al tratatului. Pe langa cele enumerate statul Roman nu a respectat niciodata angajamentele luate prin declaratia de la Alba Iulia din 1918. Deci in concluzie Statul Roman face acelias sau ceva mai grave greseli pe cale imperiul dualist a reusit sa le faca. Parintii democratie prin acest act au reusit sa compromita actul democratic pe care acuma cu atata ravna o propovaduiesc.