Distribuie articolul

Una dintre membrele Pussy Riot, Maria Alehina, a fost pusă în libertate, luni, după ce a fost amnistiată, a declarat avocatul său pentru agenţia de presă RIA Novosti.

„Ea a fost pusă în libertate astăzi, în jurul orei 09.00”, a declarat Elena Nikişova, purtătoarea de cuvânt a serviciului de aplicare a pedepselor (FSIN) din regiunea Nijni-Novgorod (Volga).

„Nu ştiu care sunt proiectele ei pentru perioada următoare”, a adăugat ea.

Una dintre avocatele tinerei, Irina Hrunova, a afirmat pentru AFP că Maria Alehina a fost eliberată şi că a fost dusă direct cu maşina penitenciarului la gară, în absenţa avocatului, „fără îndoială pentru a evita agitaţia mediatică”.

Alehina şi Nadejda Tolokonnikova, care au fost condamnate la doi ani de închisoare după ce au cântat, în februarie, o rugăciune punk într-o biserică din Moscova şi care în mod normal ar fi trebuit să iasă din închisoare la începutul lui martie, au fost amnistiate săptămâna trecută.

Potrivit lui Hrunova, Nadejda Tolokonnikova, deţinută la Krasnoiarsk, ar urma să fie eliberată în curând.

Sursa: Mediafax

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: