Distribuie articolul

Patru ofiţeri din cadrul forţelor aeriene americane au fost pedepsiţi pentru că, în cazul a două incidente, au lăsat deschisă uşa care duce la postul de lansare a bombei atomice pe care ar fi trebuit să o păzească, au dezvăluit marţi oficiali citaţi de AFP.

Centrele de control ale armei nucleare americane sunt în permanenţă ocupate de doi ofiţeri care supraveghează bomba. Or, lor le este interzis oficial să deschidă şi, cu atât mai mult, să lase deschisă uşa care duce la postul lor, în timp ce unul dintre cei doi este absent sau doarme.

Dar în aprilie, la baza Minot, în North Dakota, în timp ce unul dintre cei doi ofiţeri de gardă dormea, coechipierul său a lăsat să intre bucătarul care le aducea mâncarea, a declarat locotenent-colonelul John Sheets, purtător de cuvânt al Global Strike Command, care conduce misiunile nucleare ale forţelor aeriene, potrivit Mediafax.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: