Mihai Seplecan sare în apărarea presei libere clujene, ameninţată de conducerea Consiliului Judeţean, în urma dezvăluirilor unor acte de corupţie. Mihai Seplecan, preşedintele PNL Cluj-Napoca, îi atenţionează pe pesediştii din CJ: „Vedeți-vă de treabă! – acesta este mesajul meu către deciziționalii de la Consiliul Județean Cluj care și-au permis săptămâna trecută să amenințe cu denunțuri penale presa liberă care le dă în vileag indolența față de integritatea patrimonială a instituției la care sunt angajați, precum și modul defectuos în care au administrat banii publici.
Prea obișnuiți să nu dea socoteală nimănui, decidenții CJ Cluj au început să amenințe mass media clujeană. Cei de la proiectul cu cele mai mari probleme în derulare, unde s-a ascuns din greu mizeria sub preș, managerii proiectului CMID s-au gândit că-și asigură“liniștea” dacă-i amenință cu procese penale pe jurnaliștii care mai scriu despre ”suspiciuni de corupție” la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor – cică“dacă nu pot proba”.
Nu jurnaliștii trebuie să probeze ceea ce constată din nederularea corectă și concretă a unui proiect care avea termene de predare anunțate cu surle și trâmbițe exact prin mass media. Într-adevăr, există organe competente care să analizeze activitatea funcționarilor publici pe bani publici, dar nu jurnaliștii sunt cei care să se adreseze acestor organe, ci aceste organe se pot auto-sesiza în urma materialelor pe care le documentează și le publică. Și asta numai dacă este cazul. Faptul că jurnaliștii își pun întrebări legitime și prezintă opinii ale terților cu privire la modul în care se desfășoară niște lucrări publice, sub managerierea unor funcționari publici nu înseamnă deloc că se interzice acestora să-și facă meseria, cum se clamează în documentul echipei manageriale de la CMID, ci exact contrariul: un îndemn la a se demonstra că respectiva echipă chiar muncește și-și merită banii încasați până acum. Ceea ce nu este cazul. În plus, dacă echipa managerială de la CMID are de fapt treabă cu cei care-i critică public pentru neîndeplinirea corectă a atribuțiilor de serviciu, de ce nu-i amenință pe aceștia cu mușcatul prin tribunale?
Vorbim despre lucrări publice și bani publici – bani la care au contribuit inclusiv jurnaliștii pe care funcționari publici ai județului Cluj își permit să-i amenințe pentru a obține “liniște”. Fără a dori să fiu malițios, dar în “liniște” operează doar cei care te fac la buzunare”.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

