Preşedintele Traian Băsescu, aflat astăzi la Cluj-Napoca, s-a angajat în faţa primarului Emil Boc să susţină, la întâlnirea de vineri, programată cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, proiectele Cluj Innovation City şi sângele artificial.
Şeful statului s-a declarat încântat de faptul că municipalitatea a pregătit deja cele 200 hectare de teren necesare pentru dezvoltarea cartierului inovativ al oraşului, dar şi de cercetarea avansată care se face la Cluj-Napoca.
În legătură cu proiectul cercetătorilor de la Facultatea de Chimie a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj, care au descoperit ideea de producere a sângelui artificial, Traian Băsescu a precizat că la ultima sa vizită în Israel, preşedintele Shimon Peres i-a dezvăluit că toată cercetarea a orientat-o în domeniul medical pentru înlocuirea organelor corpului omenesc, care cedează, cu componente produse artificial.
„La fel cum am susţinut şi proiectul laserului de la Măgurele, aşa voi face şi cu aceste două proiecte ale Clujului”, a declarat Traian Băsescu.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “Băsescu se angajează să susţină la Comisia Europeană proiectele Cluj Innovation City şi sângele artificial”
Cercetare avansată – deci se pare că ideea sîngelui artificial s-a născut la Cluj, dar Shimon Peres & Co și probabil amoricanii au și pus laba pe tot proiectul, deci să ne bucurăm că nu mai rămînen cu așa o zisă „cercetare retrogadă” într-un cartier napocan oarecare. În proiectul comun de superlaser (ELI) participanții sînt Polonia, Ungaria și România, enunțate în UE „întîmplător” exact în ordinea în care Profetul Shimon a anunțat „cumpărarea” acestor trei țări la grămadă, în mod pașnic și fără armată, „datorită inteligenței deosebite a savanților noștri evrei”, ehhh, nu-i o perspectivă super-minunată? Ni se vor schimba sîngele bătrăior cu una artificială veșnic reîmprospătabilă, ni se vor schimba organele la nevoie, ca să fim veșnic competenți și potenți, direct versiunea cu prepuțul tăiat, vom deveni și noi în sfîrșit popor ales unic… de bioroboți care veșnic rabotaiut. Nici noi nu vom mai muri, decît atunci cînd am avut destuuuuuul timp să ne plictisim, ca Ariel Sharon, aici și în iadul obținut în urma unor cercetări și mai avansate. Dracii se vor bucura împreună de drepturi nelimmitate și o viață activă, îngerașele și ele în sînul lor împreună, noi omuleții verzi vom fi micșorați la scara de 1/100, iar stăpînii noștri vor rezolva mult mai eficient problema hranei și locuințelor, toți șobolanii ne vor admira și invidia….