5 octombrie, o zi care e trecută cu negru în calendarul dinamoviștilor. E ziua în care, acum 14 ani, Cătălin Hîldan, căpitanul din Ștefan cel Mare, se prăbușea pe teren și nu se mai ridica niciodată. Avea numai 24 de ani.
Cătălin Hîldan a decedat în timpul unui meci amical pe care Dinamo l-a disputat, în 5 octombrie 2000 , la Olteniţa, în compania formaţiei locale, Şantierul Naval. În minutul 74 al partidei, Hîldan, s-a prăbuşit pe teren, fără să fie lovit. Medicii i-au acordat primul ajutor chiar pe gazon, manevrele de resuscitare cardio-respiratorie şi de acupunctură fiind continuate şi în ambulanţa cu care a fost transportat la Spitalul Municipal Olteniţa. Jucătorul nu a răspuns însă la stimuli, la ajungerea la spital medicii constatând decesul acestuia, care a fost cauzat de un accident vascular cerebral. Ulterior s-a stabilit că Hîldan suferea şi de hepatită de tip C. Cu numai o săptămână înainte, Cătălin Hîldan efectuase, alături de ceilalţi componenţi ai lotului dinamovist, un control medical în urma căruia fusese declarat fizic sănătos. De asemenea, la toate controalele periodice efectuate la Institutul Naţional de Medicină Sportivă a fost declarat clinic sănătos, nefiind suspect niciodată de o boală coronariană.

Cătălin Hîldan s-a născut pe data de 3 februarie 1976. În prima divizie a evoluat numai la Dinamo Bucureşti, pentru care a disputat 138 de meciuri, marcând şase goluri. A fost selecţionat de opt ori în echipa naţională a României, pentru care a înscris un gol.

În memoria “Unicului Căpitan”, aşa cum a fost numit de suporterii dinamovişti, FC Dinamo a retras tricoul cu numărul 11, purtat de Cătălin Hîldan. De asemenea, Peluza Nord a stadionului din Şoseaua Ştefan cel Mare poartă numele fostului fotbalist, iar la intrarea în Parcul Sportiv Dinamo a fost amplasată o statuie a acestuia.

Despre unicul lor căpitan, Fănuş Neagu spunea:

“Dar mai presus de orice iubea fotbalul, vuietul mulţimilor umplînd stadioanele şi răscolind sufletul, în iarba lor se simţea frumos ca un zeu, iar salciile din Parcul Dinamo se împleteau pentru el în şuviţe de cîntec.”

NapocaNews