Dosarul în care reprezentanții firmei de pază BGS sunt cercetați în legătură cu celebrul scandal de la mall-ul Plaza România, în urma căruia sportivul Eugen Preda a fost atacat, bătut și torturat cu complicitatea unor șefi ai Poliției Capitalei, a fost respins de instanța de judecată și trimis înapoi la Parchet, pe motiv că procurorii au făcut ancheta de mântuială. Din acest motiv, dosarul nu a fost soluționat nici acum, cu toate că au trecut mai bine de cinci ani de la producerea incidentului. Miza unei eventuale tergiversări intenționate a anchetei ar putea fi prescripția faptelor, în condițiile în care, dacă reprezentanții BGS ar fi găsiți vinovați, licența firmei de securitate ar trebui retrasă imediat, conform legii.

Istoria scandalului de la mall-ul Plaza România începe în seara zilei de 21 februarie 2009, când Eugen Preda a intrat în incinta complexului comercial însoțit de trei prieteni, după ce, în prealabil, Bogdan Oprea, patronul firmei de pază BGS îl anunțase că dorește să discute el. Inițial, Preda a fost oprit de unul dintre oamenii de încredere al lui Bogdan Oprea ca l-a rugat să aștepte puțin. După câteva minute, a apărut și Oprea care, după ce a spus „Ce faci mă, Preda, nu ți-am spus să nu mai vii pe aici?”, l-a lovit pe sportiv cu palma peste față. Acesta a fost, de altfel, gestul care a dat semnalul de atac pentru zeci de agenți de pază care, echipați inclusiv cu căști de protecție, așteptau ascunși. Ambusacada a fost susținută și de Poliția Capitalei care, pentru a legitima acțiunea BGS, a trimis la fața locului un echipaj SPIR, instruit, printr-un ordin oficial, să răspundă ordinelor venite din partea patronului BGS, Bogdan Oprea. După scandal, au existat mai multe interviuri lungi, în care, pe de o parte, reprezentanți ai Poliției Capitalei explicau cât de periculos este Eugen Preda, iar pe de altă parte șeful BGS îi asigura pe cetățenii României că firma lui se securitate este cea mai competentă de pe piață și veghează la liniștea publică. Ulterior însă, în presă a apărut o filmare făcută cu telefonul mobil în care se vede cum un bărbat îl lovește în mod repetat de Eugen Preda care este ținut de mascații SPIR.

Nereguli descoperite de Corpul de control al ministrului de Interne

La căteva zile de la producerea incidentelor de la mall-ul din cartierul Militari, Poliția Capitalei a făcut obiectul unei verificări a Corpului de control a ministrului de interne de atunci, Dan Nica. Specialiștii au constatat că bătaia a fost, în realitate, aranjată din timp de Bogdan Oprea împreună cu subcomisarul Cătălin Adam, care la momentul respectiv ocupa funcția de director adjunct al Poliției Capitalei, pe linie de ordine publică. Acesta semnase o dispoziție prin care, la data de 21 februarie 2009 echipajul SPIR trimis la mall-ul Plaza România urma să fie instruit, în premieră absolută, direct de administratorul cataunei firme particulare. Ca urmare a controlului de la Poliția Capitalei, postul lui Cătălin Adam a fost desființat cu totul, iar acesta a demisionat imediat din Poliție. Ulterior, pe numele unor luptători SPIR au fost deschise dosare penale, nu însă și pe numele fostului director adjunct Adam, adică exact ofițerul care le-a ordonat să încalce legea.

Rechizitoriul procurorilor, trimis incomplet la instanță

Cu toate că, așa cum am am prezentat mai sus, faptele au avut loc la data de 21 februarie 2009, dosarul nu a fost soluționat nici până astăzi, la cinci ani de la comiterea faptelor. Explicația a fost oferită chiar de către Parchetul de pe lângă Judecătoaria Sectorului 6, care a instrumentat cauza. Într-un răspuns pe care l-am obţinut cu greu de la această instituţie a statului român, procurorul Sebastian Mierliţă ne-a informat că, prin rechizitoriul numărul 2182/P/2009, din data de data de 03.05.2011, dosarul a fost trimis Judecătoriei Sectorului 6. Cinci luni mai târziu însă, după ce au constatat că dosarul nu este comlpet, magistrații l-au returnat Parchetului de pe lângă Judecătoaria Sectorului 6, pentru completarea cercetărilor. Chiar și în aceste condiții, abia în data de 28 septembrie 2012, „s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifice având ca obiect stabilirea identității persoanelor implicate în conflict”! Tot în răspunsul anchetatorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 6 se arată că, audierea martorilor s-a făcut anul următor. „Pe parcursul anului 2013 s-a procedat la audierea de martori și la obținerea diferitelor informații de la instituțiile care le dețineau”, au mai arătat procurorii. Referitor la întârzierea incredibilă a unui dosar care în fond are, la bază, o încăierare produsă într-un complex comercial plin de camere de luat vederi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 a motivat că „întârzierea în finalizarea cercetărilor penale s-a datorat complexității cauzei (dosarul de urmărire penală fiind format din cinci volume) precum și numărul mare de persoane aflate în conflict”. Tiberius Bărbăcioru, avocatul lui Eugen Preda, a declarat pentru AncheteSpeciale că, în opinia lui, acest dosar ar putea fi tergiversat pentru a se ajunge la prescripția faptelor, în așa fel încât reprezentanții societății BGS să scape de răspunderea penală iar firma BGS să nu piardă licența de funcționare.

sursa: http://anchetespeciale.ro/bgs-ajutata-de-politie-si-procuratura-sa-scape-de-la-desfiintare/