Distribuie articolul

Primarul Emil Boc, alături de sute de invitaţi, a inaugurat noua sală de sport multifuncţională, situată în vecinătatea stadionului Cluj-Napoca. Costul total al construcţiei se ridică la 69 milioane de lei, plus TVA.

„Le mulţumesc clujenilor pentru că datorită lor avem această bijuterie sportivă şi de diverstisment, iar cel mai important e că am pus Clujul pe harta europeană a sportului şi sperăm ca aici să auzim imnul naţional al României, imnurile altor naţionale care vor juca aici diferite competiţii sportive. Şi preţurile le-am stabilit ca să avem tot timpul activităţi, iar clujenii să-şi permită să vină la un meci de handbal sau baschet sau să vină la concert. Terenul e foarte bun, la handbal am încerat să-mi amintesc şi eu ceva din lecţiile de handbal din generală, dar au mai trecut anii”, a declarat Emil Boc, după ce a executat mai multe lovituri de pedeapsă la poarta apărată de „U” Alexandrion.

„Investiţia este în integralitate din banii clujenilor, reprezintă un efort financiar pe care fiecare clujean l-a făcut ca să avem acces la cea mai modernă infrastructură de sport şi divertisment din Europa. Am adus acasă Europa prin stanardele pe care le impunem aici. Nimeni în România nu are o sală de 7000 de locuri cu o asemenea infrastructură. Îi aşteptăm pe toţi la Cluj, la competiţii interne şi internaţionale. Sper ca şi echipele naţionale să aibă aici atenţia nu aşa cum au avut-o cu fotbalul, că avem un stadion de 2 ani de zile, iar naţionala de fotbal joacă oriunde altundeva, numai la Cluj nu”, a adăugat Emil Boc.

Sala va fi condusă de un Consiliu de Administraţie stabilit de Consiliul Local Cluj-Napoca.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: