În pustia ortodoxă a Bucovinei. La Mănăstirea Sihăstria Rarăului

În acest sfârşit de săptămână am dorit să mă întremez şi reculeg sufleteşte la o mănăstire din nordul Moldovei, un loc înmiresmat de sfinţenie medievală. După asaltul ideologic asupra Clujului din partea anarhiştilor clujeni de inspiraţie neo-marxistă, atee şi cu conotaţii sataniste am simţit cum inima mă trage spre pustia ortodoxă a Bucovinei. Am ales Mănăstirea Sihăstria Rarăului, cu Hramul Acoperământul Maicii Domnului, un loc binecuvântat şi îmbibat de românism, unde păstoreşte stareţul Ioan Larion Neagoe. După trecerea la cele veşnice a părintelul Iustin Pârvu, duhovnicul neamului românesc, la Mănăstirea Sihăstria Rarăului a rămas în viaţă ultimul părinte stareţ, Ioan Larion Neagoe, cu harismă patriotică şi ortodoxă asupra românilor, care a trecut prin calvarul închisorilor comuniste. Am dorit să-l cunosc şi să-i cer binecuvântarea. Drumul până la Câmpulung Moldovenesc este foarte bun. În schimb la de la gară, când o iei cu autoturismul spre dreapta pe str. Izvorul Alb dai de circa doi kilometrii asfaltaţi prost, iar apoi de un drum forestier destul de spart datorită camioanelor cu lemne. Circa 6 kilometri îi parcurgi cu autoturismul cu ceva emoţie, când trebuie să urci pantele abrupte brăzdate de şanţuri. În schimb atunci când ajungi la destinaţie efortul merită. Mănăstirea Sihăstria Rarăului e amplasată la cota 950 într-o poiană între brazii seculari. Soarele luminează poiana mănăstirii numai la orele prânzului, când razele cad vertical. În restul timpului, umbrele pădurii seculare te îndeamnă la meditaţie, post şi rugăciune. Mănăstirea Sihăstria Rarăului a fost ridicată în anul 1992 de părintele Ioan Larion Neagoe, cam în aceeaşi perioadă cu schitul Petru Vodă ridicat mai la sud de către stareţul Iustin Pârvu, în Poiana Teiului. Călugării sunt primitori, iar pelerinii sunt cazaţi în camere la comun şi li se serveşte masa cu bucate mănăstireşti. Dar miile de pelerini, care vin săptămânal, nu sunt interesaţi de masă sau condiţiile de cazare, ci doresc să se întâlnească, să se spovedească, să obţină o povaţă sau o binecuvântare de la părintele Ioan Larion Neagoe. Între două grupuri de pelerini de la Bistriţa şi Galaţi am avut bucuria de a fi primit de părintele stareţ care mi-a făcut o molitvă şi mi-a binecuvântat familia. În timpul discuţiei am avut sentimentul că întâlnesc un mare trăitor al ortodoxiei româneşti şi am simţit vibraţii puternice ca în faţa părintelui Iustin Pârvu. Părintele stareţ este cercetat acum de foarte mulţi pelerini, care mergeau înainte să treacă la cele veşnice, la Iustin Pârvu.

La Mănăstirea Sihăstria Rarăului m-am împrietenit cu fratele călugăr Ieronim, care a fost profesor de biologie la Liceul Lucian Blaga din Cluj-Napoca până în 2009, când a intrat în monahism. E un călugăr deosebit ce şi-a făcut ucenicia în spiritul ortodox trăitor al părinţilor Iustin Pârvu şi Ioan Larion. El mi-a oferit câteva poveţe folositoare pentru lupta noastră românească şi cum să ne trăim viaţa întru Hristos. La Mănăstirea Sihăstria Rarăului coboară după alimente pustnicii de pe acest pitoresc munte, care se nevoiesc în rugăciune şi posturi grele pentru mântuirea neamului românesc. Eu cred că doar aceşti pustnici mai ţin neamul nostru unit prin rugăciune şi nevoinţă şi că ei reprezintă coloana spirituală a poporului nostru, care nu s-a frânt încă. La Liturghia de duminică, care începe la 7.30 cu citirea acatistelor şi se încheie cu Sfântu Maslu, pe la 14.30 pelerinii se roagă neîncetat circa şapte ore. După o slujbă aşa de înălţătoare şi lungă ieşi din biserică cu sufletul uşor ca de înger. Ce mi-a atras atenţia în timpul Liturghiei, la momentul potrivit, este faptul că părintele Ioan Larion Neagoe se roagă pentru conducătorii ţării „care sunt ortodocşi şi români”. Deci pentru conducătorii noştri care sunt de ală etnicie şi religie părintele Ioan Larion nu se roagă, doar pentru ortodocşii românii care ne cârmuiesc. Câţi o mai fi români prin guvernul de la Bucureşti? Iar la Sfântu Maslu la rugăciunile împotriva forţelor întunericului, părintele se roagă şi contra „organizaţiilor discrete”.

Am coborât din poiana Sihăstriei Rarăului cu inima tare şi cugetul curat. Am fost şi până la Voroneţ, care este numai la 30 km distanţă de Câmpulun Moldovenesc, să mă rog la ctitoria lui Ştefan cel Mare şi la Daniil Sihastru, ca ţara noastră să nu piară. Am ajuns la concluzia că mănăstirile ortodoxe au rămas singurele centre, de rezistenţă religioasă, culturală şi, mai ales naţională, din România. Sunt spaţii de autentică vieţuire care fac parte din Biserica vie a ortodoxiei româneşti, nealterată de compromisuri şi ierarhii oficiale. Doamne Ajută!

Ionuţ Ţene