După ce au blocat Bdul Regina Elisabeta, manifestanţii au mers la Palatul Parlamentului. Cei care se împotrivesc proiectului Roşia Montană s-au adunat din nou în Piaţa Universităţii din București, în a cincea zi de manifestaţii. Au blocat încă o dată Bulevardul Regina Elisabeta, de unde au plecat apoi către Palatul Parlamentului- Tot joi s-a ieșit în stradă şi în capitala Franței, în faţa sediului UNESCO.
A fost cea de-a cincea zi consecutiv în care mii de oameni manifestează în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară, cerând retragerea proiectului de lege, anularea contractului cu Roşia Montană Gold Corporation şi interzicerea exploatărilor cu cianuri în România.
Actualizare ora 0:40 O parte din protestatari, circa 300 500, au plecat către Palatul Parlamentului, deblocând traficul pe Bulevardul Regina Elisabeta.
Actualizare ora 23:17 Bulevardul Regina Elisabeta din Bucureşti a fost din nou ocupat de protestatari, pe o porţiune de aproximativ 150 de metri. Peste 400 1000 de oameni se află acum pe stradă, potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache.
Ora 21:00 Câteva sute În jur de 1500 de persoane s-au strâns și joi seara în centrul Capitalei, în Piața Universității, într-a cincea zi de proteste față de proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roșia Montană.
Ei scandează „Fără referendum!” şi „Uniţi, salvăm Roşia Montană!” şi agită pancarte cu mesaje printre care „Popor de oi, ieşiţi din casă, vă mănâncă lupii”, „Salvaţi-vă!” şi „Salvaţi Roşia Montană!”.
Câteva mii de persoane, majoritatea tineri, s-au adunat şi miercuri seară în Capitală, pentru a patra zi consecutiv, la fântâna Km 0 de la Universitate, pentru a protesta faţă de proiectul minier de la Roşia Montană. Puţin după ora 23:00, s-au mutat pe Bdul Regina Elisabeta, unde au blocat circulaţia. Au părăsit spaţiul abia începând cu ora 2.
Proteste au mai avut loc azi și la Brașov și Sibiu.
În faţa sediului UNESCO din Paris s-au strâns cel puţin 200 de persoane, într-un miting de protest faţă de proiectul Roşia Montană. Proiectul de lege propus de Guvern care prevede începerea exploatării la Roşia Montană este în mare parte neconstituţional. Concluzia este a experţilor Ministerului Justiţiei care avertizează că, dacă proiectul guvernului va trece de Parlament, statul poate pierde controlul proiectului aurifer. Actul normativ, aflat acum la Senat, este un document plin de confuzii juridice şi excepţii de la legile în vigoare, care fac statul simplu martor la situaţia de la Roşia Montană, susţin specialiştii, în documentul publicat de Digi24.În afară de Digi 24 televiziunile generaliste au ignorat protestul.
Sursa: Buciumul
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


5 comentarii la “A cincea zi de proteste față de proiectul de la Roșia Montană. Televiziunile generaliste au ignorat protestul”
Guvernul nu este o casă de amanet a resurselor care nu-i aparțin! Cât despre minerit: există brevete de invenție românești acceptate de 40 de state privind prelucrarea minereurilor aurifere fără utilizarea cianurilor! Mai mult, numai arseniul care reiese din prelucrare se ridică valoric la cotele aurului extras. In plus reziduurile pot fi astfel utilizate pentru alte scopuri, inclusiv în construcții, fără a prezenta nici un risc! Parlamentarii pe cine naiba mai reprezintă dacă nu s-au consultat cu electoratul? De ce trebuie să apară Băsescu sau Ponta sau alt individ pentru a face scamatorii inutile și total necuvenite iinteresului național real?
lovitura de stat din 89 a fost gandita in ideea devalizarii Romaniei si distrugerii ei ca stat .Pentru aceasta serviciile straine ajutate complice de pacepisti din serviciile din romania -am vrut sa zic; ale noastre;au inceput prin a pune la conducerea tarii agenti straini si din est si din vest-aratati-mi un etnic roman care a condus tara dupa asasinarea regretatului.
S-a trecut la devalizarea si distrugerea valorilor materiale create cu mari eforturi de romani-exemplu,la Dej a fost combinatul de fibre artificiale -tot era din inox si utilaje din oteluri speciale ca nici pe sateliti nu-si permiteau fabricantii sa puna asa materialea fost dat pe nimica ,utilajele au fost demontate si duse intr-o tara foarte dezvoltata
continuare-s-a trecut la distrugerea romanescului prin artificialul -rrom ,apoi rom la mandrii tigani
manelizarea tarii facuta de media din romania cu actionariate suspecte parca au fost concepute special pentru gazele de sist si marea de cianura.Trebuie tinut cont ca germania si cehia polueaza cu industria lor care merge din plin ,fapt ce genereaza ploi acide.ganditiva ce se va intampla cand pe marea de cianura v-a ploua.ploile acide contin in general acizi sulfurosi si azoti iar acestia in contact cu sarurile de cianura v-a rezulta acid cianhidric cred ca hitleristi care deparazitau hainele detinutilor cu ciclon b ar fi invidiosi pe ponta daca se formeaza un smoc peste apuseni
acidul cianhidric ,HCN ,sa stiti ca la concentratii foarte mici detectate in general de papagali, ai un sentiment de frica, fara sa stii dece,apoi moartea survine foarte repede.Si acum sa va ganditi la un nor care se deplaseaza dintr-o parte in alta a apusenilor si apoi la politicul nostru cu conturi babane prin paradisuri fiscale ,vile hoteluri prin insule exotice
continuarea-prin pensionari anticipate prin desfintarea locurilor de munca,prin stimularea plecarii in masa a tinerilor pentru a fi sclavi prin tarile dezvoltate .Pentru aceasta au dus o politica de frustare a valorilor prin promovarea nulitatilor si a lipitorilor de afise -exemplu poate fi guvernul de azi -COMBATETI-MA