Distribuie articolul

Rugbyştii de la “U” Cluj debutează la finalul acestei săptămâni în SuperLiga Naţională, ediţia 2014, la Bucureşti, unde va întâlni pe Steaua.

După o perioadă de pregătire caracterizată de antrenorii Bogdan Cantor şi Ioan Teodorescu ca fiind una foarte bună, universitarii aşteaptă meciul cu roş-albaştrii din Ghencea cu interes maxim. Steaua este singura echipă de rugby din România pe terenul căreia alb-negrii nu s-au impus niciodată.

“De doi ani construim o echipă competitivă la Cluj şi an de an am reuşit să facem paşi importanţi spre obiectivul pe care ni l-am propus la startul acestui priect, să fim o echipă de top în SuperLigă. Avem un lot bun, tânăr şi chiar le-am spus băieţilor că această generaţie poate să scrie o pagină importantă de istorie în rugbyul românesc, să învingem Steaua, singura echipă pe terenul căreia nu am câştigat niciodată dar, pentru a realiza acest lucru trebuie să fim concentraţi, modeşti, trebuie să muncim mult şi cu folos”, a spus Cantor.

Antrenorul Universităţii a adăugat că obiectivele echipei clujene sunt accederea în primele patru formaţii din SuperLigă şi calificarea, cel puţin, în finala Cupei României.

“Acest sezon se va desfăşura într-un format nou şi cred că va fi unul foarte echilibrat, poate cel mai echilibrat din ultimii ani. Ne-am propus să avem un campionat mai bun decât cel precedent însă, va fi foarte greu pentru că toate echipele s-au întărit. Obiectivul este îndrăzneţ, ştim acest lucru, dar ni-l asumăm şi vom munci să-l îndeplinim, dar trebuie să avem răbdare pentru a omogeniza lotul”, a mai spus Cantor.

În pauza competiţională “U” Cluj a transferat nu mai puţin de şase jucători, patru de la Poli Agro Iaşi, un internaţional namibian şi un francez.

“U” Cluj va disputa primul meci al noului sezon duminică, 30 martie, în deplasare la Steaua Bucureşti, de la ora 11.00.

Paul Panait