Distribuie articolul

„Spectacolul din tribună face parte din fenomenul fotbalistic. Eu sunt de acord să se facă acest spectacol, dar cu măsurile de rigoare luate de către cei care organizează. Nu ascund faptul că la Steaua – Dinamo se vrea să se facă un spectacol cu artificii şi torţe, dar am cerut aprobările de la toate organele îndreptăţite pentru ca acesta să poată avea loc”, a declarat Gino Iorgulescu în această dimineaţă.

„Să nu se înţeleagă că suporterii au voie cu torţe în incinta arenelor sportive. Acest lucru, conform legii, este o infracţiune. Se poate realiza un spectacol pirotehnic pe stadion prin angajarea unei societăţi autorizate care poate desfăşura legal o astfel de activitate. Asta cu condiţia ca organizatorul evenimentului să obţină toate avizele necesare”, precizează Jandarmeria. Pentru un spectacol pirotehnic, firma angajată, împreună cu suporterii, trebuie să obţină acceptul următoarelor instituţii: Primăria, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Poliţia Capitalei. Continuă reprezentanţii Jandarmeriei: „Noi avem obligaţia să verificăm şi să asigurăm perimetrul respectiv”.

ProSport

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: