Vicepreşedintele PDL, senatorul Alin Tişe, cere demisia premierului Victor Ponta atât pentru modul defectuos de intervenţie pentru salvarea victimelor accidentului aviatic din munţii Apuseni, cât şi pentru că a îndrăznit să spună la televizor că toate persoanele aflate la epavă „sunt bine” deşi doi oameni erau decedaţi.
“Luni seara, la o emisiune transmisă în direct, la orele 21:00, prim ministrul a transmis românilor că a primit un SMS, „I-au găsit şi sunt toţi bine”. Ori, pilotul Iovan murise la 2 ore după accident, iar rezidenta Ion la 4 ore. Ce SMS primise Ponta? Nici măcar nu-i găsiseră autorităţile până la acea oră, ci doar cei 3 săteni.Cum anunţi tu ca prim ministru o informaţie atât de importantă urmare a unui SMS?! Este impardonabil”, a declarat Alin Tişe.
Senatorul a mai precizat că premierul a minţit despre doi oameni care erau morţi, că sunt de fapt vii, deşi premierul este persoana cu cele mai multe surse de informare instituţionale.
„Premierul e responsabil de faptul că, ori minte, ori este dezinformat de oameni incompetenţi care au vrut să dea bine în faţa şefului de partid”.
Alin Tişe a precizat în cadrul conferinţei că oricare ar fi cauza, Victor Ponta a umilit un popor întreg şi i-a solicitat demisia.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “Tişe: Victor Ponta trebuie să-şi depună demisia de onoare pentru că a umilit familiile victimelor. România nu a funcţionat timp de 6 ore”
Mai gunoi,pdl-ist ,tu trebuia sa-ti prezinti demisia ca parazit pe capul natiunii,dupa tine si ceilalti,lepadatura ce esti !Ce ai facut ma,pentru tara ? Cate sute de milioane de euro ai adus ? Sau cate mii de locuri de munca ai creat ? Ca salariile si pensiile le-ati taiat,firmele le-ati inchis.