Distribuie articolul

Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal (FRH), a povestit în timpul unei emisiuni televizate că, deşi naţionala de handbal femin a învins, joi, reprezentativa Ungariei cu scorul de 21-17 (8-10), momentul a fost umbrit de un incident neplăcut.

În timp ce în difuzoare a răsunat imnul României, suporterii maghiari din Novi Sad s-au întors cu spatele şi au început să scandeze „ţiganii”.

„Mă bucur că le-am putut oferi fanilor noştri prezenţi la meci această victorie, mai ales că au avut o concurenţă neloială din partea suporterilor adversarei”, a spus Gaţu. „S-au întâmplat lucruri urâte pe care la fotbal le-am văzut, dar la handbal nu. La imnul nostru s-au întors cu spatele şi i-au făcut ţigani pe toţi românii de-acolo“, a adăugat acesta.

Cu toate acestea, fetele lui Gheorghe Tadici nu s-au lăsat intimidate, iar la finalul meciului au dansat de bucurie pe o melodie românească, în timp ce salutau tribunele.

Naţionala de handbal feminin a României a învins, joi, reprezentativa similară a Ungariei, cu scorul de 21-17 (8-10), într-un meci contând pentru grupa D a Campionatului Mondial din Serbia, fiind calificată în optimile de finală ale competiţiei. Atmosferă electrizantă în sala din Novi Sad, în care peste 2.000 de fani ai Ungariei şi câteva sute ai României s-au duelat în scandări încă dinaintea începerii partidei.

După patru meciuri disputate în grupa D, naţionala României are un bilanţ de trei victorii – 27-17 cu Tunisia, 32-13 cu Australia şi 21-17 cu Ungaria, şi o înfrângere, 23-26 cu Germania, având 6 puncte în clasament şi fiind calificată în optimile de finală ale Campionatului Mondial.

Sursa: Gandul.info

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: