De la revoluţia din decembrie 1989 încoace parcă anul acesta românii s-au bucurat cel mai mult de 1 Decembrie, de Ziua Naţională. Încetul cu încetul, românii îşi dau seama că trebuie să se reîntoarcă la valorile şi tradiţiile naţionale, că UE şi Schengen nu ţin nici de foame, nici de identitate naţională. Românii conştientizează că nu pot părăsi toţi ţara pentru a pleca în Occident sau în SUA, că acasă este România şi că trebuie să trăiască, lucreze şi să se bucure aici. Nu putem pleca toţi românii din ţară şi ultimul să închidă lumina. Românii realizează că a fi plecat nu înseamă neapărat o viaţă mai bună. Nu numai banii aduc fericirea, ci şi sentimentul cultural, spiritual şi de familie de a fi în comuniune cu fraţii tăi în România, să construieşti un viitor ţie şi familiei aici, unde Dumnezeu ţi-a hărăzit să te naşti. Pe de altă parte, românii au conştientizat dublul limbaj şi ipocrizia Occidentului: adică, voi românii să nu fiţi mândri şi să nu vă bucuraţi că sunteţi români, să vindeţi marilor puteri totul, de la minerale şi fabrici la terenuri agricole şi voi să fiţi sclavi pe tarlaua economică a Bruxellului, în schimb noi, francezii, germanii, englezii, americanii avem dreptul să fim naţionalişti, să vă exploatăm ca sclavii în Portugalia şi să vă facem ţigani.
Românii s-au trezit, vorba Imnului Naţional şi anul acesta au umplut la refuz pieţele marilor oraşe din România. Pentru prima oară am văzut la ceremoniile oficiale şi paradele militare participând într-o singură locaţie zeci de mii de români, iar în Cluj-Napoca la concert, retragerea cu torţe şi focurile de artificii au participat circa 50.000 de români simultan în Piaţa Unirii, Piaţa Avram Iancu şi B-dul Eroilor. De 24 de ani de când particip de 1 Decembrie la manifestările dedicate Zilei Naţionale nu am văzut ca anul acesta atât de mult popor român laolaltă în Cluj-Napoca. Românii dovedesc că ştiu să se bucure de Ziua Naţională şi de Marea Unire de la 1918. Toată politica Occidentului împotriva românismului nu a dat roade şi nici televiziunile separatiste finanţate de la Budapesta nu au reuşit să-i spele pe creier pe clujeni că nu sunt români. 50000 de români au ieşit în stradă la Cluj-Npoca să-şi afirme identitatea naţională, să-şi exprime bucuria unirii Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918.
De apreciat este şi marşul Noua Dreaptă de la Sfântu Gheorghe, aşa-zisa capitală a Ţinutului Secuiesc. De 1 Decembrie, tinerii de la Noua Dreaptă sunt singurii patrioţi, care au curajul şi bărbăţia să mărşăluiască şi să se bucure de Unirea de la 1918 în inima Secuimii spre aplauzele şi bucuria a românilor localnici, cu lacrimi în ochi, pe care Bucureştiul i-a uitat din motive politicianiste şi de concubinaj cu UDMR. Anul acesta românii s-au bucurat sincer şi şi-au exprimat masiv identitatea de Ziua Naţională, dovedind fraţilor plecaţi peste hotare, că istoria se face acasă în România, nu pribeag în Occidentul care ne face sclavi şi ţigani.
Ionuţ Ţene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


12 comentarii la “Câteva concluzii la Ziua Naţională. Românii nu au uitat să se bucure de Marea Unire”
de 1 DECEMBRIE Ziua Nationala a ROMANIEI, cei doi primari UDMR din Carei nu au arborat in oras steagurile tricolore!
dupa telefonul de la judet au scos cateva stegulete mai mult decat microscopice pe care le-au pus in bataie de joc in centru…. ca nu se vad nici de pietoni..RUSINE UDMR !!!!
NENE, matale parca ai fi sosit acuma de pa bancile acd Stefan Gheorghiu;ma mir ca nu ai criticat si defilarile trupelor de militari din alte state care ne-au onorat cu respectul lor, sau urarile fotbalistilor straini ori gestul ambasadei chineze care a finantat-oferit acel spectacol cu artificii;eu nu stau in tara si am fugit din mainile ghioagelor securistilor si brutelor de mineri clonati ai lui Iliescu (de fapt el doar ii mostenise, caci PCR-ul i-a clonat).De aici nu prind decat Antena 3 ,aia ce o tot criticati voi, basistii, si am vazut un program nationalist patriotic[nu patrotard] in care au fost pomenite cu respect figurile unor personalitati de care noua ta dreapta(probabil de sorginte securistoida basista sau iliesciana ca tot un drac sunt astia din FSN) nu amintesc; e vorba de [Regele Fredinand si Regina Maria-Ionel I.C. Bratianu_IULIU MANIU-CORNELIU COPOSU…..;cat priveste noua aia dreapta,daca nu si revendica partiotismul sub sigla stemei regale a COROANEI DE OTEL si a a celui NIHIL SINE DEO…..nu va avea aderenti,dar de va face asa , ii va avea alaturi de ei si unii ca mine, un golan al PIETII UNIVERSITATII,…..va avea milioane de romani…. VOM FI MILIOANE….dar, numai sub simbolul Plevnei-Marasestiului si 23 Augustul pe care il contesti Dta inca(adica sub simbolurile celor 3 mari regi de care vorbea Giurescu ieri CAROL I [Plevna-Independenta-Coroana de Otel-Nihil sine Deo]____FREDINAND-MARIA[Marasesti_Trianon(Regina Maria-Clemanceau)]_REGELE MIHAI[reintregirea granitei de vest, care fara acel 23 august nu avea cum sa se mai faca, ceoarece maresalul, victima aliantei sale pana la moarte cu Hitler,a taraganat prea mult ruperea aliantei si armistitiul, iar acuma cu rusii in coaste avea deja intentia sa se sinucida simbolic ca Decebal, sau daca nu o facea era impins de rusi-sua-aliati langa Hitler sa se sinucida de mana!]. Eu scriu din intamplare pe acest forum, caci primesc pe mailul meu NapocaNews, si ma "crucesc" cum puneti voi problema salvarii natiei.PAI NATIA ASTA NU S-A NASCUT REPUBLICANA , si nici macar nu adevenit a la France republicana dupa refuzul reginei lor austriace de a accepta trecerea de la monarhia absoluta la cea constitutionala ca in Anglia, si din cauza aia avura francezii o Bastilie, deci o republica justificata logic, dar voi, ce fel de republica zace la originile republicanismului vostru de ati devenit asa de clonati si urati regalitatea care ne-a fosrmat ca stat din …nimic? Chestia cu sa nu plece romanii e o prostie caci toti romanii stiu ca exista multe natii dar o singura patreie, vrand nevrand, ata ii trage spre originii, urla Plevna si trianonul in ei.Uiti ca Romania e azi o regiune a UE,asa cum e Covasna in Romania sau un fel de DOBROGEA in cadrul Roamniei….asa e Romania in UE?.Dupa"ceausismul' vostru patriotard Brancusi Enescu…generatia de aur zacea lipita de glie!
NENE, matale parca ai fi sosit acuma de pa bancile acd Stefan Gheorghiu;ma mir ca nu ai criticat si defilarile trupelor de militari din alte state care ne-au onorat cu respectul lor, sau urarile fotbalistilor straini ori gestul ambasadei chineze care a finantat-oferit acel spectacol cu artificii;eu nu stau in tara si am fugit din mainile ghioagelor securistilor si brutelor de mineri clonati ai lui Iliescu (de fapt el doar ii mostenise, caci PCR-ul i-a clonat).De aici nu prind decat Antena 3 ,aia ce o tot criticati voi, basistii, si am vazut un program nationalist patriotic[nu patrotard] in care au fost pomenite cu respect figurile unor personalitati de care noua ta dreapta(probabil de sorginte securistoida basista sau iliesciana ca tot un drac sunt astia din FSN) nu amintesc; e vorba de [Regele Fredinand si Regina Maria-Ionel I.C. Bratianu_IULIU MANIU-CORNELIU COPOSU…..;cat priveste noua aia dreapta,daca nu si revendica partiotismul sub sigla stemei regale a COROANEI DE OTEL si a a celui NIHIL SINE DEO…..nu va avea aderenti,dar de va face asa , ii va avea alaturi de ei si unii ca mine, un golan al PIETII UNIVERSITATII,…..va avea milioane de romani…. VOM FI MILIOANE….dar, numai sub simbolul Plevnei-Marasestiului si 23 Augustul pe care il contesti Dta inca(adica sub simbolurile celor 3 mari regi de care vorbea Giurescu ieri CAROL I [Plevna-Independenta-Coroana de Otel-Nihil sine Deo]____FREDINAND-MARIA[Marasesti_Trianon(Regina Maria-Clemanceau)]_REGELE MIHAI[reintregirea granitei de vest, care fara acel 23 august nu avea cum sa se mai faca, ceoarece maresalul, victima aliantei sale pana la moarte cu Hitler,a taraganat prea mult ruperea aliantei si armistitiul, iar acuma cu rusii in coaste avea deja intentia sa se sinucida simbolic ca Decebal, sau daca nu o facea era impins de rusi-sua-aliati langa Hitler sa se sinucida de mana!]. Eu scriu din intamplare pe acest forum, caci primesc pe mailul meu NapocaNews, si ma „crucesc” cum puneti voi problema salvarii natiei.PAI NATIA ASTA NU S-A NASCUT REPUBLICANA , si nici macar nu adevenit a la France republicana dupa refuzul reginei lor austriace de a accepta trecerea de la monarhia absoluta la cea constitutionala ca in Anglia, si din cauza aia avura francezii o Bastilie, deci o republica justificata logic, dar voi, ce fel de republica zace la originile republicanismului vostru de ati devenit asa de clonati si urati regalitatea care ne-a fosrmat ca stat din …nimic? Chestia cu sa nu plece romanii e o prostie caci toti romanii stiu ca exista multe natii dar o singura patreie, vrand nevrand, ata ii trage spre originii, urla Plevna si trianonul in ei.Uiti ca Romania e azi o regiune a UE,asa cum e Covasna in Romania sau un fel de DOBROGEA in cadrul Roamniei….asa e Romania in UE?.Dupa”ceausismul’ vostru patriotard Brancusi Enescu…generatia de aur zacea lipita de glie!
@roman
_si eu sunt roman, dar pe aici prin occident unde am fost obligat sa ajung rupt de drugii de fier ai securistilor-mineri pe 15 iunie 1990, cadn sunt intrebat de ce sunt ca nationalitate spun scurt ROMAN REGAL, si niciodata roman bolsevico-pcr-isto-fsnist republican, si deaici incep discutiile cu aia care stramba din nas cand le spui ca esti roman;de fapt asa si e, suntem doua categorii de romanii, asa cum am fost sin in 90 cand pt prima oara s-au separat apel clar”:pe deo parte romanii republicani, bolsevici,ceausisti,securisti,iliescieni,anticeausiti sau antisecuristi dar iliescieni in confuzia aia,….si romanii REGALI[PNTCD-Coposu-Ratiu];restul cred ca cunosti.
_intrebarea mea caci esti clujean, e, cum e perceput Soros pe acolo deoarece eu am primit pe net un mail din Suedia de la niste amici de suferinta[golani raniti grav ca si mine la mineriada aceia] si nu stiu cum sa interpretez ca ar fi perceput Sores la voi in Ardeal.
@YON_RIJKSADELAAR OF KING esti batut in cap. Cioran si Eliade au fugit de comunism. Azi avem posibilitatea sa ramanem toti in tara sa luptam pentru poporul roman. Ce ar insemna sa fim toti lasi acum si sa fugim toti din Tara ca in Occident e mai bine. Tiganii si ungurii vor stinge lumina? Patriotii stau in tara acum si lupta impotriva hidrei Iliescu+FSN. Dr. Tene are dreptate. El nu e un las sa dea bir cu fugitii in Occident.
Unul dintre cele mai bune editoriale de pana acum. Felicitari!
@reikjavik exista 2 tipuri de romani: aia care stiu ce se intampla si aia care habar n-au dar vorbesc tot timpul, adica idiotii utili ca tine, nu mai crede nimeni balivernele astea monarhisto-hohentzolerniene. Regii straini pe care i-am avut au fost un blestem pt tara asta, au adus-o la pierzanie, ei fiind germani au respectat agenda de interese a Germaniei.
Daca vom redeveni vreodata regat va fi sub o dinastie pamanteana, de-a noastra.
PNT a fost un partid de tradatori la fel ca PNL si celelalte, asta inca de la formare, Iuliu Maniu a fost un ipocrit filo-magiar, el nu vroia unire ci stat federal in cadrul Imperiului Habsburgic, ulterior unirii se plangea ca e mai greu sub opinca miticilor de la Bucuresti decat sub sabia ungurilor si austriecilor.
pt ADRIAN si KEZDI
_voi sunteti in mod cert niste securisti cu trecut bolsevic daca de IULIU MANIU spuneti ce spuneti si va mai dati si de discipoli ai marelui romana-polonez, antibolsevico-antirepublicanul CORNELIU ZELEA CODREANU[incultura voastra sau reaua voastra vvointa ori perfidia de a manipula adevarurile istorice atat de clar expuse azi de un Djuvara sau Giurescu, ori Berindei a carui pledoarie contra vulturului chel desposedat de COROANA de OTEL de catre republica asta jerpelea draga voua,celor de teapa sau gandirea limitata a unui Kezdi, e un adevarat manifest de punere la zid a ZGONISTILOR tarii! Unde naiba se fuge in occident, mai adormitilor, cand tara asta e doar o mica regiune sau judet al UE? UNDE DRACU SE FUGE?…iar Dr TONE, ar trebui sa mai iasa din ermetismul provincial al republikutei asteaia basiste si sa afle ce se discuta si in Capitala, iar capital se chiama BRUSSEL acum,sau voi vreti sa faceti contra vantului.Eu stiu mai bine decat stii tu ce se intampla in tara nesocotitule, care bati campii, iar trecutul meu anticomunist nu se compara cu al tau de clona stupida, dar cu circumstantele de rigoare ca esti incult istorico-politic si ai acelasi discurs ROLLERIAN(via Vadim si securistii criptocomunisti perversi ,cum i-a definit Seniorul Coposu, lansand sintagma „criptocomunism” ca sa nu mai amintesc si de O Paler, care stii doar cum il numea vizionar pe Basescu al vostru inca de prin anii 90, …KANALIE PERFECTA!.DECE DISCURSUL VOSTRU SI AL DR TONE E IDENTIC ANTIMONARHIST CA AL LUI STALIN-ANA PAUKER-PCR-FSN….?pai cand cineva vorbeste in aceleasi paradigme antimonarho-constitutionale,antiinterbelice,anti-CarolI, strategul Plevnei,ctitorul din nimic al unui stat devenit sub el o forta in Balcani,apoi anti FERDINAND®INA MARIA,eroii Trianonului alaturi de Maniu si Bratianu, acel MANIU fara care UNIREA cu Transilvania nu se facea in veci de veci caci el cu cei 70.000 de soldati romani sislocati din armata austro-ungara au cantat pt prima oara pe strazile Vienei imperiale ocupate de ei DESTEAPTA TE ROMANE,apoi anti REGELE MIHAI , care daca nu facea acel 23 august de ultima secunda, nu se reintregea hotariul de vest….,deci contra acestor repere ale natiei in VECI DE VECI caci voi veti deveni TERCI mai securistilor sau clonatilor bolnavi de sindromul STOCKHOLM,contra acestor repere branduri ale romanismului vorbesc niste nimenea, niste nume obscure ca Tene si altii,exact cu acelasi limbaj si argumente ca bolsevicii care v-au „rusinat”, injosit, cu blestemul asta numit republica, zisa si „flegma lui STALIN data poporului roman”;singurul lucru ce difera de manipularea bolsevico-comunista e gaselnita cu maresalul Antonescu, amicul lui HITLER pana la catastrofa finala de la Stalingrad si mai apoi, si care ar fi murit oricum strivit de puhoiul bolsevic aliat cu SUA, sinucigandu se ca Hitler, caci nimeni nu putea sa mai se opuna aliatilor;s-a folosit strategia asta ceausista de a supralicita meritele marelui patriot dar om politic naiv,deja mortul maresal Antonescu(si ca atare inofensiv pt PCR, ca de ar fi fost asta viu acum nu respecta democratia tacand ca regele Mihai ci va belea pe toti cu Vadim in frunte)….deci s-a gasit solutia manipularii prostimii,cu vrajeala ca regele Mihai l-a ucis pe maresal, cand se stie ca bolsevicii abia astepta ca sa l prinda pe rege ca ii sustine prin o amnistie pe maresal sau pe un maniu acuzat deja de bolsevici si de legionarism ptk l-a aparat pe Codreanu la acel proces contra lui Armand Calinescu)….deci,tocmai ca sa se loveasca in ceea ce le era comunistilor frica de moarte,…de un rege viu,legitim,periculos prin legitimitatea sa istorica, …asa ca terminati cu falsurile,venetice sau anemice de inculti facuti gramada!
Ba YON_RIJKSADELAAR OF KING, Berindei a fost turnator la Secu si culturnic comunis tin anii 80. Las-o balta. De Djuvara ne va spune DIE cand se vor desecretiza dosarele. Te rog nu fi tampit ca noi santem saraci dar nu prosti
@ALEX@
TEORIA securistoida de a avea regi autohtoni de doi bani [Eba regina, sau alti jegosi morali de aceiasi duzina, infecti,corupti plini de rugina!!!]tine de pe cand Nicusor Ceausescu , era harazit sa devina asa ceva….iar acuma cand Basescu viseaza asa ceva….dar sa zicem ca apare o katrastrofa de rege autohton, ca regii tigani, nu ti dai seama ca nu e acceptat de marea familie a regilor europei apusene, unde si acolo e o ierarhie stabilita istoric, in care CASA DE WINDSOR de care apartine acum TOTAL regele MIHAI, conduce lumea.TI-AM MAI EXPLICAT CA DINASTIA DE HOHENZOLLERN L-A DESMOSTENIT(l-a exclus) PE FERDINAND DEOARECE A DECLARAT RAZBOI GERMANIEI IN PRIMUL RM……cand o sa intelegi, ca de atunci sunt frecusuri cu dinastia asta,care au culminat sub Regele Mihai, care a rupt-o total cu casa de hohenzollern de care apartine protejatul lui Basescu, caricatura aia de Paul,avortonul lui Carol II;….Regele Mihai e cel mai apropiat rege al casei regale a UK, a faimoasei familii de WINDSOR, cea care conduce din umbra sau de unde vrei tu ….lumea,alaturi de marea finanta, cu care voi niste nimenea,alde terchea berchea vreti sa va bateti….tolomacilor;Regele Mihai sta in dreapta Reginei Elisabetha a U.K. cand sunt marile recepti la palatul WINDSOR….mai ciumete incult ca ma apuca scarba cat de multi mai sunteti,desi aveti netul la dispozitie daca nu credeti in DJUVARA sau GIURESCU sau istoricii occidentali;….IN MOMENTUL DE FATA DOAR MOSTENIREA PE LINIA REGINA MARIA ARE VALABILITATE….dar cred ca habar nu ai ca celebra regina,nepoata a doua mari imperii,care a innobilat prin originile ei statul roman cu care, culmea, S-A IDENTIFICAT TESTAMENTAL, reprezinta azi cel mai de pret juvaier politic al natiei noastre…[dece crazi mai ciubota proletcultisto-militianeasca, ca printul CHARLES tot vine pe aici…mocofane,care nici macar ce inseamna RIJKSADELAAR nu ai aflat pana acum
RIJK[REIK]=bogat,avut,imperiu,imparatie;…IJ[ei;ai]se citeste ei sau ceva spre ai];nu ti mai da in stamba goliciunea, incultura….prostia care de la 30 dec 1947 incoace distruge Romania…
KEZDI
_sarac sunt eu ca s azilant politic aici fugit de la mineriada schilodit de securistii tai aia care ca si tine au votat FSN ….,ca nu vei fi votat tu, un clonat, SENIORUL COPOSU-RATIU-REGE…adica pe cei 3 intelepti magi ai providentei, batranii profeti ai neamului, sositi parca din cer, 3 branduri de tara cum rar va mai avea Romanismul. Berindei nu cred ca a omorat pe cineva, dar SECURITATEA si securistii ce l-au racolat in mod sigur au facut krime mai moaca, si ma intreb cum naiba nu stii sau nu te duce bila sa gandesti ca in comunismul vostru republican(ca si acumadesigur dar sub alte forme)in toata tara asta ca sa poata sa faca cineva la mari universitati in apus,sa plece la simpoziane sau macar la studii, sa aiba acces la doctorat etc etc, trebuia sa fie ori membru PCR ori, in asa zisa sintagma de „servire” a intereselor tarii care se confunda cu republica dictatoriala comunista, a fost obligat sa accepte ce dorea securitatea,sa „vegheze” sa semnaleze dusmanii poporului,adica aia ca mine care nu si tineau gura, doar ataat faceau, vorbeau,aveau opinii…. si astfel ei sunt osanditi de doua ori iar securitatea care a obligat direct sau indirect prin refuzul vizei etc etc etc etc…. nu a fost condamnata pt acest santaj ci sunt …ca o culme a prostiei de care vorbeai tu ca nu ai fi, sa fie condasmnati azi, in jerpeleaua voastra de republica cu justitie basista-securista sau kgb ista mai inainte,..cei deja santajati de kriminala securitate care si azi troneaza sub diferitele forme, in o justitie PENALA, DE O PERFIDIE RARA, ca si DIE al tau si ce a mai inventat Basescu, seful murdariilor si manariilor,durerii romanilor, dupa Kriminalul Iliescu….doua bestii care v a hipnotizat….si mai zici ca n u sunteti prosti….;pai v a spus asta din prima chiar clonatorul vostru Brukan…ca sunteti STUPID PEOPLE si o dovediti zi de zi de 23 de ani intr’una.
@reikjavik asta e dus cu pluta, nici macar n-am citit ce a mai scris, n-am timp de pierdut degeaba, sa-l baneze cineva ca ocupa spatiul siteului inutil
_@alex_ei ivan_ivanovici/
esti incult de pici/
de faci plici/
iar ti s-a facut limba’n gura kravata/
incercand sa pronuti nickul Rijksadelaar[reiksadelaar]/
cuvant din o cultura de care o moaca ca tine nu are in mod firesc habar!
_ca ai obosit la prima paradigma ivita/
e o proba a creierului tau de vita!/
_pai si dupa ce ti-m explicat mai muratura/
ce e,hohenzollern si rijk, mura’n gura
tu iar grohai ca prostul pe aratura?