Peste 60 de polițiști clujeni au început marți 11 percheziții pe raza județelor Cluj și Bihor, la persoane bănuite de comiterea mai multor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare de bani.

Potrivit unei informări transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, ar fi vorba de un prejudiciu de peste un milion de euro.

„La data de 7 octombrie a.c., 60 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, efectuează 11 percheziții la domicilii și sedii sociale, situate pe raza județelor Cluj și Bihor. Activitățile vizează persoane fizice și juridice, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani. Polițiștii au în vedere tranzacții comerciale cu legume și fructe, prin care s-ar fi creat un prejudiciu de peste 1.000.000 de euro”, se menționează în informarea respectivă.

Cei 60 de polițiști sunt din cadrul structurii de investigare a fraudelor, polițiști criminaliști și luptători ai Serviciilor pentru Acțiuni Speciale ale Inspectoratelor de Poliție Județene Cluj și Bihor.

Sursa: AGERPRES/(AS — autor: Marius Septimiu Avram, editor: Ștefan Gabrea), Foto: (c) Luiza ABU-SALEM / AGERPRES FOTO