Distribuie articolul

După închierea mandatului prezidenţial al Traian Băsescu, în 2015, România va recunoaşte Kosovo. Acesta este unul dintre mesajele pe care premierul Victor Ponta i le-a transmis marţi, la Washington, vicepreşedintelui Statelor Unite, Joe Biden.

Nu mai departe de o săptămână, poziţia publică în favoarea recunoaşterii independenţiei Kosovo i-a fost reproşată lui Ponta de către Băsescu de la Palatul Cotroceni, ca motiv de rupere a acordului de colaborare, şeful statului justificându-şi opoziţia ca fiind „direct legată de interesul nostru naţional cu privire la Transnistria de a sprijini Republica Moldova”, informează Gândul.

În 2008, Kosovo şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia, însă Belgradul refuză să o recunoască. Cel puţin 90 de ţări au recunoscut independenţa Kosovo. Serbia a declarat în numeroase rânduri că nu va recunoaşte niciodată independenţa Kosovo. UE vrea ca Belgradul să stabilească relaţii cu Pristina ca o precondiţie a aderării Serbiei la alianţa europeană. Până în prezent, 22 din cele 27 de state membre ale UE au recunoscut independenţa autoproclamată a Kosovo. România, Spania, Slovacia, Grecia şi Cipru sunt ţările membre UE care nu au recunoscut Kosovo.

Parlamentul European a adoptat recent o rezoluţie prin care îndeamnă statele membre UE care nu au recunoscut independenţa Kosovo până acum să facă acest lucru cat mai repede.

AM

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: