Distribuie articolul

În a cincea săptămână din Postul Naşterii Domnului, în intervalul 17-18 decembrie 2014, tinerii din cadrul A.S.C.O.R Cluj invită publicul clujean la două seri duhovnicești speciale.

Miercuri, 17 decembrie 2014, va fi invitat părintele Constantin Necula, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. De la ora 16:00 la Biserica Studenţilor (Str. Haşdeu, nr.45) va avea loc lansarea celor două cărţi ale invitatului apărute la Editura Agnos, „Farmacia de cuvinte” şi „Microfonul cu prieteni”.

La ora 18:00 părintele va participa la slujba vecerniei în Catedrala Mitropolitană, la finalul căreia va adresa celor prezenți un cuvânt duhovnicesc, iar de la ora 19:30, în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiune a Afacerilor din Cluj Napoca, părintele Necula va susţine o conferinţa pe tema subiectului actual al modificarii legii educaţiei privitoare la materia de religie, cu titlul „Pe cine incomodează ora de Religie? – Între datul legii şi darul lui Dumnezeu”. Cu această ocazie, participanţii vor putea adresa întrebări verbale sau scrise, pe diferite subiecte sau frământări.

Joi, 18 decembrie 2014, invitatul tinerilor din cadrul A.S.C.O.R Cluj va fi Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului.

Programul va fi cel obișnuit. De la ora 18:00, Preasfinția Sa va participa la slujba vecerniei la Catedrala Mitropolitană și va ține la final o cuvântare pe tema „Sfânta Euharistie – Taină a Împărăţiei”. Seara duhovnicească va continua de la ora 20:00, în Amfiteatrul Facultăţii de Chimie, unde Preasfinția Sa va aborda aceeași temă, iar cei prezenți îi vor putea adresa întrebări.

Alexandra Andereș – Radio Renaşterea

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: