Marea demonstraţie antiromânească din martie 1944 de la Cluj din vremea ocupaţiei horthyiste

La începutul lunii martie 1944 Amiralul Miklos Horthy căuta să rupă alianţa cu Germania nazistă, în urma înfrângerii acesteia  pe toate fronturile. Cancelarul german Adolf Hitler era informat de încercările secrete ale conducătorului de la Budapesta. Germania hitleristă pune la cale planul Margareta 1 de ocupare a Ungariei şi a include în guvernul maghiar elemente radicale apropiate „Crucilor cu Săgeţi”. Oraşul Cluj era ocupat de trupele maghiare din septembrie 1940, în urma Diktatului de la Viena. Populaţia oraşului era de 114.000 de locuitori, dintre care numai 11.000 mai rămăseseră români, restul până la 50% dintre aceştia fuseseră nevoiţi să se refugieze în România. Viaţa celor 11.000 de români era foarte grea în oraş. Aici mai funcţiona româneşte numai Academia greco-catolică, Catedrala Ortodoxă şi singurul ziar „Tribuna Ardealului”. Ungurii din Cluj erau speriaţi că Hitler va permite mareşalului Ion Antonescu să recupereze manu militari Ardealul de Nord. Zvonurile ungurilor aveau un sâmbure de adevăr. Adolf Hitler a dorit să aplice planul Margareta 1 cu ajutorul unor divizii militare din România, Slovacia şi Croaţia, care să atace Ungaria şi să ocupe Budapesta. Situaţia era tensionată la Cluj, fiind la numai câţiva kilometri de graniţa românească de pe dealul Feleac. La mijlocul lunii martie 1944 s-a întâmplat un incident grav, o mare demonstraţie naţionalistă ungurească, care şi-a propus să-i lichideze fizic pe cei 11.000 de români care mai rămăseseră în oraş. Despre această mare manifestaţie şovină maghiară nu ne-au rămas documente: presa vremii era cenzurată, documentele poliţiei ungare au fost arse la retragerea din octombrie 1944, iar ungurilor martori la eveniment le-a fost frică să mărturisească de teama represalilor. Informaţiile rămase sunt disparate şi acoperite de clarobscurul legendei. Nici măcar celebra carte tipărită de istoriografia românească ceauşistă din anii 80 nu aminteşte de aceasta: „Teroarea horthysto-fascista în nord-vestul Transilvaniei (1940-1944)”. Doar câţiva unguri din familii mixte sau prieteni ai românilor au vorbit de demonstraţia din martie 1944, care era să se transforme în progrom. Totul a început de la un incident, în Braşov. Consulul Ungariei în România a fost molestat pe stradă la începutul lunii martie 1944 de către un grup de patrioţi români. Pe acest fond tensionat inflamat de zvonurile că Hitler va permite armatei române conduse de mareşalul Ion Antonescu să elibereze Ardealul de Nord, ungurii din Cluj s-au revoltat şi au ieşit pe străzi să-i lichideze fizic pe românii din oraş. Norocul românilor a fost că unii ofiţeri ai jandarmeriei maghiare şi unguri din familii mixte sau prieteni ai României i-au anunţat noaptea pe românii din oraş ce urmează să păţească a doua zi. Majoritatea românilor au fugit în pădurea Făget, peste graniţă, în comuna Feleac şi alţii au fost găzduiţi la casele ungurilor prieteni. Circa 50.000 de unguri au ieşit pe străzi a doua zi în 4 martie 1944 şi au devastat Academia greco-catolică, sediul Episcopiei Greco-Catolice, Catedrala Ortodoxă, casa doctorului Iuliu Haţieganu de pe str. M. Eminescu şi sediul ziarului „Tribuna Ardealului”. Redactorii fiind înştiinţaţi prealabil de jandarmeria maghiară au fugit în păduri. Totuşi arhiva ziarului şi volumul de versuri „Laudă singurătăţii” a marelui scriitor Francisc Păcurariu au  fost ars de demonstranţii furioşi care strigau în gura mare: Moarte valahilor! Demonstranţii au devastat o bancă maghiară unde lucra singurul director român Iacob Mureşan, care nu a apucat să fugă şi pe care l-au linşat în stradă. Demontranţii unguri au luat cu asalt şi sediul Universităţii „Franz Josef” în speranţa că-i va găsi pe membrii singurei asociaţii studenţeşti române din oraş „Mariana”. Au dat numai de o studentă româncă pe care au bătut-o bestial şi au tuns-o chilug în stradă. Demonstraţia antiromânească a durat o zi întreagă şi s-a stins numai când s-a adeverit că Adolf Hitler nu va mai permite divizilor lui Ion Antonescu să elibereze Ardealul de Nord. Poate şi în urma acestei demonstraţii violente de la Cluj, ca reacţie maghiară, Adolf Hitler şi-a schimbat planurile şi a ordonat ca cinci divizii germane să ocupe Budapesta pe 19 martie 1944. Amiralul Horthy a aceptat în guvern condus de filo-germanul Döme Sztójay, care era un antisemit notoriu. Ura împotriva românilor din Cluj, miniştrii unguri au canalizat-o împotriva evreilor din oraş. Cei 16.000 de evrei au fost deportaţi în ghetoul din cartierul Iris şi apoi trimişi în lagărul morţii de la Auschwitz. Clujul devenea un oraş purificat etnic, adică unul pur unguresc fără români şi evrei până în 25 octombrie 1944, când urbea de la poalele Feleacului a fost eliberată de armata română cu sprijinul celei sovietice.

Ionuţ Ţene