Nu are rost ca cei care promovează autonomia Transilvaniei să se ascundă mai departe pe după deget, iar mai nou au conştientizat şi ei această stare de fapt, iar astăzi se vorbeşte deschis nu doar de autonomia Transilvaniei, ci şi despre autonomia aşa-zisului „ţinut secuiesc”, lucruri care încalcă grav Constituţia României, pentru care s-a vărsat atâta jertfă.
Transilvăniştii s-au coalizat chiar în spatele unor asociaţii cu statut aprobat de judecători deşi oricine a încercat să constituie chiar şi o asociaţie strict culturală ştie cât de greoi este acest proces, d-apoi să înfiinţezi o asociaţie pentru autonomie!
Astfel, în spatele unor asociaţii precum Liga Transilvania Democrată şi a unor persoane precum Sabin Gherman (amendat pentru discriminare faţă de români!) se promovează faptul că locuitorii din Transilvania ar fi mai buni decât orice alţi români tocmai pentru că trăiesc în pace alături de unguri şi germani.
Despre Sabin Gherman s-au scris destule, însă despre noua Ligă Transilvania Democrată s-a scris doar că a depus la Prefectura Cluj 10.000 de semnături pentru autonomia Transilvaniei (petiţie semnată chiar şi de oameni din afara Transilvaniei şi chiar din afara României). Însă următorul paragraf din programul asociaţiei trădează totul: „Până în 1918, românii şi saşii, în mod firesc, au fost cei care insistau mai mult pe această identitate în cadrul Regatului maghiar. După 1918, această identitate de transilvănean a fost preluată mai ales de intelectualitatea maghiară, aflată în căutarea unor repere stabilizatoare după drama Trianonului”. Adică îşi trădează clar atât originile acestei politici destabilizatoare pentru români: intelectualitatea maghiară, cât şi doctrina: Trianonul, prin care Transilvania a revenit României, după dorinţa exprimată în mod unanim de către întreg neamul românesc, a fost o… dramă.
„Transilvanismul nu este o noţiune expansivă, cuceritoare, cum de multe ori încearcă presa naţionalistă să dea de înţeles”, se mai arată în programul Ligii, promovat pe reţelele de socializare. Clarificăm aici: presa românească nu a spus niciodată că transilvănismul este o noţiune expansivă pentru locuitorii Transilvaniei, ci dimpotrivă, că aceştia vor fi desprinşi de la rădăcină şi dominaţi de interese externe.
„Principalul scop al transilvanismului şi implicit al Ligii, este cel de a păstra, atât cât a mai rămas din identitatea noastră, legitimată în mod evident de multiculturalismul local, religii, tradiţii, istorie şi geografie regională foarte diferite de restul ţării. Ceea ce promovăm noi poate avea o perspectivă asemănătoare şi pentru alte regiuni din România respectiv Banat, Oltenia, Dobrogea, Bucovina şi de ce nu chiar Moldova şi Muntenia”. Oare de ce acest proiect sună deosebit de familiar cu cel al Partidului Popularilor Maghiari din Transilvania, care doresc şi autonomia „ţinutului secuiesc”, oare şi ei doresc binele românilor prin această propunere? Desigur, ar răspunde PPMT în cel mai democratic mod cu putinţă.
Care dintre românii din aceste regiuni se simt ameninţaţi de neamul de care aparţin, care dintre români se simte astăzi pe cale de dispariţie în interiorul graniţelor României? Desigur, menţionăm distinct românii abuzaţi în Harghita şi Covasna – unde etnicii unguri sunt majoritari -, care ar putea fi la rândul lor ocrotiţi mai bine printr-o politică sănătoasă a Guvernului… dar oare la guvernare cine se află de zeci de ani, nu Uniunea Democrată a Maghiarilor din România?
Pentru acei nostalgici transilvănişti, care spun că românilor le prieşte să fie izolaţi în Transilvania multietnică, şi pentru cei care cred că ar fi mai bine ca Transilvania să fie ruptă de la rădăcina neamului românesc, pentru care şi-au dat viaţa atâţia, le reamintim cum era traiul românilor în Transilvania „utopică”:
Doar o zi de dezbatere dietală în Budaptesta. Anul 1914. Vorbeşte în numele românilor Alexandru Vaida Voievod:
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:



31 comentarii la “Pentru nostalgicii „transilvănişti”: Naţiunea română nu există!”
Ar trebui mai des dezbatut cu dovezi de genul asta subiectul de fata ! Poate asa se mai racoresc "transilvanistii " 🙂
daca tineti cu dintii de forma asta de stat, neghioaba de republica,asta va va fi soarta!
yon of king, ne meritam soarta pentru ca suntem „republikoy” 🙂 lasa ca vine vremea cand o sa fi condusi de un rege sau imparat…tigan
NECURATUL ÎMPLIELIȚAT S-A ASCUNS PE LA NAPULANEWS ???
ȘI IERI A CĂCAT ÎN COLȚ caP-dE-cuR O GRĂMADĂ PENTACOLORĂ,
APOI S-A ȘTERS PE CUR CU ACELAȘI FOTO ÎN LOC DE PAPIER.
N-ARE FAȚĂ, N-ARE NUME, DECI NU VĂ AGITAȚI CA PĂDUCHILE.
– Știați că Vaida și Gojdu vorbeau la Parlamentul din Budapesta în ROMÂNEȘTE?
– De chemați înapoi sașii, șvabii (99,9%), armeenii, evreii, ungurii plecați, dacă de-asimilați cumva sîrbii, bulgarii, slovacii, rutenii, lipovenii, turcii, tătarii de altădată, de (vă auto-)trimiteți acasă olte-nașii, moldo-venii și țig-anii neofiți, apoi cereți nu autonomia ci cu sînge-n puță declarați INDEPENDENȚA Transilvaniei, poate mai venim și noi acasă, dar între miticii de bucacală, drăgășănenii șmecherași (recent clausenburg cafelizați), pruteni riiusofioni spornyici (ce zic ‘Fa’ la domnișoară și ‘Dînsa’ la vacă, atenție sîrmă!) în nici un caz. Fiți veseli în propriul suc, cu datoria cît munțile de paie lîngă un abator manual!
propozitia de mai sus a lui hery flocker nu are predicat. adica… ce sa facem mai exact, ca e doar o insiruire de cuvinte acolo, fara sens
tot mai multi cretini la comentarii pe NN mai nou. dar unii rau obsedati si indarjiti de parca asta ar fi job-ul lor, sa scrie apocrife neinteligibile pe un ziar online
sunt curios cum arata si se comporta oamenii astia in realitate
@ion:
La tine se văd numai floci în loc de materie cenușie,
Capul nu-i nicăieri, ajungînd și asta pentru o pulă.
Noi lucrăm la un instrument medical foarte important,
Tu mai caută cucul din pădurea transilvană distrusă…
………………………………………………
@”yon of king, ne meritam soarta pentru ca suntem “republikoy” lasa ca vine vremea cand o sa fi condusi de un rege sau imparat…tigan”
_”tizule”,eu sunt deja condus de un rege in a doua mea patrie care e Belgia, o tara care s ar destrama a doua zi de nu ar fi regele arbitru conciliator si stabilizator, in o tara greu de condus, cu un trecut de adevarate razboaie lingvistice![cred ca stii ca Philippe de Flandra,a fost propus de marii oameni politici ai natiei de a fi regele nostru inainte de a-l propune pe Carol I]
_ideia ta ca o sa fiu condus de un rege tigan cade, dar tine la tine caci tu o sa fii condus de asa ceva daca veti musti in continuare de ura antiregala, rolleriano-ceausisto-vadimisto-basista, ca sa numesc in ordine marile scarbe ale clonarii antiregale, a amaratului asta de popor incult politic.
Lecții de ROMÂNISM și ADEVĂR ISTORIC pentru VIPERELE BOZGOREȘTI AUTONOMISTE:
”Să ştii, ROMÂNE,
că tu eşti MAI ÎNTÂI DE TOATE ROMÂN,
şi apoi
basarabean,moldovean,muntean,oltean,
ardelean,bănăţean sau macedonean,
căci ÎMPĂRŢIREA,dar mai ales
menţinerea acestui neam în provincii şi provinciali ESTE OPERA DUŞMANILOR NOŞTRI,
căci toţi străinii care ne-au călcat pământul,ne-au furat bogăţiile şi ne-au robit poporul,
au avut grijă SĂ NE MENŢINĂ DESPĂRŢIŢI pe unii de alţii,
ca nu cumva,UNIŢI, SĂ-I ALUNGĂM şi SĂ SCĂPĂM DE ASUPRIREA LOR”.
-Iancu Maxim « Etnogeneza românilor şi altor popoare europene privită prin
prisma geografiei istorice “
(Ed. Moldova,Iaşi, 1995, p. 9-10)
Lecții de ROMÂNISM și ADEVĂR ISTORIC pentru VIPERELE BOZGOREȘTI AUTONOMISTE:
ROMÂNUL Bogdan Petriceicu-Haşdeu:
„Din fundul unui sătuleţ din Transilvania se înnalţă numeroase voci,
strigând cu fală în gura mare:
„TOȚI ROMÂNII SUNT FRAȚI”,
şi şoptind apoi aşa zicând printre rânduri:
„AȘTEPTĂM OARA UNIRIIi”
…Aşadar, chestiunea ce ne va preocupa în acest studiu de înaltă politică nu este unirea cea mică, realizată deja între ambele ţărmuri ale Milcovului,
ci UNIREA CEA MARE,
de realizat de acum înainte între toate pâraiele
ce trebuie să se verse
în oceanul ROMÂNESC
25 mai 1867. ROMÂNUL basarabean Bogdan
Petriceicu-Haşdeu publică în „Perseverenţa”, nr.
23, acest studiu cu titlul Unirea.
„ROMÂNII
îşi trag viţa din RÂMLENII CEI VECHI,
iar cine au fost RÂMLENII CEI VECHI
o ştie lumea…”.
-Bogdan Petriceicu-Haşdeu
Lecții de ROMÂNISM și ADEVĂR ISTORIC
pentru VIPERELE BOZGOREȘTI AUTONOMISTE:
6 august 1867
ROMÂNUL Bogdan Petriceicu-Haşdeu :
„MOLDOVENII SUNT MUNTENI,
MUNTENII SUNT MOLDOVENI
MOLDOVENII ȘI MUNTENII SUNT TRANSILVANI
TRANSILVANII SUNT MOLDOVENI ȘI MUNTENI
iată singurul aspect adevărat şi posibil al acestui majestuos tablou, de O UNITATE NAȚIONALĂ FĂRĂ EXEMPLU în analele lumii!”
Scria Bogdan Petriceicu-Haşdeu în ziarul „ROMÂNUL”.
Lecții de ROMÂNISM și ADEVĂR ISTORIC
pentru VIPERELE BOZGOREȘTI AUTONOMISTE:
6 august 1867
ROMÂNUL Bogdan Petriceicu-Haşdeu :
”Moldova, Transilvania, Muntenia
nu există pe faţa pământului;
EXISTĂ O SINGURĂ ROMÂNIE,
cu un picior în Dunăre şi cu altul
pe ramificaţiunile cele mai depărtate ale Carpaţilor,
EXISTĂ UN SINGUR CORP
ŞI UN SINGUR SUFLET .”
Iată cine stă în spatele ”TRANSILVĂNISMULUI” și ”BĂNĂȚENISMULUI”,
replicile BOZGOREȘTI la ”MOLDOVENISMUL” RUSESC:
Comisia Litvinov 1944:
“SOLUȚIA rămâne SEPARAREA Transilvaniei …
DEPENDENȚA României faţã de noi VA FI ȘI MAI MARE dacã Transilvania rãmâne un STAT DE SINE STĂTĂTOR,
iar VIITORUL ACESTEIA VA DEPINDE DE NOI.”
“IDEALUL COMUN nu poate fi realizat decât printr-o PROPAGANDĂ BINE DIRECȚIONATĂ”
Guvernul Maghiar 1946
Profesorul american LARRY L.WATTS-
”Ferește-mă Doamne,DE PRIETENI!”:
Cum au pus KGB-ul și GRU-ul stăpânire pe ROMÂNIA. Factorul co-etnic. REOCUPAREA ROMÂNIEI”
„La începutul celui de-al doilea rãzboi mondial, chestiunea teritorialã basarabeanã şi cea
transilvãneanã ERAU STRÂNS CONEXATE în concepţia RUŞILOR.
Politica dusã de Comintern, ca România sã cedeze acele teritorii împreunã cu Bucovina şi
Dobrogea, a fost revigoratã dupã criza cehoslovacã din 1938, când Moscova a
început sã-şi declare sprijinul pentru iredentismul teritorial al guvernului
Horthy. Evoluţia a fost predictibilã date fiind interesele comune ale „Ungariei
şi Uniunii Sovietice faţã de România, care au împins cele douã ţãri una spre
cealaltã,” dupã primul rãzboi mondial.
Coaliţia RUSO-HUNGARĂ în a doua campanie transilvãneanã
Guvernul maghiar şi conducerea armatei „s-au angajat instantaneu în pregãtiri militare
şi diplomatice fervente”, care urmau sã le permitã sã acţioneze la izbucnirea
unui conflict româno-sovietic.
Generalul Werth, care întocmise pentru Consiliul Suprem al Apãrãrii al lui Horthy câteva proiecte „ale unei convenţii militare cu Uniunea Sovieticã pentru coordonarea momentului atacului”, a fost acum autorizat sã negocieze
cu partenerii sovietici şi „a fost realizat un plan detaliat cu specificarea pretenţiilor Ungariei asupra României şi a condiţiilor intervenţiei”. Werth era sprijinit de Horthy şi de un numãr de ofiţeri superiori, inclusiv de viitorul sãu succesor, generalul Ferenc Szombathelyi, „care considera cã încheierea unei înţelegeri cu Rusia, în defavoarea României este şi posibilã,
şi dezirabilã ”.
Generalul Gabor Faragho, veteran al primului rãzboi mondial, vorbitor de limba rusã, implicat în negocieri, a fost numit ataşat militar la Moscova pe 1 iulie 1940, imediat dupã anexarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord.
În prima parte a anului 1940, ambasadorul german la Budapesta a raportat uluit
cât de deschis „ambasadorul sovietic de aici încuraja Ungaria sã treacã la acţiune armatã împotriva Transilvaniei”, idee pe care o exprimase şi faţã de ambasadorul german.
De asemenea, ambasadorul german de la Moscova raporta cã Molotov, care de
obicei nu avea primiri decât la nivel de ambasadori, acum primea şi diverşi
unguri de rang inferior.
Moscova fãcea presiuni asupra Bulgariei sã solicite întreaga Dobroge, cu scopul evident de a crea o graniţã continuã între Uniunea Sovieticã şi Bulgaria.
Cu ocazia primirii de felicitãri din partea ofiţerilor de informaţii bulgari pentru anexarea Basarabiei, partenerii sovietici le-au transmis cã „e posibil sã ne mai întâlnim o datã pe Dunãre.”
La mai puţin de 24 de ore dupã trimiterea ULTIMATUMULUI Moscovei cãtre România, reprezentantul maghiar la Moscova, Istvan Kristóffy, îşi exprima „marea satisfacţie” în faţa
adjunctului comisarului sovietic pentru relaţii externe (şi şef al departamentului extern al NKVD), Vladimir G. Dekanazov.
Dupã solicitarea Comisarului Șef Molotov „de a influenţa Iugoslavia sã pãstreze tãcerea în cazul în care Ungaria va trebui sã intre în conflict cu România” pentru anexarea Transilvaniei, ministrul maghiar de externe putea nota cu
satisfacţie cã „Iugoslavia este calmã şi cã el nu crede în posibilitatea ca Iugoslavia sã intervinã în cazul unui conflict româno-maghiar”.
De asemenea, ministrul adjunct de externe maghiar îl felicita pe ambasadorul sovietic de la Budapesta, afirmând cã „(ungurii) sunt mai fericiţi pentru aceasta decât oricare alt stat, deoarece pentru ei înseamna LICHIDAREA
PRINCIPIULUI INTEGRITĂȚII TERITORIALE A ROMÂNIEI şi o posibilitate mai facilã de a continua ceea ce (sovieticii) începuserã”.
Molotov l-a reasigurat pe Kristóffy cã
Moscova considera „pretenţiile Ungariei asupra României ca fiind bine fundamentate”, adãugând cã
Budapesta putea conta pe sprijinul Moscovei la „orice conferinţã internaţionalã la care se va ridica problema pretenţiilor Ungariei.”
Ministrul maghiar de externe a exprimat „profundele mulţumiri” ale guvernului sãu pentruPRIETENIA şi SPRIJINUL Moscovei, informându-l pe ambasadorul sovietic de la Budapesta cã, Honvedul fiind total mobilizat,
„Ungaria era gata sã înceapã rãzboiul”. ”
Maskva,PANIMAIŞ?
RUSIA A PIERDUT DEFINITIV Basarabia!
REUNIFICAREA Basarabiei cu Ţara Mamă ROMÂNIA ESTE ÎN PLINĂ DESFĂŞURARE!
Şi nici un ŞANTAJ RUSO-HUNGAR tip ”transilvănism”-”bănățenism” aruncate în luptă
în sprijinul ”moldovenismului”
NU poate opri împlinirea IDEALULUI DE MILENII AL POPORULUI ROMÂN:UNIREA!
Pentru că ROMÂNIA E UNA SINGURĂ !
Iată cine stă în spatele ”TRANSILVĂNISMULUI” și
”BĂNĂȚENISMULUI”,
replicile BOZGOREȘTI la ”MOLDOVENISMUL” RUSESC.
”Poate că vom trăi până când va avea loc și o conferință cu tema
„Moldova contra Ardealul” sau
„Transilvania contra Țării Românești”.”
„Ca urmare, la război ca la război (chiar dacă este vorba de unul geopolitic).
OPERAŢIUNILE DE LUPTĂ TREBUIE TRANSFERATE PE TERITORIUL INAMIC.
Pentru contracararea naționalismului românesc,
ROMÂNIA TREBUIE SĂ ÎNCETEZE SĂ MAI EXISTE ÎN ACTUALA CONFIGURAŢIE A
FRONTIERELOR SALE”
”O Românie mai redusă ca dimensiuni, sufocată de încercările de a domoli cazanul încins al dificultăților interne, nu va mai putea susține propaganda unionistă a studenților din Moldova, Transnistria și Ucraina.”
”În această luptă trebuie antrenate toate forțele:
mass-media plătită, „agenții de influență” politici, presiunile externe, acțiuni în instanță privind actualele granițe (chiar dacă nu există șanse de a câștiga, acestea vor măcina nervii), crearea unor organizații obștești, partide politice, întocmirea unor rapoarte privind nerespectarea drepturilor omului în România, în special a minorităților naționale.
Acest „al nouălea val” trebuie să acopere Bucureștiul până peste cap și să risipească nu numai visele expansioniste ale acestuia ci să-i anihileze orice voință de împotrivire. ”
”sarcina imediată și stringentă, aceasta este de a compromite printoate mijloacele și
de a determina demisia înainte de termen a președintelui Traian Băsescu”
”Bineînțeles că ar fi mai bine să văd la televizor cum este asaltat palatul prezidențial de la București, decât să fiu martorul ocular al unui eveniment similar la Chișinău.”
„UCIDEŢI DRAGONUL ROMÂNIA !”
17.12.2009, săptămânalul tiraspolean
Novaia Gazeta
Semnalul dat de Moscova este clar :
În acest moment SUNTEM ÎN PLIN RĂZBOI GEOPOLITIC cu OCUPANŢII RUŞI.
KGB-ul A DAT SEMNALUL DE ATAC spre
agenții din COLOANA A-5-A de manipulare în masă.
Articolul complet:
UCIDEŢI DRAGONUL ROMÂNIA
„La 17.12.2009, săptămânalul tiraspolean Novaia Gazeta a publicat un comentariu întitulat UCIDETI DRAGONUL, semnat de Andrei Safonov – președintele „Asociației politologilor independenți din Transnistria”. Menționăm
că textul materialului este însoțit de o imagine reprezentând stema României.
De asemenea, la 23.12.2009, cu subtilul ESTE ÎN INTERESUL NOSTRU CA ROMÂNIA SĂ
TREACĂ PRIN CE A TRECUT ȘI UNIUNEA SOVIETICĂ, materialul este pe larg prezentat
într-un sumar de presă al publicațiilor tiraspolene, de Agenția rusă de informații REGNUM .
Traducerea integrală a comentariului:
«Practic, România se comportă ca un membru neloial al UE, folosind în mod cinic calitatea de membru al Uniunii pentru a ocupa teritorii străine. Cazul Insulei Șerpilor este un exemplu semnificativ în acest sens. În luna aprilie 2009, s-a amestecat cu impertinență în Moldova, în probleme care nu o priveau. Atunci
președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin a fost sfătuit să vizioneze filmul
în care Nicolae Ceaușescu era ucis de o adunătură de bandiți. România s-a
amestecat și în chestiunea reglementării conflictului moldo-transnistrean, pronunțându-se împotriva federalizării (probabil pentru a putea mai ușor să-și alipească fosta RSS Moldovenească). De asemenea, eliberează în masă pașapoarte locuitorilor Ucrainei (n.n. – Basarabiei de Sud) și Bucovinei (n.n. – de Nord).
Cine poate crede că serviciile sale de securitate nu au participat la evenimentele de la Chișinău, din 7 aprilie 2009? România este sursa discordiei de la granițele sud-vestice ale fostei URSS.
Ca urmare, la război ca la război (chiar dacă este vorba de unul geopolitic).
Operațiunile de luptă trebuie transferate pe teritoriul inamic.
Este în interesul nostru ca România să aibă aceeași soartă pe care a avut-o Uniunea Sovietică.
Pentru contracararea naționalismului românesc,
România trebuie fie să înceteze să mai existe în actuala configurație a frontierelor sale,
fie să fie slăbită pentru a nu mai putea să promoveze o politică externă activă.
Dintr-un stat care se află în ofensivă, trebuie să ajungă în unul care se apără.
Unioniștii doresc repetarea „Marii Uniri” din anul 1918? Excelent!
Aceasta înseamnă că trebuie făcut în așa fel încât să nu mai existe cu cine să se unească! Agresivitatea expansionismului românesc trebuie nimicită!
Este surprinzător că statele și forțele politice care se opun României, cel mai adesea, adoptă o poziție defensivă, lucru valabil mai ales în ce privește
Ucraina. Aceasta în condițiile în care însăși România are o serie de puncte
sensibile, asupra cărora se poate acționa pentru a face Bucureștiul să renunțe
definitiv la aspirațiile de „unificare cu teritoriile de peste Prut”.
Este îndoielnic că România a primit pe bună dreptate Transilvania, după anul 1945.
Atunci, Ungaria a fost pedepsită atunci pentru faptul că a rămas loială Germaniei, iar România a fost recompensată pentru trădare. Ambele situații sunt irelevante din punct de vedere al adevărului istoric.
Trebuie să ne gândim la oferirea de avantaje politice pentru toți cei care se împotrivesc administrației extremiste, expansioniste, aventuriste și unioniste
a lui Traian Băsescu.
Acesta promovează o politică de pretenții teritoriale față de Ucraina și de
absorbție a Moldovei. Cuvintele frumoase despre „întâlnirea cu Moldova în cadrul UE” nu pot ascunde realitatea.
Susține oare Ucraina că a înregistrat o înfrângere în lupta cu expansionismul
românesc referitor la Insula Șerpilor și resursele de hidrocarburi din platoul continental al Mării Negre? Categoric, nu! Ar putea să nu recunoască pur și simplu decizia Curții Internaționale ONU, căreia, din prostie, i s-a adresat.
Ce fel de Curte Internațională este aceasta, în condițiile în care nimeni nu mai ia în considerație ONU? Fără aceasta a început războiul din Irak și tot fără aceasta au fost recunoscute Kosovo, Abhazia și Osetia de Sud.
României ar trebui să i se spună în față că dacă continuă politica sa expansionistă, iar amintirea mareșalului Ion Antonescu îi este așa de dragă, atunci să poftească să ia ceea ce consideră că-i aparține.
Cu toate dificultățile cu care se confruntă forțele armate ale Ucrainei, au încă suficiente resurse să nimicească orice imprudență a românilor.
Ar fi absurd să negăm realizările României din ultimii 20 de ani. Românii au mai învățat câte ceva în afară de a-și ucide cu sălbăticie președinții și soțiile acestora. Societatea românească s-a modernizat într-o oarecare măsură, s-a extins piața internă și a evoluat conștiința oamenilor. Însă demonul naționalismului românesc se manifestă fără îngrădiri. Sprijinit de o diplomație tradițional
abilă, acesta reprezintă o amenințare reală pentru vecini.
Cum poate fi pus capăt expansionismului românesc?
Mai întâi de toate, trebuie trecut la o ofensivă decisivă pentru a nimici definitiv adversarul geopolitic. Nu trebuie să ne sperie chestiunea modificării frontierelor. Acest fenomen s-a petrecut în Europa și se va mai petrece. Noi am
trăit în fosta URSS, care a dispărut și lumea nu s-a prăbușit, iar cei mai mulți dintre noi suntem în viață. Iugoslavia s-a destrămat în mod sângeros, iar Cehoslovacia pe cale pașnică.
Oare locuitorii României vor înceta să mai existe dacă Transilvania va reveni Ungariei, iar Moldovei de până la Prut i se va acorda o largă autonomie sau statutul de subiect al unei Românii Federale?
Având pretenții asupra platoului continental din regiunea Insulei Șerpilor, de fapt, România a început deja să redeseneze frontierele. Excelent!
Doar că trebuie redesenate în altă direcție.
În România există cine poate da o mână de ajutor în acest sens.
Sunt secuii maghiari, ucrainenii, rușii și nu se știe niciodată cine ar mai putea fi!
O Românie mai redusă ca dimensiuni, sufocată de încercările de a domoli cazanul încins al dificultăților interne, nu va mai putea susține propaganda unionistă a studenților din Moldova, Transnistria și Ucraina.
Treptat, obiectivul lor principal se va limita la împiedicarea trecerii Iașului în componența Republicii Moldova.
În această luptă pașnică trebuie antrenate toate forțele:
mass-media plătită, „agenții de influență” politici, presiunile externe, acțiuni în instanță privind actualele granițe (chiar dacă nu există șanse de a câștiga, acestea vor măcina nervii), crearea unor organizații obștești, partide politice, întocmirea unor rapoarte privind nerespectarea drepturilor omului în România, în special a minorităților naționale.
Acest „al nouălea val” trebuie să acopere Bucureștiul până peste cap și să risipească nu numai visele expansioniste ale acestuia ci să-i anihileze orice voință de împotrivire.
Dacă este să ne referim la sarcina imediată și stringentă, aceasta este de a compromite prin toate mijloacele și
de a determina demisia înainte de termen a președintelui Traian Băsescu,
care promovează o politică aventuristă.
Se poate spune că aceasta va provoca instabilitate, dar dacă este să alegi între două rele, mai bine răul care ne convine, decât cel care contravine intereselor noastre.
Bineînțeles că ar fi mai bine să văd la televizor cum este asaltat palatul prezidențial de la București, decât să fiu martorul ocular al unui eveniment similar la Chișinău.
Cu toate acestea, România are o portiță de scăpare și anume să-și ceară scuze
pentru ocupația Basarabiei, Transnistriei și a unei părți din Ucraina, să-și asume reparații materiale pentru aceasta și să renunțe la politica expansionistă.
În anul 2004, la București s-a desfășurat o conferință întitulată „Transnistria contra Moldova”.
Dă Doamne!
Poate că vom trăi până când va avea loc și o conferință cu tema
„Moldova contra Ardealul”
sau „Transilvania contra Țării Românești”».
Strategia RUSEASCĂ a “ȘANTAJULUI TRANSNISTREAN”
este exact în oglindă cu STRATEGIA RUSEASCĂ
a “ȘANTAJULUI SECUIESC”-
CLEȘTELE ȘANTAJULUI RUSO-HUNGAR
Călăii OCUPANȚI RUȘI sunt CEL MAI MARE DUȘMAN din istoria nostră a ROMÂNILOR și lucrează mână în mână cu urmașii Călăilor OCUPANȚI bozgori:
Vreți dovezi?
Başcanul Formuzal va vizita “Ţinutul Secuiesc”
http://www.infoprut.ro/2012/bascanul-formuzal-va-vizita-tinutul-secuiesc.html
FRĂŢIA ENCLAVELOR
„HAR-COV-Ținutul Secuiesc””-”Găgăuzia”:
O organizaţie SEPARATISTĂ din România ÎI FACE CURTE başcanului de la Comrat, Mihail Formuzal!
Consiliul Naţional Secuiesc, organizaţie care revendică autonomia teritorială a „Ţinutului Secuiesc” din România, a expediat un mesaj conducerii enclavei autonome găgăuze din Republica Moldova, în care propune ca aceste două structuri să coopereze intens.
În mesajul semnat de primarul localităţii Târgu-Secuiesc, Tibor Bokor (în imagine), şi expediat başcanului de la Comrat, Mihail Formuzal, „Consiliul Naţional Secuiesc invită o delegaţie găgăuză pentru stabilirea unor relaţii de cooperare economică”.
Consiliul Național Secuiesc (în maghiară Székely Nemzeti Tanács) este o organizație politică din România care pretinde a reprezenta interesele secuilor. Conform paginii web a organizației, CNS dorește “autonomia Ținutului Secuiesc, după modelul catalan”, “în conformitate cu prevederile documentelor internaționale și cu practica în acest domeniu din statele Uniunii Europene”, însă dispozițiile din Constituția României (art.30, al. 7) prevăd că incitarea la separatism administrativ teritorial este interzisă de lege.”
Sursa: 24h.md
„Plutonul Secuiesc” şi „Patrioţii Moldovei”
http://foaienationala.ro/plutonul-secuiesc-patrioii-moldovei.html
Mesaje de propagandă pentru independența Ținutului Secuiesc, pe străzile din CHIȘINĂU
http://unimedia.info/stiri/mesaje-de-propaganda-pentru-independenta-Tinutului-secuiesc–pe-strazile-din-capitala-37470.html
În Ţara Secuiască se lichideaza înscripţiile antimoldovenesti
http://www.patriotism.md/?p=8134
Ia ghiciți care e inscripția anti-respubliKAKA MOLOTOVA?
”Basarabia PĂMÂNT ROMÂNESC!”
ADEVĂRUL ISTORIC deranjează agentura COLOANEI A-5-A RUSE de manipulare în masă DIVIZIA patriHOȚII-KGB ai molotovei.
Materialele prezentate mai sus SUNT DOVADA DE NECONTESTAT că MOSCOVA și BOZGORIA SUNT ÎN SPATELE ”Șantajului GĂGĂUZO-SECUIESC”.
Mai vreți dovezi?
Poftim:
Ce ascunde STRATEGIA RUSO-BOZGOREASCĂ a “Şantajului SECUIESC”:
Călăul OCUPANT RUS Vladimir PUTIN:
“Există îngrijorări pentru eventuale MIȘCĂRI DE INDEPENDENȚĂ în zona Transilvania din România”
TRADUCERE:
Dacă VOI,ROMÂNII NU RENUNŢAŢI la RE-UNIFICAREA Basarabiei cu Ţara Mamă ROMÂNIA,noi,OCUPANŢII RUŞI vom declanşa prin slugile de la Budapesta un nou RĂZBOI DE SECESIUNE,un nou “Târgu Mureş” în “Ţinutul Secuiesc”.
Şi iată că după încă o vizită la Moscova serviciile secrete bozgoreşti,ca şi în 1989 şi 1990 au declanşat ofensiva provocărilor în România.
Călăul OCUPANT RUS Vladimir PUTIN:
“Situaţia politică din R. Moldova este aproape ca cea din Kîrghîstan “
TRADUCERE:
Dacă VOI,ROMÂNII ,NU RENUNŢAŢI la RE-UNIFICAREA Basarabiei cu Ţara Mamă ROMÂNIA,noi,OCUPANŢII RUŞI vom declanşa prin slugile de la Chişinău O LOVITURĂ DE STAT ca cea pe care am declanşat-o în Kîrghîstan prin KGB.
Unde ne-am instalat o MARIONETĂ ca Ianukovici la preşedinţie.
Ca să vezi.
Ce de „coincidenţe” cu iz RUSO-BOZGORESC DE AMBELE PĂRȚI ale Prutului!
Acţiunile sunt evident concentrate şi concertate de Moscova și Budapesta.
CE ASCUND CÂRPELE BOZGOREȘTI și VIPERELE AUTONOMISTE infiltrate de Budapesta:
MASACRUL DE LA ARAD
“Puşcau după bieţii români ca după iepuri “
La sfârşitul lui decembrie, generalul Henri Berthelot intra în Arad în fruntea trupelor franceze.
Românii s-au bucurat să-l vadă, maghiarii nu prea.
Cei dintâi i-au organizat o primire festivă.
Au fost aduşi ţărani din satele vecine Aradului, pentru a lua parte la festivitate.
Soldaţi din gărzile maghiare s-au infiltrat în mulţime şi au iscat dezordini.
La sfârşitul ceremoniilor, i-au urmărit pe ţăranii care plecau în treaba lor.
Bilanţul victimelor – 20 de morţi şi 40 de răniţi, după socoteala românilor.
Doar cinci – după a ungurilor. Toţi câţi au fost au fost declaraţi “morţi ai naţiunii”.
“Berthelot a fost dus de români în triumf la Hotelul Crucea Albă, scrie ziarul Românul din Arad despre masacrul de la 29 decembrie, unde au avut loc recepţiile. Publicul se postează în ordine în faţa hotelului, stegarii – cu steagul românesc şi cu steagurile Antantei – se aşază la intrare, în două rânduri. În decursul recepţiilor, publicul cântă cântece naţionale şi aclamă pe Berthelot.
Aduc un steag tricolor cu emblema Ungariei şi se îmbulzesc înaintea intrării de la Crucea Albă.
Demonstrativ, încep să cânte, mai bine zis, să zbiere, cântece ungureşti.
Românii cântă şi ei «Deşteaptă-te, române»!
În timpul acesta se dau în vânt câteva împuşcături şi o parte a publicului intră în Hotelul Crucea Albă. Între acestea, recepţiile s-au sfârşit. Generalul Berthelot apare maiestuos şi liniştit, parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. A fost impunător.
Românii îl aclamă, generalul urcă în automobil,
maghiarii, cu steagul lor, înconjoară automobilul.
Din mijlocul urletelor se desprind bine şuierăturile ungurilor din ferestrele şi de pe terasa cafenelei Varosi. Aceasta a fost muzica pe care şi-a luat adio generalul.
Plecând automobilul lui Berthelot,
o parte din ceata ungurilor a luat-o pe Strada Deak Ferenc,
în frunte cu steagul, spre casa domnului Ştefan Cicio Pop.
Ţăranii pleacă cu steagurile româneşti, în rând de patru, în perfectă ordine spre motor, care avea să-i ducă în satele din jur, de unde veniseră cu sufletele avântate.
Trecuseră de Biserica Minoriţilor, când ceata de unguri ce rămăsese în faţa Hotelului Crucea Albă – ceată la care se mai alăturase adunătură din toate părţile, se ia după ei.
Dinspre monumentul Sfintei Treimi venea chiar o grupă de soldaţi şi poliţişti, toţi înarmaţi.
Grupa aceasta înarmată se pune în frunte şi cu puteri unite se năpusteşte asupra ţăranilor care mergeau liniştiţi.
Deodată se aud nişte împuşcături şi gloanţele venite din puştile de la spate pătrund în carne vie.
Şubele se roşesc de sânge şi un ţăran cade mort în faţa cafenelei Central.
În acelaşi timp, din Strada Salac năvăleşte o altă grupă de soldaţi unguri şi cu un steag unguresc le ţin românilor calea.
Înainte nu puteau merge, din urmă veneau mereu gloanţe.
Au luat-o răsfiraţi, unii în stânga, alţii în dreapta.
Poliţiştii şi soldaţii unguri, postaţi în faţa cafenelei Central, pe celălalt trotuar, puşcau de după trăsuri, arbori, stâlpi şi de sub porţi asupra celor care-şi căutau scut în cafeneaua Central ori spre Strada Salac.
S-a puşcat chiar şi din balcoane şi fereşti. Ferestrele cafenelei Central încă poartă urmele acestor puşcături.
Ceilalţi bieţi români, care au apucat-o pe străzile ce duc spre parcul de la ţărmul Mureşului, au fost puşcaţi de la spate de soldaţi şi poliţişti ieşiţi la repezeală din casa oraşului.
Martori oculari au fixat toate acestea şi ei au declarat, cuvânt cu cuvânt:
«Puşcau după bieţii
români ca după iepuri.»“
“Deodată se aud nişte împuşcături şi gloanţele venite din puştile de la spate pătrund în carne vie.
Şubele se roşesc de sânge şi un ţăran cade mort în faţa cafenelei Central.
Ceilalţi bieţi români, care au apucat-o pe străzile ce duc spre parcul de la ţărmul Mureşului, au fost puşcaţi de la spate de soldaţi şi poliţişti ieşiţi la repezeală din casa oraşului”
ziarul Românul din Arad
CE ASCUND CÂRPELE BOZGOREȘTI și VIPERELE AUTONOMISTE infiltrate de Budapesta:
Aşa a început OCUPAŢIA BARBARILOR BOZGORI peste SFINTELE PĂMÂNTURI STRĂMOŞEŞTI ale ROMÂNILOR :
Gesta Hungarorum (Faptele ungurilor) cronicarul BOZGOR Magister P(Anonymus):
“Căci mintea ungurilor din acel timp
nu poftea nimic altceva decât SĂ OCUPE PENTRU SINE PĂMÂNTURI
şi să folosească munca războinică.
Pentru că ungurii, în acele timpuri,
SE BUCURAU DE VĂRSAREA SÂNGELUI OMENESC ÎN AŞA FEL CA ŞI LIPITOAREA
şi dacă n-ar fi făcut aşa, n-ar fi lăsat urmaşilor lor atâtea pământuri bune.”
CE ASCUND CÂRPELE BOZGOREȘTI și VIPERELE AUTONOMISTE infiltrate de Budapesta:
MASACRAREA ROMÂNILOR de către bozgori
citate din Nyiro Jozsef si Wass Albert:
“Naţia ungară este cea mai splendidă realizare a rasei dominante mongole, care nu cunoaşte decât victoria.
În noi fierbe sângele lui Attila, al lui Arpad şi al lui Ghinghis-Han”
*
“Eu nu aştept să vină răzbunarea nu aştept!
Voi suprima pe fiecare valah ce-mi va ieşi în cale!
Pe fiecare îl voi suprima!
Nu va fi îndurare.
Voi aprinde noaptea satele valahe!
Voi trece prin sabie toată populaţia.
Voi otrăvi toate fântânile şi voi ucide până şi copiii din leagăn!
În germene voi distruge acest neam de hoţi şi ticăloşi!
Nu va fi pentru nimeni nici o milă!
Nici pentru copiii de leagăn, nici pentru mama care va naşte copil…
VOI SUPRIMA FIECARE VALAH
şi atunci nu va mai fi în Ardeal decât
O SINGURĂ NAȚIONALITATE, CEA MAGHIARĂ, NAȚIA MEA, SÂNGELE MEU !
Voi face inofensivi pe viitorii Horia şi Closca.
Nu va fi milă!”
– Extrase din articolul “Nincs kegyelem” (Fără îndurare) scris de BOZGORUL ÎMPUŢIT Ducso Csaba (Budapesta, 1939).
Ei,iată cu cine NE OBLIGĂ VIPERELE ”TRANSILVĂNISTE” SĂ FIM TOLERANŢI.
Până când,până când România va fi transformată de BOZGORI şi RUȘI într-o CASĂ DE TOLERANŢĂ?
CE ASCUND CÂRPELE BOZGOREȘTI și VIPERELE AUTONOMISTE infiltrate de Budapesta:
1000 de ani în care ROMÂNII ardeleni au fost transformaţi în SCLAVII BOZGORILOR,au fost HUNGARIZAŢI FORŢAT,puşi în jug ca vitele de TĂTARO-MONGOLII cotropitori şi coloniştii saşi,şvabi,cehi,slovaci ,haholi(uKAKAcraineni împuţiţi),ruşi,austrieci.
NOI,ROMÂNII,NU VOM UITA NICIODATĂ
ticăloșia ANTI-ROMÂNEASCĂ A OCUPANȚILOR numită
”UNIO TRIUM NATIONUM”
“Această NAŢIUNE NEGLIJATĂ şi OPRIMATĂ stăpâneşte pământurile cele mai rele din întreaga ţară .
Aceste pământuri le sunt luate îndată ce sunt defrişate de ei cu sudoarea feţei şi gata pentru a fi însămânţate cu porumb .
Fiecare sas sau ungur POATE SĂ SE ÎNSTĂPÂNEASCĂ PE PĂMÂNTUL ROMÂNULUI , chiar dacă acesta a fost stăpânul lui de sute de ani .
ROMÂNUL ESTE ALUNGAT CU ÎNTREAGA SA FAMILIE ÎN MUNŢI , unde el nu găseşte decât piatră şi câteodată este obligat să părăsească ţara .
Dacă un sat românesc este aşezat în vecinătatea unui sat săsesc sau unguresc , ROMÂNUL NU ARE VOIE SĂ SE APROPIE mai mult de satele acestor două naţiuni privilegiate decât ţiganii .
Nimeni nu îi adresează o vorbă bună şi el nu are niciodată o zi de sărbătoare .
Eu nu voi uita niciodată vorbele unui bătrân al acestei naţiuni , din Şinca veche (Făgăraş) rostite pe patul său de moarte :
“Eu mor fericit , pentru că eu nu las în urma mea în sclavie nici femee , nici copii . “
Când am trăit printre ei am avut mai mult decât ocazia să constat că
ROMÂNUL E BUN .
Cum se înduioşa inima sa când era tratat ca un frate.
Oricât de duri ar fi aceşti oameni , eu am putut observa , în cei doi ani pe care i-am petrecut printre ei , trăsături care sigur nu ar fi fost nedemne pentru omul cel mai civilizat .
Cât rău au făcut acestei naţiuni ura şi indiferenţa faţă de această naţiune altădată atât de mare şi de strălucitoare .
Orice ar fi , naţiunea română are , prin numărul şi dreptul său la stăpânirea ţării , meritele sale proprii . »
geologul german Haquet ,
despre anii petrecuţi în Transilvania , 1763-1764
CE ASCUND CÂRPELE BOZGOREȘTI și VIPERELE AUTONOMISTE infiltrate de Budapesta:
1918-MARTIRUL ROMÂN Ion Arion
STEGARUL SATULUI Agriş
ASASINAT DE Călăii OCUPANŢI BOZGORI
Îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, reprezentanţii satului Agriş, în frunte cu stegarul Ion Arion, plecau spre Alba-Iulia.
Cea mai apropiată gară era la Turda.
Au făcut pe jos cei 20 de kilometri ce despărţeau satul lor de linia ferată.
În gara Turda s-au întâlnit cu alte grupuri de români veniţi din alte colţuri ale Ardealului.
S-au îmbrăţişat, au încins o horă.
La fel, şi la Câmpia Turzii. Acolo, trenul dinspre Turda s-a intersectat cu cel de la Cluj.
Alte hore, ale cântece.
Prin gări şi pe traseu, forţele militare maghiare au provocat tot felul de incidente.
Circulau trenuri multe spre Alba-Iulia. În toate, puzderie de oameni. Funcţionarii căilor ferate făceau cu greu faţă fluxului de călători. Scenariul s-a repetat şi în Gara Teiuş.
Călătorii au coborât pe peron, şi-au strâns mâinile cu localnicii, au cântat şi au jucat hora.
Apoi s-au urcat înapoi în tren.
UN GLONŢ L-A LOVIT ÎN PLIN PE ION ARION.
A căzut în braţele tovarăşilor de călătorie.
Ancheta ulterioară nu a stabilit nici un vinovat.
Informaţi de moartea lui Ion Arion,
fruntaşii Unirii l-au declarat martir al Marii Adunări Naţionale de la 1 Decembrie 1918 de la ALBA-IULIA.
Iată ce ”UITĂ” să spună VIPERELE AUTONOMISTE ”TRANSILVĂNISTE”.
Deja în ”HAR-COV” IZOLAREA,ASIMILAREA, DEZNAȚIONALIZAREA și BOZGORIZAREA ROMÂNILOR a atins cote monstruoase.
”transilvănism”=”bănățenism”=”oltenism”=”moldovenism”=RUSIA+HUNGARIA
Vipere bozgorești ”transilvăniste” băgați biiiine de tot la tărtăcuțe și transmiteți și STĂPÂNILOR VOȘTRI de la KAKApesta:
SUNTEM ROMÂNI și punctum!
FRAȚII ROMÂNI UNIȚI SUNT INVINCIBILI !
Țara noastră este SFÂNTA ROMÂNIE !
Și ROMÂNIA ESTE UNA SINGURĂ!
Dar de cei 289.357 de evrei din Nordul Trasilvaniei, dusi în lagăre de exterminare de către fraţii unguri în 1940 de ce nu ziceţi nimic _
Mă scuzați că săracul pacient a devenit agresiv, aleargă nestăvilit în toate direcțiile, a spart toate geamurile și de vreo oră URLĂ în continuu, înfricoșînd toate animalele din pădurea asta frumoasă, vrea să se contopească cu toți românii ilirii machidonii tracii oceanezii,… în sfîrșit au reușit să-l rețină și să-i administreze doza dublă de cal-mare.
As popula zona cu moldoveni din Republica Moldova care vor cetatenie romana si cu tigani amarati care nu au case,dar au 4-5 copii…le-as face cateva zeci de blocuri si le-as oferii gratuit cate un apartament iar daca populatia va creste in zona,cred ca ar fi necesar si construirea unei noi unitati de jandarmi pentru mentinerea linistii si ordinii publice!
Și eu aș depopula zona de idioți ca tine,noi în Ardeal avem nevoie de autonomie ECONOMICĂ ȘI ADMINISTRATIVĂ nu teritorială,asta trebuie să înțeleagă oamenii,așa este și în Germania Franța etc.
Ionita Sorin esti mai prost decat prevede legea iar rolul de supozitor nu te prinde…mai degraba esti un ardei umplut cu multa prostie…era vorba de pretentiile unor maghiari care nu au alte gpreocupari decat de a destabiliza ordinea si linistea publica cerand autonomie teritoriala…iata un fragment din textul care ne-a pus in contradictie,, Însă următorul paragraf din programul asociaţiei trădează totul: “Până în 1918, românii şi saşii, în mod firesc, au fost cei care insistau mai mult pe această identitate în cadrul Regatului maghiar. După 1918, această identitate de transilvănean a fost preluată mai ales de intelectualitatea maghiară, aflată în căutarea unor repere stabilizatoare după drama Trianonului”. Adică îşi trădează clar atât originile acestei politici destabilizatoare pentru români: intelectualitatea maghiară, cât şi doctrina: Trianonul, prin care Transilvania a revenit României, după dorinţa exprimată în mod unanim de către întreg neamul românesc, a fost o… dramă."
Nanu Florin Eu vorbesc de prezent„deșteptule”cît despre ideile tale cu popularea zonei cu țigani și batalioane de jandarmi,altă idee cretină,eu prefer un ungur normal unui român sau ungur rasiști,și vreau autonomie economică și administrativă pt că m-am săturat de hoții de la București care vin în Ardeal să-și umple burțile și conturile,și mai vin în campanie electorală,așa că miticilor ne gospodărim noi aici nu avem nevoie de voi să ne aprobați fondurile pt autostrăzi ,sănătate ,învățămînt,că din 89 asta faceți și uite unde am ajuns domnu ardei umplut cu patriotism,nemții ,francezii etc dacă au autonomie economică și administrativă sînt tot așa de patrioți și o duc mult mai bine,cît despre cei din Harghita și Covasna sînt cîțiva care bat și ei din gură cu autonomia teritorială dar sînt puțini și sînt manevrați de preotul ăla și alții ca el exact cum sînt și unii români manevrați de fanaticii noștrii.
Ionita Sorin esti mai bun…trebuie sa recunosc!Nu mai stiu ce sa zic…chiar m-ai incuiat!Pa!
FRAȚII ROMÂNI UNIȚI SUNT INVINCIBILI ! )))))
de unde ati mai scos asta ?
asta nu ai sa o vezi frate cred ca niciodata
Istoria spune si ne arata tot ( istoria reala ) bine inteles
Romanii indiferent unde traiesc si au trait , intodeauna sau mancat si nu sau suferit unu pe altu
dovezi sunt cu miile fratilor , mai ales acuma in sec XXI .Sunt pintre cei ce au suferit enorm in strainatate din cauza conationalilor mei , spun , unul , da sunt cu sutele , cu miile , ce sa mai zici in tara ta ))))
repet : Romanii nu au fost si nu au sa fie uniti niciodata pentru o anume cauza , sau in general in viata lor langă conationalul lui . Dupa Istoria lumilor (printre care istoria romanilor ) editat de Harvard si mai multe Universitati , Princeton , Oxford, Bordeaux si Ludwig-Maximilians-Universität München , o sa vedeti istoria romanilor , si nu O istorie spulberată , ca ex. luati de aici :
http://www.youtube.com/watch?v=HkL-Qgz5Px0&hd=1
deci la ce este in Romania la ora actuala si de 24 de ani , mai ales in randul poporului , nu ma mira aceste fapte absolut de loc , Societatea a ajuns in ultimul hal , acestea sunt motivele din pacate
Nanu Florin , nu vrei sa candidezi undeva, eu te-as alege. Sa nu crezi ca sunt putini la numar. Eu as spune ca aproape toti gandesc in felul asta dar nu recunosc. Am cunostinte care au recunoscut (cu un aer de mandrie) ca la biserica li s-a spus "realitatea" precum ca Transilvania trebuie sa apartina Ungariei. Nu recunosc de frica sau rusine. Dar sunt bine indoctrinati, aproape toti.
Ionita Sorin , din cauza unor ignoranti, neinformati si care nici nu vor sa cunoasca realitatea pentruca ei oricum le stiu pe toate, niste cacaciosi care se dau drept atotcunoscatori dar ei habar n-au pe ce lume traiesc, Din cauza unora asa ca tine, am ajuns ca acesti nemernici extremisti sa ne calce in picioare, Extremistii unguri in frunte cu UDMR-ul si-au gasit printre ardeleni destule cozi de topor care au fost manipulati de acestia cu multa usurinta, (fiindca nu gandesc prea mult si nu sunt informati) , inoculanduli-se tocmai ideile de care vorbesti tu cu enfaza, considerandu-te , ca prostu, mult deasupra acestor :nationalisme" perimate si de suprafata. Tu vorbesti de prezent dar probabil ca tu prin prezent intelegi sa-ti vezi de slujba, sa mananci bine sa bei bine, sa faci excursii sa te distrezi . In rest nu vezi nimic rau in jurul tau , doar atat te deranjeaza ca cei de la centru fura si voi cei din ardeal romani si unguri sunteti niste victime. La voi nu se fura si nu se tradeaza. De asta am ajuns unde-am ajuns . Ca sunt multi oameni, indestulati si ignoranti. care nu constientizeaza nimic .