Sunt naţionalist şi sunt mândru de asta! Dar tu?

De ani buni se tot încearcă atribuirea unei conotaţii negative cuvântului “naţionalist”. Şi nu doar în ţara noastră, ci mai peste tot în lume. Asta se întâmplă, în mod cert, pe fondul ritmului alert de inoculare a globalismului în rândul popoarelor.

Evident, uniformizarea în trăire şi simţiri a 7 miliarde de oameni serveşte intereselor obscure ale câtorva indivizi care-şi doresc să stăpânească lumea şi care ştiu clar că naţionalismul le este piedică.

Am fost catalogat, “ştampilat” şi numit drept naţionalist. Foarte bine, chiar aşa mă simt, deşi sunt conştient că mulţi au spus-o încercând să mă includă în grupul celor care duc asta la extrem. A fi naţionalist nu presupune ură faţă de alte rase sau popoare, ci pur şi simplu înseamnă că-ţi iubeşti pământul pe care te-ai născut, ţara, poporul, istoria şi moştenirea lăsată de înaintaşi. Asta este definiţia corectă a naţionalistului.
Totuşi, în opinia unora, a fi solidar cu locuitori din Nadăş, de pildă, a lupta alături de ei împotriva abuzului colosal căruia i-au fost supuşi şi în urma căruia le-a fost furat pământurile, este ceva rău.

La fel de rău precum este, în opinia aceloraşi oameni fără ţară şi rădăcini, să cercetezi istoria pentru a da acestui popor motive întemeiate care să-l conducă la o schimbare de atitudine în sensul redeşteptării unei mândrii pierdute sau furate.

Există scopuri şi idealuri care depăşesc existenţa noastră imediată şi satisfacerea nevoilor personale, de zi cu zi. Noi suntem singurii care putem alege dacă faptele noastre au finalitate imediată şi fără impact sau dacă ele îşi vor revărsa ecoul în viitor. Plecând de la acest aspect, copiilor noştri nu le suntem datori doar cu hrană, grijă şi poveşti spuse seara, înainte de culcare, ci le suntem datori, în primul rând, cu construcţia unui mediu social, economic şi cultural care să-i ajute să se dezvolte în ţara lor.

Ţara lor trebuie să fie prima alternativă pentru ei, nu Spania sau Italia, de exemplu. Iar pentru a construi această alternativă da, trebuie să fim naţionalişti. Globalismul se va dovedi o utopie mai devreme sau mai târziu, iar cine nu înţelege asta de pe acum, înseamnă că trăieşte într-o lume în care cerul este plin cu norişori roz…

Poţi fi naţionalist şi poţi respecta şi aprecia, în acelaşi timp, alte culturi, dezvoltate de alte popoare, nu este niciun paradox în asa, indiferent ce “deontologii” încearcă să spună. A fi naţionalist nu înseamnă că dezvolţi şi promovezi izolaţionismul ţării tale, ci doar că pui interesele ei mai presus de cele ale uniunilor, coaliţiilor etc.

Mai înseamnă că doreşti respect din partea oricăror parteneri externi, indiferent că vorbim de tratate sau alianţe economice, militare etc.
Mai înseamnă să acţionezi în direcţia promovării culturii, valorii, istoriei şi personalităţilor poporului tău, pentru că acesta sunt elementele care pot crea setul de valori utile copiilor şi nepoţilor tăi.

Mai înseamnă că înveţi să-ţi alegi mai cu grijă liderii ce te reprezintă şi conduc şi că devii mai curajos atunci când vine vorba de “eliminarea” lor în momentul în care aceştia derapează de la scopul naţional.

Sunt naţionalist şi sunt mândru de asta!

Valentin Roman