Distribuie articolul

Teoriştii Statului Islamic au crucificat un tânăr în vârstă de 17 ani, pedepsindu-l pentru un gest pe care jihadiştii îl consideră inacceptabil. După trei zile de la crucificare, băiatul a murit. Militanţii Statului Islamic l-au acuzat pe tânăr că a fotografiat sediul grupării teroriste din Siria. Pentru a-l pedepsi, aceştia l-au răstignit în public, în oraşul Raqqa, şi l-au ţinut în această poziţie timp de trei zile, până când băiatul a murit.

La gât, tânărul ucis avea o pancartă, pe care jihadiştii au scris acuzaţia care a dus la executarea sa: apostazie (abandonarea religiei).

Teoriştii susţin că l-au prins când primea 500 de lire turceşti pentru fiecare fotografie pe care acesta a realizat-o cu sediul grupării lor, scrie Daily Mail.

Imaginea îngrozitoare cu trupul neînsufleţit al tânărului a fost distribuită pe Twitter.

Statul Islamic foloseşte crucificarea ca pedeapsă ghidându-se după interpretarea Versetului 33, a cărţii cu numărul cinci a Coranului:

„Într-adevăr, pedeapsa pentru cei care duc război împotriva lui Allah şi Mesagerului Său şi depun eforturi pentru a corupe nu este alta decât aceea de a fi ucis sau crucificat sau ca picioarele şi capetele să fie tăiate sau să fie izogniţi de pe pământuri”.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: