Premierul Victor Ponta a avut şi activităţi culturale în cadrul vizitei din Turcia. El a dezvelit, într-un muzeu din Istanbul, o plachetă comemorativă cu domnitorul Constantin Brâncoveanu şi cu cei patru fii ai săi.
Prim-ministrul a povestit întâmplarea de la Istanbul şi miniştrilor săi, azi, în şedinţa de Guvern, dar a făcut o gravă confuzie. Constantin Brâncoveanu a murit în închisoare, a spus Victor Ponta. Nimic mai greşit, însă. Brâncoveanu a fost decapitat, împreună cu toţi cei patru fii ai săi de sultanul Ahmed al 3-lea în anul 1714.
„Am reușit ce nu credea nimeni că o să reușim: să dezvelim o placă memorială pentru Constantin Brâncoveanu și fiii săi care au pierit în închisoare la Istanbul. Anul viitor o să-l rog pe ministrul Culturii să ne sprijine pe noi toți ca anul Brâncoveanu, 300 de la moartea sa și a copiilor, e și sfânt, de altfel, al Bisericii Ortodoxe, să omagiem, practic, o mare personalitate”, a spus Victor Ponta, înaintea ședinței de Guvern.
„În memoria domnitorului Constantin Brâncoveanu și a celor patru feciori ai săi, care au fost întemnițați în închisoarea Yedikule la începutul secolului al 18-lea departe de scumpa lor patrie, și întru statornica amintire a istoriei comune a popoarelor român și turc”, se scrie pe placheta memorială de la Istanbul.
Victor Ponta este absolvent al Facultății de Drept, iar pentru a fi admis a dat examen din istorie.
Sursa: Buciumul
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


4 comentarii la “Ponta, gafă despre moartea lui Brâncoveanu”
Brâncoveanu a fost decapitat, împreună cu toţi cei patru fii ai săi …
si impreuna cu Enache Vacarescu, trezorier
http://istoriiregasite.wordpress.com/tag/enache-vacarescu/
vad ca domnul prim le are cu istoria romanilor ca si eu ginecologia
Ma mira faptul ca nu la nimit si ' Brancoveanu cel mare' precum 'ciuruitu ' la Mircea cel batran care la numit ' Mircea cel mare ' ! .Nu este prima gafa la Ponta si cu siguranta nici ultima ! ,pt ca priceput este doar la intrigi nu si la guvernare !
Ma mira faptul ca nu la numit „Brancoveanu cel mare”,precum ciuruitu pe Mircwa cel batran,numindu-l „Mircea cel mare”!,insa Ponta nu este la prima gafa si cu siguranta nu va fi ultima pt ca priceput este doar la intrigi,falsuri,minciuni,etc nu la guvernare,cultura si…