Distribuie articolul

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca vă invită miercuri, 13 noiembrie, orele 11.00, la vernisajul expoziţiei temporare Peisajul geofizic al aşezării de la SAMUM şi al frontierei romane a provinciei Dacia.

Expoziţia doreşte să aducă în atenţia specialiştilor şi a publicului larg o arie istorico-geografică deosebit de importantă: castrul roman cu vicus-ul fortificaţiei militare aflate pe teritoriul actualei localităţi Căşeiu din jud. Cluj, precum şi zona aferentă din limes-ul de nord al Daciei, care este propus pentru a fi inclus pe Lista Monumentelor UNESCO.

Pentru cunoaşterea în detaliu a patrimoniului cultural amintit, cu o vechime de aproximativ 2000 de ani, sunt necesare multiple cercetări interdisciplinare care implică cunoştinţe din mai multe domenii ale ştiinţei şi tehnicii. Prezentarea rezultatelor acestor cercetări reprezintă subiectul acestei manifestări expoziţionale. Efectuarea cercetărilor menţionate şi prezentarea lor publică au fost realizate în cadrul unui proiect cultural finanţat de către Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Expoziţia va fi deschisă până în data de 20 noiembrie a.c., în sala de expoziţii temporare din clădirea MNIT de pe str. Constantin Daicoviciu, nr. 2.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: