Amărâţi, dar mândri că suntem români, după finala de la Roland Garos în care Simona Halep a pierdut în faţa rusoaicei Sharapova, am stat la o vorbă, cu gust puternic şi amărui, cu un amic necăjit că noi am pierdut finala şi că el nu-şi poate plăti ratele la bancă. Dacă românca noastră ar fi câştigat, ar fi uitat dracului de rate şi ar fi scos steagul tricolor, să-l fluture puţin, dar, aşa, e mai reţinut în declaraţii, chiar autocritic.
Sunt un tâmpit!, a spus amicul. Cum am putut eu să fac o refinanţare în 2008, pentru 180 de milioane, din care în mână am primit 64 de milioane!? Restul erau bani pe care i-am primit la primul credit, vreo patruzeci şi ceva de milioane, plus, adică minus, comisioane, dobânzi, majorări, majorări de întârziere şi alte chestii din astea. Suma pe care o am de plătit până în 2018 este de peste 420 de milioane!, a zis amicul şi şi-a înşurubat degetul arătător în tâmplă, cu sensul că este un tâmpit. Apoi a şi zis: Am fost un tâmpit!
Am savurat un timp gustul puternic şi amărui. Ai văzut ce rochie avea Sharapova? Foarte sexy! Da, a reluat amicul, şi nevastă-mea, hai, să luăm, să mai luăm un credit, că aşa face toată lumea, nu eşti om dacă n-ai datorii la bancă. Că şi băncile, uite, ne tot spun că e avantajos să iei credit. Foloseşti banii acum şi plăteşti la anu’ şi la mulţi ani! Este esenţa capitalismului. Şi, ce-ai făcut cu banii?, am întrebat. Mi-am luat centrală de încălzire şi uşă de fier la apartament. Foarte bine!, am zis. Cel puţin ai centrală. Nu, nu mai am, că e defectă. Astă iarnă m-am încălzit la reşou. Bine, cel puţin că mai ai servici’, ai din ce plăti ratele. Nu, că nu mai am. S-au făcut restructurări.
Totuşi, Simona a avut nişte retururi forte bune. E ambiţioasă românca noastră. Suntem mândri de ea! Aşa e. Şi ce-o să faci? Plec la muncă în străinătate. O dau dracului de România, că mi-a venit executare silită.
M-a invadat un val de simpatie şi solidaritate cu amicul, pentru că situaţia mea seamănă cu a lui. Şi mai sunt astfel de mii, sute de mii de români. Nu suntem singuri! Ne-am despărţit, mândri că suntem români. Români tâmpiţi, că ne-am lăsat amăgiţi de cântecul de sirenă al băncilor, care, pe după ferestrele de sticlă fumurie, stau cu ochii pe noi şi ne calculează majorări la majorări.
Matei Mircioane – Ziarul Natiunea
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

