Catolicii beatifică pe Vladimir Ghika, BOR nu mişcă un deget de Patriarh pentru Sfinţii Închisorilor

Zilele trecute Papa Francisc şi Biserica Catolică au făcut un gest extraordinar prin beatificarea monseniorului Vladimir Ghika. Catolicii din România ştiu să-şi aprecieze eroii bisericii lor şi să-i treacă în rândul sfinţilor. Recunoscut drept preot martir de către Papa Francisc, monseniorul Vladimir Ghika a fost beatificat, intrând astfel în rândul fericiţilor şi sfinţilor Bisericii Catolice. Sfânta Liturghie a beatificării s-a desfăşurat pe 31 august, la Romexpo, în prezenţa trimisului Papei Francisc, Eminenţa Sa Cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. Astfel, monseniorul Vladimir Ghika va fi sărbătorit începând cu anul viitor pe 16 mai, odată cu introducerea în calendarul Bisericii locale, al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. Nepot al principelui Grigore V. Ghika Vodă, ultimul domnitor al Moldovei, Vladimir Ghika a fost botezat şi miruit ortodox, însă pe când avea cinci ani a fost trimis la şcoală în Franţa, la Toulouse, unde a fost lăsat în grija unei familii protestante. Atunci a început să primească educaţia religioasă specifică acestei confesiuni, mai ales că în zonă nu exista nicio biserică ortodoxă.Ghika va deveni în anii 20 preot catolic. Şi-a dedicat viaţa actelor de milostenie pentru cei săraci. A fost un apropiat al Vaticanului.

În seara zilei de 18 noiembrie 1952, monseniorul este arestat sub acuzaţia de „spionaj în interesul Vaticanului şi al puterilor imperialiste”, chiar în timp ce ieşea din casa lui Vasile Stoica, unde fusese să dea asistenţă bolnavei Maria Radovici (mama actorului Sebastian Radovici). Este întemniţat la Jilava, unde este bătut crunt şi torturat. În urma procesului desfăşurat în 1953, când se apără singur, este condamnat la trei ani de închisoare. Săvârşeşte însă pedepsa doar parţial, monseniorul Vladimir Ghika murind în puşcărie pe 16 mai 1954. A fost înmormântat iniţial în cimitirul din apropierea închisorii Jilava, însă în anul 1968 rămăşiţele sale au fost mutate în cimitirul Bellu Ortodox din Capitală. Ideea vehiculată de o parte a societăţii civile că monseniorul Ghika a fost beatificat pentru că a fost catolic, originar din familie princiară apropiată de liberalii interbelici şi că Sfinţii Închisorilor ortodocşi nu sunt sanctificaţi că au fost legionari nu se susţine. Monseniorul Vladimir Ghika este înrudit cu un alt fost deţinut politic celebru, prinţul Alexandru Ghika, condmanat pentru funcţia sa de director al Serviciului Siguranţei Generale în perioada 1940-1941, în vremea guvernării legionare, unul din exemplele de demnitate prin intransigenţa cu care a refuzat orice compromis cu puterea comunistă, ieşind din Zarka Aiudului în vara anului 1964, cu ultimii deţinuţi politici “nereeducaţi”.

Sigur că am simţit o mare bucurie că monseniorul Ghika a fost beatificat, deoarece acesta slujea în cele două rituri latin şi ortodox, fiind o punte spirituală dintre catolici şi ortodocşi, dar mult mai tare aş fi simţit bucuria în inimă, dacă în sfârşit BOR ar recunoaşte Sfinţii Închisorilor ortodocşi şi i-ar canoniza. Avem cazul lui Valeriu Gafencu, un Sfânt al Închisorilor, care a salvat în închisoare de la moarte un pastor de origine evreiască, oferindu-i antibioticul său şi a stat „podea” sub acesta ca să nu atingă cimentul rece şi să se salveze de pneumonie. Valeriu Gafencu şi-a săvârșit sentința la închisorile de la Aiud (1941-1949), Pitești (noiembrie-decembrie 1949) și Târgu Ocna (1949-1952), unde a fost un adevărat trăitor al ortodoxiei, regimul dur al detenției, torturile și bolile contactate aici întărindu-l duhovnicește. A compus aici poezii, care se cântau în celule, iar acum se cântă în biserică. În 1949 este dus la sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o stare foarte gravă: TBC pulmonar, osos, ganglionar, reumatism, lipsă de hrană.

La data de 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferință să-i procure o lumânare, o cruciuliță și o cămașă albă pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, i-a spus lui Ioan Ianolide: „Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiați prieteni. Fă tu așa fel încât să vină pe rând la mine, în liniște.” A doua zi, pe 18 februarie, în jurul orelor 14:00-15:00, Valeriu Gafencu rostește ultimele sale cuvinte: Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul, după care a decedat. A făcut aprte parte dintr-un grup ce împărtășea aceeași orientare spirituală, alături de studentul în drept Ioan Ianolide, Anghel Papacioc, cel care avea sa devină ieromonahul Arsenie Papacioc, doctorul Traian Trifan, avocatul Traian Marian, Marin Naidim, Aurel Dragodan, Constantin Totea și mulți alții. Unul dintre bolnavii ce-l iubeau și-l admirau, Victor Leonida Stratan, obținuse printr-o intervenție specială, de la familie, un pachet cu streptomicină. Cu o jertfire de sine specifică marilor trăitori ai ortodoxiei, Valeriu le-a primit și a doua zi l-a înștiințat pe Stratan că a hotărât să le cedeze pastorului Richard Wurmbrand, spunând că și acesta se afla într-o stare gravă. Medicamentele au fost folosite de Wurmbrand, a cărui viață a fost astfel salvată. Acest Sfânt al Închisorilor a fost făcut post-mortem cetăţean de onoare al oraşului Tg. Ocna, dar consiliul local în frunte cu primarul la cererea premierului Victor Ponta i-a retras distincţia la solicitarea comunităţii evreilor din România pentru că a fost legionar. Nu am auzit pe vreun ierarh din BOR să ridice un deget sau un cuvânt în apărarea lui Valeriu Gafencu,  acest martir al Ortodoxiei.

Nu e prima oară când BOR se poartă exagerat de obedient cu puterea politică, atât cea comunistă cât şi cea neo-comunistă de după decembrie 1989. Ierarhia BOR e prea implicată într-un concubinaj politic cu clasa politică coruptă pentru a mai ridica cuvântul în apărarea Sfinţilor Închisorilor. Destui ierarhi BOR au fost colaboratori ai fostei Securităţi comuniste, făcând astfel pactul cu Diavolul, fiind adumbriţi de acesta în viaţa spirituală. Numai astfel se explică teologic obstinenţa cu care refuză canonizarea Sfinţilor Închisorilor la 23 de ani de la Revoluţie. Ieşirea ierarhiei BOR din amorţeală cred că se mai poate face numai prin exorcizări, deoarece colaborarea cu puterea politică comunistă şi neo-comunistă, precum şi cu Securitatea, e de factură diabolică. Colaboraţionismul politic şi securistic e ca un pact cu Diaviolul făcut de o parte din ierarhia BOR. Sfinţii Închisorilor au fost oameni curaţi ai lui Dumnezeu care au refuzat orice reeducare comunistă şi atee, lucru care atentează moral la statutul de subordonat al statului laic a Sinodului BOR. Catolicii au reuşit prin canonizarea monseniorului Ghika să ofere o lecţie de sfinţenie şi istorie unei ierarhii ortodoxe anchilozate în trecutul recent comunist şi ateu. Proclamarea ca cetăţean de onoare al duhovnicului neamului Iustin Pârvu de către Primăria Baia Sprie arată că asistăm la o resurecţie a Ortodoxiei de jos în sus pornind de la mirenii, călugării, monahiile şi preoţii ortodocşi. Masa credincioşilor ortodocşi nu mai aşteaptă complicatele manevre ale BOR de a face pe plac statului corupt şi a nu recunoaşte Sfinţii Închisorilor, ci pur şi simplu prin participare cu sutele de mii în genunchi şi rugători la moaştele şi mormintele martirilor ortodocşi din temniţele comuniste  arată evidenţa că asistăm la revoluţie ortodoxă naţională. Poporul ortodox îi recunoaşte pe Sfinţii Închisorilor ca şi canonizaţi deja ca sfinţi populari, ierarhia BOR încă nu, dar nu pentru mult timp. Vocea poporului ortodox e de fapt dreapta credinţă şi plăcută Domnului. Cei care din ierarhia BOR au dat mâna cu Satana înainte de 1989 să se roage mult să le ierte Dumnezeu păcatele împotriva Ortodoxiei şi poporului român.

Ionuţ Ţene