„Dispariţia” celor 1000 de basculante de pământ de la baza dealului unde se construieşte noul centru ecologic de depozitare a deşeurilor, proiect în valoare de 107 milioane de lei, acolo unde asocierea Atzwanger SA a subcontractat lucrările către Napoca Construcţii (pentru care s-a depus o plângere penală la Poliţie), coroborată cu restul lucrărilor executate greşit faţă de proiectul desenat, fac ca din cauza ploii întregul centru să o ia la vale, înspre Centura Ocolitoare a Clujului.
Fundaţia celulei de depozitare a deşeurilor a fost săpată la o adâncime mai mică decât era prevăzut în proiect, lucru care înseamnă capacitate mai mică de stocare, iar izolaţia din fundaţie a fost realizată necorespunzător, astfel încât nu permite drenarea apei.
Astfel, fie că dealul se surpă din cauza ploii, fie în maxim 5 ani din cauza depozitării deşeurilor, un lucru e clar: proiectul nu poate continua în maniera actuală.
Consiliul Judeţean a trimis o adresă către proiectant, constructor şi inginerul de şantier, care se acuză reciproc de comiterea respectivelor erori, pentru ca în 28 de zile fiecare să repare ceea ce a greşit.
Mariana Raţiu, director executiv în cadrul Consiliului Judeţean Cluj, spune că până în ianuarie 2016 se mai pot deconta lucrări la centrul ecologic pentru deşeuri, din fonduri europene.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

