Distribuie articolul

Astăzi se împlinesc 139 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. A fost principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a principelui de coroană devenit ulterior regele Ferdinand I al României. A fost mama regelui Carol al II-lea. Maria, născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, a fost mare prințesă a Marii Britanii și Irlandei, fiind nepoata reginei Victoria a Marii Britanii.

Regina adorată de armata română

În timpul Razboiului balcanic, principesa Maria a lucrat în serviciul sanitar, îngrijind bolnavii din laăarele de holera, riscându-și viața fără nici o rezerva, pentru ca apoi, desi acum era regina, sa îngrijeasca la fel de riscant bolnavii de tifos din Moldova, în timpul primului razboi mondial. Arthur Gould Lee a descris plastic aceste gesturi ale reginei Maria: „Oamenii erau entuziasmati de exuberanta ei si îi admirau spiritul, în special curajul incredibil dovedit în timpul razboaielor balcanice din 1913, când nu numai ca a trecut nepasatoare prin transeele din prima linie, sub bataia focului, dar a manifestat un dispret neînfricat, iesit din comun, fata de bolile contagioase din spitale. Fara sa-i pese de riscuri, ea statea la capatul soldatilor tineri care mureau de holera, varsând lacrimi pentru fiecare din ei, tinându-l de mâna ore întregi pe tânarul muribund, spunându-i cu toata sinceritatea ca ea îi înlocuia mama, si apoi, când vedea ca i se apropie sfârsitul, luându-l în brate si sprijinindu-i capul pe umarul ei pâna când îsi dadea sufletul”.

În octombrie 1917, pe frontul din Moldova, regina s-a încadrat, purtând uniforma de ofiter, în sectorul de front Ciresoaia în fata cotei 443, pe linia întâi, în prima transee, la 200 metri de inamic. A fost vocea cea mai hotarâta pentru rezistenta si ofensiva pe frontul din Moldova.

Înainte de a fi condusa de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutata de militari cu baionetele înfipte în pamânt si patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodata nici unui alt om.

„Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre.

Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol.” mărturisea Regina Maria.

„Regina Maria, mai mult decât oricine altcineva, s-a bătut pentru a asigura reîntoarcerea Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei la România, la sfârșitul Primului Război Mondial. A dormit pe câmpurile de luptă ale celui de-al Doilea Război Balcanic și ale Primului Război Mondial, alături de soldații săi. Prin forța de nezdruncinat a voinței sale, această prințesă britanică s-a redefinit pe sine însăși ca româncă oferindu-le supușilor săi o mai bună înțelegere a ceea ce urma să fie România, decât oricare din viziunile fasciștilor sau comuniștilor autohtoni care au urmat după ea.” —Robert D. Kaplan, Fantomele Balcanilor.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: