Distribuie articolul

E corectă poziţia preşedintelui Traian Băsescu în cazul companiei ruseşti Lukoil. Şeful statului are obligaţia constituţională de a apăra interesele naţionale în faţa companiilor străine sau a multinaţionalelor venite în România şi puse doar pe căpătuială şi evaziune fiscală. „În momentul acesta, Guvernul ar trebui să fie pregătit să plătească preţul cu care a vândut-o (rafinăria), să fie pregătit tehnic să o preia în operare”, a declarat preşedintele României. Am mai auzit minciuna, contribuie la buget cu 700 mil euro pe an. Lukoil de cinci ani merge în pierdere, ceea ce mă face să gândesc că la terminarea anchetei s-ar putea ca cele 230 de mil sa fie doar o deschidere. De unde i-or fi dat lui Ponta pierderi la buget? I-a dat banii lui? A dat banii din acciză, Lukoil nu a avut profituri, a mers pe pierdere. Cele 700 de mil anual sunt accizele statului român, aceeaşi acciză ar lua-o şi dacă ar vinde mai multă benzină Petrom, Rompetrol sau Nis. Dacă, bazat pe presiune, care îmi pare o abordare de tip putinian – aşa ceva face Putin în ţară – comportamentul nostru trebuie să fie pe înţelesul ruşilor şi trebuie să ne comportăm la fel. LUKOIL trebuie să se gândească să dispară de tot de pe piaţa românească dacă aceasta este abordarea. Trebuie să hotărască: respectă legile statului român, dacă vrea legile de la Moscova, se duce acolo! Nu poate face acest tip de presiune pe justiţia din România. LUKOIL merge de 5 ani în pierdere. Cele 700 de milioane anual sunt accizele statului român.”

Sigur, preşedintele are dreptate, dar ca să nu pară marioneta marelui licurici american, acest tip de abordare, tranşant şi corect, trebuie repetat şi în cazul altor companii străine, americane sau europene. Nici până astăzi nu s-a găsit contractul original al statului cu compania americană Bechtel pentru autostrada Transilvania, care nu s-a mai făcut, dar yankeii şi-au luat „mălaiul” de miliarde de dolari. Vreau să văd descinderi cu mascaţi şi la sediul Bechtel şi citaţi ca martori la DNA pe boşii americani şi martor chiar pe George Bush jr., care a năşit escrocheria cu bani de la bugetul statului român. Până una alta tot pe un drum naţional îngust şi plin de gropi ieşim din Transilvania spre Europa, deşi oficialii companiei americane ne-au promis la semnarea contractului în 2002, că autostrada va fi finalizată până în 2012. Ar trebui luată la „bani mărunţi” şi compania austriacă OMV care se foloseşte de resursele energetice ale României în interes propriu, făcând din benzina românească cea mai scumpă din Europa. Exemple sunt multe, de companii occidentale, care au pus intreprinderile româneşti pe butuci (vezi ARO) şi fac evaziune fiscală. Şi de acestea trebuie să se ocupe Traian Băsescu şi procurorii, nu numai de cele ruseşti, că dă bine la public şi le mai oferim o lecţie americanilor de slugărnicie penibilă. Deci să procedăm cu alte companii străine ca şi cu Lukoil pentru a nu fi demagogi. Şi atunci, nu va mai fi evaziune fiscală şi nici companii venite în ţara noastră, ca asasini economic, iar salariile românilor vor fi ca în Occident.

Ionuţ Ţene