Universitatea Babeș-Bolyai, prin Facultatea de Istorie şi Filosofie şi Academia Română – Filiala Cluj-Napoca, prin Centrul de Studii Transilvane, a organizat marţi, 14 octombrie 2014, ora 13.oo o sesiune ştiinţifică Centenar Ştefan Pascu. Evenimentul a avut loc în Aula Magna a Universității Babeş-Bolyai, Str. Mihai Kogălniceanu nr.1, Cluj-Napoca.

Manifestarea a intenționat să omagieze, la o sută de ani de la naștere, personalitatea marelui istoric român medievist din secolul XX, profesor şi rector între 1968-1976 al universităţii clujene, academician şi director al Institutului de Istorie, fost preşedinte al International Commisssion of Historical Demography (1975-1985). În Aula Magna au fost prezenți membrii ai familiei lui Ștefan Pascu.
Printre cei care au susținut comunicări despre viața, activitatea şi opera savantului Ştefan Pascu s-au numărat Acad. Prof. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB, care a subliniat importanța marelui istoric ca mentor al unei generații de istorici; Prof. univ. dr. Nicolae Bocşan și Prof. univ. dr. Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române, au vorbit despre viața și opera istorică în mod elogios; Prof. univ. dr. Ioan Bolovan a subliniat importanța pentru demografia istorică a marelui dispărut, care a pus bazele unui nou gen istoriografic, care a făcut ucenici; Conf. univ. dr. Ovidiu Ghitta a prezentat un aspect mai puțin cunoscut din perioada când Ștefan Pascu a fost dat afară de la Universitate, pentru că nu mergea pe linia ideologică a PCR și a luptei de clasă, între 1952 – 1959.
Rectorul Ioan Aurel Pop, ultimul asistent al istoricului, a făcut propunerea publică, care a prezentat-o și în Senatul Universitar, ca numele cabinetului de la Institutul de Istorie „George Barițiu”, unde și-a avut biroul marele istoric să poarte numele de Ștefan Pascu.
În Aula Magna au fost prezente personalități importante ale istoriografiei clujene, care au dorit să-și aducă omagiul lor marelui dispărut, întemeietor de școală istoriografică: G. Cipăianu, Ioan Drăgan, I.S. Nistor, Gelu Neamțu sau Dumitru Protase, foști studenți ai academicianului, ca și cei care au susținut comunicările în plen.
Ștefan Pascu (n. 14 mai 1914, Apahida, județul Cluj – d. 2 noiembrie 1998, Cluj-Napoca) a fost un mare istoric român, corifeu al istoricilor Ioan Lupaș și Silviu Dragomir, membru titular al Academiei Române, membru supleant al CC al PCR. Ştefan Pascu a fost specialist în istoria evului mediu și modern, remarcându-se prin bogata activitate ştiinţifică în variate domenii istoriografice, elaborând opere fundamentale cu privire la evul mediu românesc și la mișcarea pentru libertate și unitate națională.
Studii: Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Cluj (1934-1938) cu mențiunea “Magna Cum Laude”; Bursă de studii la Academia Română din Roma, Şcoala de paleografie, diplomtică şi arhivistică de la Vatican, membru al Şcolii Române din Roma (1940-1942); Doctoratul în litere și filosofie (1942) cu teza “Petru Cercel şi Ţara Românească la sfârşitul secolului al XVI-lea; Doctor docent în 1963.
Activitate didactică: Asistent 1943-1948, conferenţiar 1948-1962;Professor universitar, Catedra de Istorie Medie, Facultatea de Istorie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, 1962;Decan al Facultăţii de Istorie şi Filosofie (1968-1976) și rector al Universității Babeș-Bolyai, 1968-1976;În paralel cu activitatea universitară, Ştefan Pascu a fost cercetător, director adjunct (1969-1973) şi director al Institutului de Istorie şi Arheologie din Cluj (1973-1990).
Ionuț Țene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:




Fara comentarii la “Acad. Ștefan Pascu omagiat printr-o sesiune științifică la U.B.B. Rectorul I.A. Pop a propus numele marelui medievist unui cabinet al Institutului de Istorie (Foto+Video)”
Idiotul a propus lui Ceaușescu(decembrie1973) denumirea NAPOCA pentru a rămâne mai departe rectorul UBB.
Conf. univ. dr. Ovidiu Ghitta a prezentat un aspect mai puțin cunoscut din perioada când Ștefan Pascu a fost dat afară de la Universitate, pentru că nu mergea pe linia ideologică a PCR și a luptei de clasă, între 1952 – 1959.
MINCIUNĂ ORDINARĂ.Nu există nici un document în acest sens.
Felicitări dle Tene pentru articol. Stefan Pascu a fost un mare istoric, chiar dacă unii idioţi -vezi cazul psihic Tubak – îl contestă.
Pe langa meritele stiintifice, a fost un om cu mult bun simt. Nu inteleg de ce nu-i place lui@tubak denumirea Napoca pentru Municipiul Cluj. Poate ar fi preferat Kolojvar…
Sluga olteanului Ceasescu, o nulitate, mare mistificator al istoriei natio-anale.
Se incadreaza perfect in linia Xenopol-Iorga si alti borfasi antisemiti.
Au vorbit despre Pascu toți cei care l-au lovit la începutul anului 1990. L-au batjocorit atunci toți cei pe care îi ajutase să devină universitari. Inclusiv lupul moralist teodor pompiliu. Acum îl laudă uneltele lui teodor.