Distribuie articolul

Reprezentanţii Asociaţiei Şepcile Roşii 1919, cea care are dreptul de a a chiziţiona cele 1.000 de tichete oferite de clubul CFR pentru suporterii Universităţii Cluj, la derby-ul de luni, contra echipei feroviare, au rămas fără bilete.

Angajaţii caselor de bilete ale stadionului Dr Constantin Rădulescu i-au informat că nu mai sunt tichete pentru sectorul rezervat „U”-iştilor, spunând că „cineva” de la Univesitatea le-ar fi achiziţionat pe toate.

Culmea, ASR 1919 nu a solicitat până sâmbătă achiziţionarea tichetelor, iar acestea au fost puse în vânzare abia sâmbătă la ora 10.00.

În consecinţă, liderii galeriei universitare au decis ca toţi suporterii „Şepcilor roşii” să-şi cumpere bilete în tribuna a II-a, la fel ca şi în anii trecutţi, chiar dacă un tichet în tribuna respectivă costă 60 de lei.

Conform reprezentanţilor ASR aproximativ 15.000 de fani ai lui ”U” vor fi prezenţi la meciul programat luni, de la ora 21.00.

Paul Panait