Conform clasamentului publicat de SCImago, realizat în funcţie de analiza documentelor ştiinţifice cuprinse în baza de date SCOPUS, Universitatea Babeş-Bolyai ocupă a treia poziţie în topul universităţilor din România, după Universitatea Politehnică din Bucureşti şi Academia Română. La nivel global UBB se situează pe locul 880, luând în considerare atât universităţile, cât şi institutele de cercetare.
Clasamentul ia în considerare cantitatea și calitatea producției științifice publicate: numărul articolelor publicate în revistele științifice de specialitate, ponderea articolelor publicate în colaborare cu autori din instituții din alte țări, numărul de citări, calitatea publicațiilor (procentul publicat în cele mai influente reviste), rata de excelenţă şi alţi indicatori.
Conform SIR Global 2013, realizat în rândul universităților și institutelor de cercetare din România, UBB ocupă, cu 3910 publicaţii, poziţia a 2-a în ceea ce privește numărul de articole publicate în revistele științifice de specialitate, respectiv a 3-a poziție în ceea ce privește colaborarea internațională. În cadrul aceluiaşi clasament, UBB ocupă a 3-a poziţie în ceea ce privește raportul dintre impactul științific mediu și impactul mediu mondial al articolelor din domeniu.
În cadrul UBB funcționează Centrul pentru Managementul Calităţii care, în colaborare cu Comisia de Evaluare şi Asigurare a Calităţii, elaborează programul anual de asigurare a calităţii şi competitivităţii la nivel de universitate, iar facultăţile, la rândul lor îşi realizează programele proprii, prin dezvoltarea obiectivelor privind calitatea în învățământul superior.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

