Zilele trecute liderul Noii Drepte Cluj, istoricul Codrin Goia a susţinut o conferinţă de presă în care propunea o idee interesantă şi frumoasă: ridicarea unei noi statui a lui Avram Iancu la Cluj-Napoca. Propunerea rezolvă, pe lângă omagierea de către clujeni a Crăişorului Munţilor, şi o problemă de estetică urbană pentru opozanţii actualei statui din faţa Catedralei Ortodoxe. Câţiva tineri mânioşi sau membrii ai unor ong-uri finanţate de Soros, precum şi jurnalişti de mondenităţi, şi-au arătat intenţia de a dărâma statuia lui Avram Iancu din piaţa cu acelaşi nume, pe motiv că nu este estetică pentru gusturile rafinate ale unor urbanişti amatori. Sigur gusturile nu se discută. Primarul Emil Boc le-a dat însă un răspuns ferm săptămâna trecută celor care doresc să dărâme statuia Crăişorului Munţilor din Piaţa Avram Iancu: „cât voi fi eu primar, nu voi dărâma această statuie”.
Opera sculptorului Ilie Berindei din 1993 este la un nivel superior de înţelegere artistică, urbanistică şi intelectuală, pe care nu oricine o poate înţelege. Statuia lui Avram Iancu este creaţia unui sculpor român exilat în Elveţia, care s-a ridicat la iniţiativa unor intelectuali şi poeţi clujeni de la începutul anilor 90. Primarul de atunci, Gheorghe Funar a preluat ideea poeţilor clujeni din Societatea Culturală „Zalmoxis” şi al patrioţilor Societăţii „Avram Iancu” şi a pus în aplicare proiectul ridicării statuii Crăişorului Munţilor. Foarte puţină lume ştie că bronzul statuii a fost dăruit municipalităţii clujene de către societăţile culturale din Maramureşul istoric. Înălţarea statuii lui Avram Iancu a fost pusă în practică, cu piatră adusă din Munţii Apuseni, de către un celebru inginer bucureştean, d-na Brenner. Ridicarea soclului şi punerea statuii în vârful „stâlpului de stâncă” a fost un proces tehnic dificil. La montarea statuii îmi aduc aminte că am participat zilnic, împreună cu poetul Adrian Mihai Bumb şi alţi poeţi clujeni, ca martori a unui eveniment istoric. Statuia lui Avram Iancu încă nu este finalizată, lipsind Tribunii.
De aceea, propunerea recentă pentru ridicarea încă a unei statui a lui Avram Iancu la Cluj-Napoca este un prilej bun şi pentru opozanţii estetici ai actualei statui să vină cu propuneri personale mai bune şi mai integrate arhitectonic în planul urbanistic în vederea înălţării unei noi efigii din bronz emblematice a Crăişorului Munţilor. Prin propunerile lor pentru ridicarea unei noi statui a lui Avram Iancu la Cluj-Napoca vom vedea dacă aceşti opozanţi chiar au dorit o statuie mai frumoasă a Crăişorului Munţilor sau numai au protestat civic pentru dărâmarea actualei statui a eroului naţional, ca să nu se mai ridice niciuna în loc.
Ideea ridicării unei noi statui a lui Avram Iancu la Cluj-Napoca este frumoasă şi reprezintă un omagiu al clujenilor faţă de un erou care a locuit şi urmat liceul şi Dreptul, în oraşul de la poalele Feleacului. Personal aş susţine ridicarea statuii la sensul giratoriu din cartierul Zorilor, între Calea Turzii şi str. Observator, acolo, pe unde acum 175 de ani, venea tânărul moţ de la Câmpeni, din inima Munţilor Apuseni, să înveţe la Cluj, ca să apere prin luptă drepturile românilor asupriţi.
Ionuţ Ţene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:



5 comentarii la “O idee frumoasă: încă o statuie pentru Avram Iancu la Cluj-Napoca”
sau mai bine s-ar restaura Mihai Viteazu
Ma surprinde pozitia d-lui Tene! Majoritatea oamenilor de cultura apreciaza ca actuala statuie a lui Avram Iancu este grotesca si nu se incadreaza intre Teatru si Catedrala, ajungand la inaltimea acestora… Dar, ma rog, este parerea specialistilor arhitecti si sculptorilor si, deci, nu a …istoricilor sau a Primarului specializat in Drept si „dreapta” (FMP)!
Sunt pentru inlocuirea ei cu alta, cu care romanii si orasul sa se poata mandrii!!!
„Ma surprinde pozitia d-lui Tene! Majoritatea oamenilor de cultura apreciaza ca actuala statuie a lui Avram Iancu este grotesca si nu se incadreaza intre Teatru si Catedrala, ajungand la inaltimea acestor”
Cine sunt oamenii astia de cultura? Gotiu zis si Guta? Sau alti pulifrici santajisti din presa de cacat din Cluj?
Sau o fi vreun Kelemen Hunor?
Nu te poti numi om de cultura cand ceri daramarea unei statui. Cu daramatul se ocupau comunistii si hortistii…
@Ion .Daca nu stii cine sunt acei oameni de cultura, mai cauta! Oricum, un individ ca tine, care foloseste public asemenea expresii, cu siguranta ca nu are nimic in comun cu cultura!
@Pop: deci cine sunt? Asta cu „mai cauta” e un raspuns care se da asa, la birt. Da-mi 3 nume sa ma convingi. Altfel, doar scrii alela