Distribuie articolul

Câteva sute de persoane au fost audiate și alte câteva zeci reținute în dosarul evaziunii fiscale al MediaPro. În frunte cu patronul Adrian Sârbu, care deține și agenția de presă MediaFax, jurnaliștii sunt acuzați că au spălat importante sume de bani, aproape 10 milioane de euro.

Directorul general al Mediafax Group din 2011, Orlando Nicoară, ar fi încercat să demisioneze la începutul lunii noiembrie, potrivit jurnalistului Cătălin Tolontan, acuzând neînțelegeri cu Adrian Sârbu. În fapt, Mediafax avea conturile blocate din aprilie 2014, fiind cercetată pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Colac peste pupăză, Nicoară amenința motoarele de căutare pe Internet din România cu justiția, pentru că își permiteau să indexeze materialele publicate de Mediafax, un lucru care este făcut și de marile motoare de căutare gen Google și Bing.

Orlando Nicoară, șeful Mediafax Group (Ziarul Financiar, Mediafax, gandul.info, prosport.ro), a demisionat și sînt mari șanse ca el să plece de la 1 ianuarie 2015. Problemele pieței presei și cele specifice Mediafax, companie care are conturile blocate din cauza unor datorii la stat pe care le contestă în instanță, au stîrnit o discuție între Nicoară și Sârbu, încheiată cu demisia primului.

”De cînd nu mai are ProTV, Sârbu se implică în chestiunile zilnice de business de la Mediafax Group și Orlando nu e omul care să suporte comportamentul deseori nervos al lui Sârbu”, a descris cineva din interior situația. Nicoară a fost socotit un lider bun de către cei cu care a lucrat, ”fiind nu doar descurcăreț și informat, dar și extrem de calm și OK cu oamenii în situațiile dificile”.

În vîrstă de 39 de ani, numit director general al Mediafax Group în martie 2011 și unul dintre pionierii digitalului din România, Orlando Nicoară le-a mărturisit apropiaților că se va ocupa în continuare de afacerile sale pe online.

Până acum nu se știe exact dacă și Orlando Nicoară a fost reținut în dosarul de evaziune fiscală, însă este puțin probabil că tocmai directorul grupului Mediafax să nu fie măcar audiat în această chestiune. Până acum au fost reținute persoane cheie din trustul lui Sârbu: Silviu Vîju, Corina Medeleanu, Cosmin Ion şi Eugenia Bălan, Andreea Stănculeanu, Lucia Adăscăliţei, Dănuţ Puiu, Elena Niţă, George Dinu şi Mihai Toderiuc.

Mediafax mai este suspectată că a plătit 700 de jurnaliști din întreaga țară pentru a-i face campanie electorală lui Klaus Iohannis, potrivit portalului ActiveNews. Motivul era dosarul de evaziune fiscală pe care Sârbu îl dorea închis dacă Ponta nu ieșea președinte.

NapocaNews