E nevoie de o istoriografie despre Sfinţii Închisorilor: „Mărturisitorii din închisorile comuniste – Minuni. Mărturii. Repere”

Am citit cu interes cartea „Mărturisitorii din închisorile comuniste – Minuni. Mărturii. Repere”, îngrijită de Ciprian Voicilă, cu sprijinul lui Danion Vasile, şi apărută la Editura Aeropag, în colaborare cu Editura Meditaţii (2011). Recunosc că citesc pe nerăsuflate, cu lacrimi în ochi, toate cărţile legate de martiriul creştinilor ortodocşi din închisorile comuniste. În ultimii ani au văzut lumina tiparului numeroase biografii şi mărturii cutremurătoare despre universul concentraţionar românesc din perioada bolşevică a comunismului. S-a creat o adevărată literatură de specialitate despre rezistenţa spirituală din închisorile comuniste, între anii 1948 – 1964. „Mărturisitorii din închisorile comuniste – Minuni. Mărturii. Repere” surprinde principalul pilon al rezistenţei la comunism, cel spiritual, din închisorile înfiorătoare organizate după modelul sovietic. Pe lângă pilonul rezistenţei armate din Munţii Carpaţi împotriva comunismului, România avut şi o latură spirituală, religioasă, fundamentală, a rezistenţei la fenomenul ateist al comunizării: martirii şi mucenicii din temniţele comuniste. Cartea aduce mărturii incredibile despre rezistenţa unei pleiade de preoţi, călugări şi mireni ortodocşi la fenomenul de bolşevizare a ţării. Sfinţii Închisorilor au preferat să moară în chinuri, dar să nu se lepede de Hristos aşa cum dorea caraliu sovietic. Mărturiile surprind fenomenul satanic al comunsimului de inspiraţie sovietică şi lupta liderilor comunişti atei de a zdrobi credinţa în Hristos. Mii de români au preferat să se crucifice în lagărul concentraţionar decât să îl refuze pe Hristos. Comuniştii au dorit să dezumanizeze Omul român ca şi Chip al Mântuitorului. Din catacombele universului concentraţionar s-au înălţat la ceruri adevăraţi Sfinţi ai Închisorilor ca Valeriu Gafencu, Ilie Lăcătuşu, Costache Oprişan, Sofian Boghiu, Gheorghe Calciu, Iustin Pârvu, Daniil Sandu, Ştefan Marcu, Ioan Ianolide sau Arsenie Boca. Cartea arată că jertfa lor nu a fost degeabă. Moştele martirilor sunt făcătoare de minuni şi aducătoare de sănătate celor rugători.

Autorul cărţii a cules mărturii inedite despre moaştele Sfinţilor Închisorilor de la Aiud, preluate din Râpa Robilor, care sunt izvorâtoare de mir şi binemirositoare. În două rânduri la Teatrul Luceafărul din Iaşi, pe 19 martie 2009 şi 2010, la conferinţele lui Danion Vasile, de ziua mărturisitorului Virgil Maxim, moaştele aduse de la Aiud spre rugăciune au izvorât mir şi miros de tămâie. Sunt mărturii ale unor mireni care s-au rugat la sfintele moaşte şi s-au vindecat de boli incurabile. Iar cazul preotului Ilie Lăcătuşu dezgropat la peste 15 ani de la moarte şi trupul găsit intact, ca un sfânt care doarme, neputrezit, este deja cunoscut opiniei publice. Zilnic sute de credincioşi merg la mormântul acestuia din Bucureşti şi se roagă la trupul neputrezit, făcându-se numeroase minuni. Lecturarea cărţii „Mărturisitorii din închisorile comuniste – Minuni. Mărturii. Repere” este şi o invitaţie către istoricii români să introducă martiriul Sfinţilor Închisorilor într-un demers istoriografic oficial, premisă necesară a canonizării acestora de către BOR. Din carte reiese, ca un leit motiv, necesitatea canonizării Sfinţilor Închisorilor întârziată de Patriarhia Română. Se oferă exemplul Bisericii Pravoslavnice Ruse, care a canonizat peste 1700 de martiri anticomunişti. BOR nu neagă sfinţenia populară a martirilor noştri anticomunişti şi dreptul preoţilor de a îi picta în icoane şi pomeni în biserici, dar consideră că încă nu e momentul de a fi canonizaţi. Se merge pe ideea că poporul îi poate slăvi pe mucenici ca sfinţi populari, dar Biserica care lucrează într-o durată temorală îndelungată îi va canoniza la momentul istoric potrivit. O recitenţa a BOR ar mai fi că majoritatea Sfinţilor Închisorilor au fost legionari, lucru care nu trebuie să împiedice canonizarea. Martirii au devenit sfinţi sacrificându-se întru Hristos, nu pentru opţiunile lor politice. Cei carea au trecut prin infernul dantesc al Fenomenului Piteşti au participat forţat la un experiment satanic, în care Hristos era înlocuit de gardieni cu Satana şi prin torturi îi puneau pe deţinuţi să se lepede de Dumnezeu. Aceşti mucenici au preferat să moară în chinuri groaznice decât să scuipe Crucea şi pe Hristos, vezi cazul lui Costache Oprişan. Virgil Maxim a consemnat modul în care a fost martirizat Constantin Oprişan de Ţurcanu: „Ţurcanu s-a apropiat de Oprişan, vrând să-l sfâşie. S-a oprit la jumătatea drumului, scrâşnind printre dinţi. Oprişan l-a privit fără să clipească. Mi-a fulgerat prin minte cuvântul Sfântului Arhanghel Mihail în disputa cu satan pentru trupul lui Moise: «Ceartă-te pe tine Domnul, diavole!» Ţurcanu a făcut semn colaboratorilor, care s-au apropiat. Apoi i-a ordonat lui Oprişan: «Culcă-te!» Mulţi şi-au plecat capetele, alţii au închis ochii. Nu ştiam ce va urma. Puşcaşu şi Livinski au trecut de o parte şi de alta a lui Oprişan, întins cu faţa în sus. Ţurcanu, sprijinindu-se cu mâinile pe umerii celor doi, s-a urcat pe pieptul lui Oprişan. Se lăsa cu toată greutatea pe torace, până ce aerul era evacuat, apoi pe gât, sufocându-l. Dădea din când în când drumul apăsării, aşa fel încât, în reprize scurte de respiraţie, victima complet epuizată părea că va expia. Supliciul se repeta până ce sângele începea să se prelingă din plămâni la colţul gurii, în icneli de tuse. Atunci Ţurcanu mai apăsa încă o dată pe torace cu ambele picioare, având o mină de satisfacţie drăcească şi cobora: «Scoală-te! Aşa ai să mori! Încet, încet, încet! Picătură cu picătură!»” Exemple sunt multe privind rezistenţa religioasă la comunism.

Cartea „Mărturisitorii din închisorile comuniste – Minuni. Mărturii. Repere” e un extraordinar memento pentru istoricii noştri pentru includerea martiriului Sfinţilor Închisorilor în paginile manualelor şcolare de istorie şi în Istoria României, editată de Academia Română. Martiriul mucenicilor români în lagărul comunist trebuie să devină un reper moral pentru generaţii de tineri şi un model pentru politicienii post-decembrişti, care au uitat de neam şi Dumnezeu.

Ionuţ Ţene