Comisia juridică a Senatului a decis, marţi, să amâne până după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale votul pe cererea de ridicare a imunităţii senatorilor Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu.
Anunţul a fost făcut de Alin Tişe (PDL), membru al Comisiei juridice, care a precizat că s-a hotărât, prin vot, amânarea deciziei în comisiei în legătură cu cererea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva Ecaterinei Andronescu şi a lui Şerban Mihăilescu, în dosarul licenţelor Microsoft.
Conform sursei citate, amânarea a fost aprobată cu 6 voturi ”pentru” şi 5 ”împotrivă”, motivarea acestei decizii fiind necesitatea solicitării unor date suplimentare de la DNA.
”Au cerut amânare pentru a se cere date suplimentare de la DNA legat de acest dosar. Evident, noi ne-am opus. PSD având 6 voturi, noi fiind doar 5, asta este configuraţia comisiei, s-a amânat pentru data de 17-18 noiembrie, înainte de sesiunea care începe după turul doi”, a declarat Tişe pentru Mediafax.
Ieri, Viorel Hrebenciuc a fost inlocuit, in functia de vicepresedinte al Camerei Deputatilor de catre deputatul PSD Marian Neacsu. Personaj controversat, Neacsu este trimis in judecata pentru ca si-a angajat fiica in Parlament. Tot Neacsu este cel care, in ziua denumita de presa “martea neagra”, a suplimentat ordinea de zi a sedintei de plen, introducand proiectul de lege privind amnistia si gratierea, modificarile la Codul Penal si legea lobby-ului.
Tot ieri desi au avut cvorum pentru instalarea in funcţie a lui Neacşu, parlamentarii puterii nu au mai avut cvorum la votarea ridicării imunităţii lui Ion Diniţă, acuzat de corupţie în dosarul lui Căncescu.
Toate acestea se întâmplă în contextul în care alianţa PSD-PC-UNPR, care îl susţine pe Victor Ponta la prezidenţiale, are o majoritate clară în Parlament. Deşi la Tv spune că el condamnă corupţia, primul-ministru Victor Ponta putea să fie un exemplu pentru parlamentarii care fac parte din partidul pe care îl conduce, să meargă în plenul Camerei Deputaţilor şi să le ceară să voteze pentru ridicarea imunităţilor.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

