Conf. Radu Silaghi Dumitrescu, cel care a descoperit cea mai bună soluţie pentru înlocuirea hemoglobinei din sângele uman, a declarat ieri, în faţa studenţilor de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, că viitoarele generaţii de cercetători şi profesori trebuie să-şi respecte ţara şi să creadă în potenţialul naţiunii.
„Uitaţi-vă unde am ajuns, folosing tehnologia din laboratoarele româneşti. Deci se poate. Dacă aş fi spus că ţara mea e de rahat şi că mă duc în străinătate, făceam nişte studii interesante, dar nu mă puteam întoarce la sângele artificial”, a declarat Radu Silaghi Dumitrescu.
El a povestit studenţilor admişi în cadrul Colegiului academic de performanţă al UBB, condus de către Ilie Rad, Mihai Todică şi Alina Rusu că descoperirea hemeritrinei (o moleculă mai mare decât hemoglobina, astfel încât îi e mai greu să scape afară din pereţii sangvini, are mai mult fier decât hemoglobina, astfel încât transportă mai bine oxigenul, este imună la agenţii de stres care distrug hemoglobina în milisecunde şi prezintă stabilitate la oxidare) nu putea fi făcută dacă el nu ar fi răzuit hrean în laboratoarele româneşti sub conducerea profesorilor români.
Singurul lucru pe care îl regretă este faptul că a fost foarte des atacat de „sistem” pentru că este fiul unor cercetători, reproşându-i-se că este „băiatul lui mama şi lui tata”.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

