Distribuie articolul

Zeci de români de etnie romă au intervenit, în cursul nopţii de luni spre marţi, pentru a împiedica poliţia italiană să aresteze doi români suspectaţi de furt, situaţia fiind tensionată însă fără a degenera în confruntări, scrie Corriere della Sera.

Agenţi ai poliţiei italiene au urmărit doi români, de 26, respectiv 46 de ani, până în faţa unui bloc de şapte etaje din localitatea Castelleone, situată la periferia oraşului Cremona (în apropiere de Milano). Cei doi români erau suspectaţi că furaseră benzină de pe un şantier din apropiere. Însă, în momentul în care cei doi suspecţi au ajuns în faţa blocului din strada Spazzini, din clădire au coborât aproximativ 40 de locatari – români de etnie romă – care au ameninţat forţele de ordine.

De teama romilor, poliţiştii italieni au lansat un apel la calm şi au cerut forţe suplimentare, care au sosit în scurt timp.

Romii au continuat să ameninţe forţele de ordine italiene, iar tensiunile au fost atât de mari încât situaţia era cât pe ce să degenereze în confruntări.

După câteva ore de negocieri, forţele de ordine italiene au reuşit să îi convingă pe romi să accepte ca cei doi suspecţi să fie duşi la secţia de poliţie pentru clarificarea situaţiei.

Primarul suburbiei Castelleone, Camillo Comandulli, a cerut intervenţia imediată a prefectului. „În acel bloc practic funcţionează o tabără de romi, un fel de teritoriu al nimănui. Iar lucrurile continuă în acest fel de mulţi ani. Concitadinii mei sunt îngrijoraţi”, a declarat primarul.

Sursa: Mediafax

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: