Distribuie articolul

Curtea Constituţională a decis: Limba română este limba de stat a Republicii Moldova. Textul din declarația de independență prevalează textului din Constituție. Astfel, limba română este limba de stat a R. Moldova, deoarece acesta este termenul precizat în Declarația de Independență a țării. Decizia a fost anunțată cu câteva minute în urmă de către președintele CC, Alexandru Tănase. Decizia va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Astfel, limba română, recunoscută ca limbă oficială a Republicii Moldova în Declarația de independență, prevalează asupra Articolului 13 al Constituției RM care stipulează denumirea de „limbă moldovenească”.

Curtea Constituţională din R.Moldova a fost sesizată în acest dosar de deputatul grupului parlamentar liberal-reformator, Ana Guţu, şi de cei liberali Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Boris Vieru şi Gheorghe Brega.

Conform Constituţiei moldoveneşti, adoptată în anul 1994, limba oficială de stat este limba moldovenească. Acest lucru este contrazis de Declaraţia de Independenţă a Republici Moldova din anul 1991, în care se face referire la limba română.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: