Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat că va apela la Fondul de rezervă al Guvernului pentru alocarea fondurilor necesare sprijinirii Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) şi Festivalului de Teatru de la Sibiu, pentru care ar fi nevoie, în total, de trei milioane de lei.

Kelemen Hunor a declarat, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că alocarea sumelor va depinde de posibilităţile Fondului de rezervă al Guvernului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“Vom apela la fondul de rezervă al Guvernului pentru a sprijini TIFF-ul şi sunt convins că vom putea asigura o finanţare corespunzătoare pentru TIFF, dar şi pentru Festivalul de Teatru de la Sibiu. Solicitările celor de la TIFF se ridică la două milioane de lei, iar ale celor de la Festivalul de Teatru de la Sibiu la un milion de lei. Sunt convins că vom avea înţelegere, deschidere, din partea colegilor din Cabinet, din partea premierului şi a celor de la Finanţe, şi vom putea asigura o finanţare corespunzătoare. Va depinde şi de posibilităţile Fondului de rezervă”, a spus Kelemen.