Distribuie articolul

Ucraineanul care a încercat, vineri seara, să deturneze un avion de pasageri spre Soci (Rusia), afirmase în ajun că vrea să-l „salveze” pe preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici care, în opinia lui, este „ostaticul” lui Vladimir Putin, a anunţat un oficial regional din Harkiv.

Recunoscând că îl cunoaşte pe Kozlov, Vartcenko a povestit că acesta a studiat la Universitatea Aerospaţială din Harkiv şi se ocupa de grafica paginilor de internet, însă în ultima perioadă Kozlov avea un „comportament deviant”.

În ajunul tentativei sale de deturnare a unui avion turc, Kozlov le-a spus mai multor persoane, inclusiv lui Vartcenko, că Ianukovici este „ţinut ostatic” de către preşedintele rus Vladimir Putin şi trebuie să fie salvat.

„Nu am reuşit să-l calmăm, dar nimeni nu se aştepta că el va fi capabil să încerce să deturneze un avion”, a adăugat acest oficial.

Potrivit serviciilor speciale turce şi ucrainene, suspectul a afirmat, la bordul avionului, că „Putin şi Ianukovici au mâinile pătate cu sânge” şi a cerut „eliberarea (manifestanţilor) deţinuţi în Ucraina”.

Kozlov a fost reţinut de forţele speciale turce la câteva ore după aterizarea avionului Boeing 737 al companiei turce Pegasus pe aeroportul Sabiha Gökçen, pe malul asiatic al Istanbulului.

Un purtător de cuvânt al serviciilor de securitate din Ucraina a anunţat că acest bărbat era „în stare de ebrietate avansată” şi că a încercat să intre în cabina piloţilor strigând „Să mergem la Soci”.

Cei 110 pasageri care se aflau la bordul acestui avion ce se deplasa între Harkiv (Ucraina) şi Istanbul, au fost evacuaţi fără probleme, la patru ore după tentativa eşuată de deturnare.

Sursa: Mediafax

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: