Distribuie articolul

Jandarmeria Română a rapsuns unei scrisori NapocaNews în care se cereau explicații legate de vopseaua albastră cu care au fost stropiți suporterii români de către jandarmi la meciul România – Ungaria din octombrie terminat cu scorul de 1 la 1.

Un spectator la meciul România Ungaria a declarat pentru NapocaNews că Jandarmeria a folosit spray lacrimogen colorant, pentru a identifica suporterii prinşi în conflictul din tribune:

“Suporterii unguri au început să arunce cu torţe spre tribuna vecina unde se aflau suporteri din Cluj. Clujenii au aruncat cu torţele înapoi, după care a venit jandarmeria, dat cu spray si s-a retras […] pray-ul lacrimogen era cu colorant, lăsa urme de vopsea albastră pe haine pe adidaşi. Mai târziu, jandarmi in civil identificau suporterii cu pantofii mânjiţi cu albastru, îi loveau şi apoi erau duşi să fie amendaţi, fără motiv.”

Jandarmeria, prin Șeful Direcției de Ordine și Siguranță Publică a declarat că

In situalia folosirii substanțelor iritant lacrimogene, se utilizează și colorant de marcare, pentru identificarea ulterioară a persoanelor violente și luarea măsurilor legale impotriva acestora ca urmare a participării la acțiunile de tulburare a ordinii publice.

Totodată, precizăm fapul că substanța folosită, nu prezintă toxicitate pentru organismul uman în condițiile de diluție pentru formarea amestecului de marcare, conform declaratiei de conformitate a certificatului de calitate a produsului.

Comunicatul integral aici: IGJR_274_