Pentru mulți dintre români, Facebook este primul lucru pe care îl văd dimineața. Pentru alții este un excelent mod de promovare a unei ativități sau a unui business. Unii îl consideră o pierdere de timp. Cert este că Facebook a devenit nelipsit din viața de zi cu zi. Pentru că ne aflăm încă la începutul anului, ne-am propus un bilanț privind schimbările aduse de această rețea de socializare în România, atât pentru online dar și pentru business-uri. Am stat de vorbă în acest sens cu Ionuț Oprea, manager la Standout și membru în boardul IAB România.

Putem vorbi de o saturare a consumului de Facebook în România sau este prematur?

Cifra de 7 milioane de profile nu cred ca va mai creste mult, insa oportunitatea pentru Facebook, atat la nivel international, cat si in Romania, este in a creste in continuare consumul utilizatorilor activi, adica proportia din timpul lor online, pe desktop, tableta sau smartphone, petrecuta pe Facebook, Instagram si mai nou Whatsapp.

Mai este valabilă expresia care circula în urmă cu doi-trei ani “Dacă nu eşti pe Facebook, nu exişti”?

Facebook nu e Google. Da, daca nu existi acolo unde te cauta in mod activ si frecvent utilizatorii, poti zice ca nu existi deloc, cu unele exceptii. Insa pe Facebook utilizatorii nu cauta produse si servicii.

Sigur, pot aparea oportunitati pe care le poti exploata si aici, ca pe orice alt canal, insa cred ca trebuie sa renuntam cu totii la evanghelizarea in absolut si sa ne orientam pe rezultate. Da, merita sa derulezi activitati pe Facebook daca asta iti poate aduce rezultate, la fel ca pe orice alt canal de marketing online. Da, merita sa derulezi activitati pe Facebook daca poti masura ceea ce faci asa cum iti doresti, si daca poti exploata satisfacator rezultatele pe care le obtii.

Si mai e ceva, poti fi in social media sau pe Facebook si fara sa vrei, daca utilizatorii vorbesc deja despre tine acolo.

Avem 7 milioane de useri Facebook în România, conform FaceBrands. Până unde crezi că va mai putea creşte această cifră şi cam când crezi că va fi atinsă?

Intr-un viitor, la fel cum toata lumea cu acces la internet are cel putin un cont de email, cred ca toata lumea va avea si cel putin un cont pe o retea sociala. Insa obiceiurile de consum se vor delimita si aici pe mai multe niveluri. Probabil in 2014 numarul de profile de Facebook din Romania va mai creste cu maxim cateva sute de mii.

Cât de reală este cifra de 7 milioane? Reprezintă totuşi aproape 30% din populaţia României.

Cifra respectiva ne este furnizata direct de Facebook, noi nu o modificam in Facebrands in niciun fel. Exista intr-adevar posibilitatea ca o persoana sa-si creeze mai multe conturi de Facebook, ca si mai multe adrese de email, insa credem ca marea majoritate a utilizatorilor folosesc un singur cont.

Când crezi că se va produce o eventuală scădere a numărului de utilizatori ai Fb în România?

.In afara unor scenarii tragice si improbabile, nu cred ca se va intampla asta intr-un viitor apropiat.

S-a scris recent că până în 2017, Facebook va pierde 80% din useri. Ce reacţie ai avut când ai citit prima dată această, să-i zicem, informaţie?

Sunt obisnuit cu latura asta a internetului, de a raspandi informatie falsa doar pentru ca astfel de mesaje de tip ‘hoax’ folosesc nume mari si alimenteaza dorintele si credintele celor “dintr-o tabara adversa”. Am citit articolele respective doar ca sa fiu in tema si am asteptat cu nerabdare replica Facebook, care a si venit cateva zile mai tarziu si care a demonstrat cat de gresita era teoria respectiva intr-un mod amuzant: a aratat cu date oferite public de Google ca in baza scaderii cautarilor dupa numele universitatii Princeton, care a fost sursa studiului respectiv, si universitatea ar trebui sa dispara in cativa ani.

Există posibilitatea ca Facebook să aibă la un moment dat soarta hi5?

Nu cred, hi5 a fost o moda de moment, in timp ce Facebook a reusit sa dezvolte pana acum unul din cele mai bune modele de “stickyness” – acea proprietate a unui site de a te face mereu sa revii. In acelasi timp, tocmai faptul pe care multi il critica, acela ca nu a lasat utilizatorii sa faca tot ce vor, a fost un factor care le-a permis sa-si urmareasca fidel viziunea, pe modelul Apple/Steve Jobs (‘clientii nu stiu ceea ce vor’)

Visul Google a fost întotdeauna să fie prima pagină deschisă de internauţi. A şi reuşit până la Facebook. Sunt utilizatori care când intră pe net deschid prima dată Facebook. Mai mult, Fb a lovit şi în yahoo messenger, în sensul că chatul acestuia este tot mai utilizat. Care crezi că e următoarea ţintă? De la cine “va mai fura” Facebook?

Sunt doua discutii separate aici: Facebook vs Google si apoi Facebook ca integrator.

Facebook vs Google:
Inainte de 2000, prima pagina pe care o deschideam era Yahoo! Mail. Apoi am descoperit Google si asta a ramas ca homepage. Apoi am descoperit facebook si tot Google a ramas ca homepage. Lasand gluma la o parte, Google ca motor de cautare ramane principalul instrument atunci cand cauti produse si servicii. Pe Facebook utilizatorii nu cauta in mod natural produse si servicii, cauta sa-si satisfaca diverse alte nevoi,psihologice de data asta.

Insa nici Google nu mai e doar un motor de cautare, e un adevarat sistem de operare pentru internet, un set complet de instrumente pentru utilizatori. Concurenta intre Facebook si Google este la nivel de timp total petrecut de fiecare din utilizatori cu destinatiile/instrumentele fiecaruia.

Urmatoarea tinta a Facebook a fost anuntata deja: consumul de stiri/noutati online

La nivel comercial, si apropo de exceptia de la regula „“Dacă nu eşti pe Google, nu exişti”?”, am constatat o tendinta interesanta in randul afacerilor mici online: In loc sa duca o batalie grea cu cei mari pentru pozitia in rezultatele paginilor de cautare Google, unii au au ales strategic sa fie pe Facebook si nu pe Google. Asta pentru ca Google are in mare o singura pagina de rezultate, in schimb Facebok are pentru fiecare utilizator un newsfeed 100% personalizat. Pe Google ai o singura sansa, pe Facebook ai 7 milioane.

Facebook ca integrator:
Ca integrator, Facebook a adoptat aceeasi strategie ca Google, incearca sa fie insa sistemul de operare al socializarii pe internet. La asta contribuie si Instagram, si serviciul sau de mesagerie instantanee, si noua achizitie Whatsapp. Toate facilitatile pe care le adauga Facebook sunt menite sa te faca sa-ti petreci tot mai mult timp ‘in retea’.

Urmatoarea tinta a Facebook a fost anuntata deja: consumul de stiri/noutati online, pe care vrea sa-l atace prin aplicatia Paper, un concurent direct al aplicatiei Flipboard, cea mai populara dintr-o lunga lista de aplicatii care incearca sa revolutioneze modul in care consumam stirile.

Insa asta este o zona in care cred ca mai avem de asteptat, pentru ca se pare ca nimeni nu a gasit inca formula castigatoare.

Pe de altă parte, crezi că va fi cineva îndeajuns de puternic cât să lovească în vreun fel în acest gigant?

Nici Facebook n-a fost puternic de la inceput. Pare improbabil in acest moment, insa daca inventeaza cineva un instrument mai bun decat Facebook care sa reziste in timp si sa-l detroneze, asta s-ar putea intampla. In ce priveste gigantii internetului, Google, Amazon, Apple, acestia au experimentat cu retele sociale, dar nu au avut succes. Asa ca, daca va aparea un concurent, nu cred ca va fi din randul gigantilor, sau cel putin nu de la inceput. Si un exemplu foarte bun este chiar Whatsapp, un concurent pe care Facebook a decis sa-l cumpere pana nu ajunge prea mare prin forte proprii.

Care crezi că este principalul motiv pentru care stau românii pe Facebook şi ce îi enervează cel mai tare când vine vorba de acestă reţea de socializare?

Fiecare are o imagine pe care vrea s-o proiecteze, si Facebook e un loc construit fix pentru asta. Pe Facebook unii se lauda cu pisicile, altii cu nou-nascutii, altii cu calatoriile prin colturile lumii iar altii incearca sa se dea interesanti ca au un job atat de stresant deci atat de important. Altii se plang de problemele de zi cu zi. Cred ca ceea ce ii enerveaza cel mai tare e ca toti ceilalti fac la fel.

Ai cunoscuţi care au renunţat la Facebook?

Da, cred ca am auzit pe cineva, candva, insa de atunci nu am mai auzit nimic despre el.

Există viaţă dincolo de Facebook?

Sigur ca da, la fel cum exista viata si dincolo de internet. Toate site-urile si aplicatiile sunt doar un mod de a-ti trai viata sau derula activitatile intr-un mod mai placut, mai eficient sau mai eficace. Insa orice activitate care exploateaza nevoi psihologice poate crea dependenta, si e bine sa te feresti de ea pana sa ajunga sa te afecteze.

Nu trebuie sa produci continut pentru Facebook decat daca te asiguri ca primesti la schimb suficient trafic/engagement cat sa merite

A fost o informaţie zilele trecută cum că un restaurant sau ceainărie îţi dă un ceai sau cafea gratis dacă nu intri pe Facebook după ce ai intrat în local. Cum ţi se pare iniţiativa?

E o tactica haioasa de marketing, e din categoria activitatilor insolite, menite sa creeze raspandire, iar prin social media in general si facebook in particular pot amplifica la maximul acest efect. Aici e locul perfect pentru marketing de acest fel. Insa, atentie, marketingul insolit vine cu propriul lui capitol din cartile de marketing.

Putem spune că Facebook a schimbat faţa online-ului din România? Dacă da, crezi că în bine sau în rău?

In ce priveste industria locala, Facebook e excelent ca platforma de antrenament, dar imi pare rau ca nu avem si o alternativa locala reala. Din punctul asta de vedere, mai mult in rau.

Pe de alta parte, industria locala trebuie sa priveasca Facebook cu ochii unui marketer inteligent: nu trebuie sa produci continut pentru Facebook decat daca te asiguri ca primesti la schimb suficient trafic/engagement cat sa merite si daca ai pus la punct tot ceea ce trebuie pentru a maximiza rezultatele astea. In unele cazuri, cred ca Facebook a ajutat la cresterea unor proiecte interesante, in alte cazuri a fost doar o sursa de trafic generic.

Crezi că românii ar fi dispuşi să dea bani ca să intre pe Facebook dacă acesta ar introduce o taxă de acces?

Da, o parte din ei probabil ca ar fi, insa, evident, nu toti.

Ce-i sfătuieşti, pe de altă parte, pe cei care au un business: să investească în campanii pe Facebook? Unii consideră că aceştia sunt bani pierduţi, alţii dimpotrivă.

In orice activitate de marketing poti pierde bani daca nu ii investesti cu cap. Facebook e o platforma inchiriata, a o folosi inseamna sa te supui regulilor ei, oricare ar fi ele.

Singurul mod strategic de a aborda Facebook sau alte canale social media unde inchiriezi spatii si atentia unor utilizatori pe termen limitat este sa ai in vedere ambele directii: atat interactiunea cu utilizatorii acolo unde-i gasesti, pe Facebook sau pe bloguri, sau pe alte canale, cat si aducerea lor catre platforme pe care le controlezi complet: site propriu, newslettere, etc. Doar aici poti avea control complet.

În final, te-aş ruga să faci un mic exerciţiu de imaginaţie şi să-mi spui cum crezi că ar arăta lumea dacă mâine dimineaţă, brusc, nu ar mai fi Facebook. Ce ar însemna asta pentru presă, pentru business-uri şi pentru utilizatorul de rând.

Presa: ar pierde un procent semnificativ de audienta pentru ca utilizatorii n-ar mai avea unde raspandeasca stirile care le-au atras atentia, iar prietenii acestor utilizatori n-ar mai avea unde sa le citeasca. O parte din ei s-ar intoarce la canalele pe care le-au folosit anterior pentru a citi stiri, insa foarte putini.

Daca Facebook s-ar inchide azi, multe business-uri ar muri. Toate business-urile ar pierde un canal de interactiune cu clientii, si ar reinvesti bugetele in canalele clasice. Unele dintre cele mai mari si-ar crea retele proprii de socializare, insa ar avea un succes foarte limitat. Iar business-urile create exclusiv pe Facebook ar trebui sa-si gaseasca alte canale pentru a continua, altfel al muri odata cu el.

Utilizatorul de rand ar reincepe sa-si bombardeze prin email sau alte canale intreaga lista de prieteni cu pozele din excursii, cu powerpointuri motivationale, ar invia chatroom-urile, site-urile de dating, si multe altele din cele pe care Facebook le-a ingropat.

Valentin Vioreanu, Sursa: Capital