Primăria Cluj-Napoca a organizat astăzi, sub coordonarea primarului Emil Boc şi a Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Transilvania, un atelier de lucru care a avut ca temă stabilirea unui cadru de lucru de la care să fie iniţiat un concurs de idei pentru dezvoltarea cursului râului Someş de-a lungul Municipiului Cluj-Napoca. La acţiune au participat şi reprezentanţi ai primăriilor Floreşti şi Apahida, interesaţi să susţină acest proiect şi pentru localităţile vecine oraşului Cluj-Napoca.
Primarul Emil Boc a spus că doreşte ca Primăria Cluj-Napoca să aibă un proiect concret finalizat până la startul accesării de fonduri europene din exerciţiul financiar european 2014-2020.
Drept elemente de temă pentru un master-plan pentru dezvoltarea culoarelor Someşului, primarul a exemplificat punerea în valoare a Podului nemţilor, un culoar pentru canotaj, plaja din Grigorescu, trasee de mal pentru podul din Grigorescu, soluţii pentru transport. Emil Boc a sugerat, chiar dacă nu era tema principală de discuţie, abordarea proiectului de monorail, care ar putea avea legătură cu Someşul. „Ar fi indicat pe viitor să analizăm dacă problemele legate de liftul care coboară şi urcă pasageri sunt probleme rezolvabile, dacă se pot muta punctele de înaltă tensiune. Să avem în vedere şi un potenţial asemenea proiect, care va avea parte de dezbateri separate”, a mai adăugat primarul.
La masa de discuţii s-au mai aflat viceprimarul Gheorghe Şurubaru, Ovidiu Cîmpean, director în cadrul Primăriei Cluj-Napoca, conducerea departamentului de Urbanism al Primăriei, Zabolcs Guttmann, preşedintele OART, arhitecţii Adrian Borda, Eugen Pănescu, Vasile Mitrea, Şerban Ţigănaş, arh. Horaţiu Răcăşan, decanul FSPAC, Călin Hinţea, Florin Moroşanu, directorul executiv al Asociatiei Cluj Capitală Culturală Europeană 2021, decanul Facultăţii de Arhitectură, Romulus Zanfir, Mihaela Agachi (UTCN), primarul comunei Apahida, Administraţia Bazinală Someş Tisa, Apele Române, reprezentanţi ai Primăriei Floreşti, Fundaţia Cărtureşti.
Şerban Ţigănaş a menţionat că trebuie să se profite de atingerea legată de orientarea către latura culturală a oraşului prin pregătirea pentru proiectul Cluj Capitală Culturală Europeană 2021. „Ceea ce va genera Someşul poate să urce în amonte şi să coboare în aval, spre Apahida şi Floreşti. Micile proiece la scară umană sunt la fel de bine venite pentru că pot să aibă impact mare”, a mai spus arhitectul.
Eugen Pănescu, care a lucrat la elaborarea noului PUG, a menţionat că cele mai importante spaţii verzi ale oraşului se întinde de-a lungul apei. Potrivit acestuia, s-au făcut deja studii pe tema dezvoltării culoarului Someşului încă din urmă cu 10 ani, inclusiv cu ajutorul studenţilor de la Arhitectură, când s-a constatat că oraşul este construit cu spatele la Someş şi că trebuie schimbată această stare de fapt.
El a afirmat că pentru a se putea ajunge la apă se poate recurge la negociere cu proprietarii de terenuri, pentru acordarea unor drepturi de construire în schimbul cedării unor spaţii de promenadă.
Horaţiu Răcăşan a prezentat un proiect de dezvoltarea a cursului de apă, care se aseamănă cu un fir roşu ce leagă toate spaţiile principale ale Someşului prin piste de biciclete, piste de alergări şi promenadă care din loc în loc dezvoltă diferite parcuri, prin relaţii dintre oameni şi natură şi apă. „Se poate creea o scurtătură către aeroport, poate fi o cale de evadare către natură înspre Floreşti. Sunt foarte multe noduri de trafic care pot fi folosite pentru schimbarea mijloacelor de deplasare. Poţi să-ţi laşi bicicleta şi apoi să iei autobuzul, poţi să faci exerciţii într-un parc. Unde are rost, să-l facem navigabil şi unde nu are rost, să nu-l facem. În zona de după Carbochim şi de după aeroport, acolo este un parc sălbatic, s-au format acolo truchiuri de copaci de trei ori cât mine în grosime, intervenţia trebuie să fie minimă. Acolo e raiul pescarilor, însă după cum de întâmplă la noi, acolo s-au deversat deşeuri de pe şantierele de construcţii”.
Arhitectul Mihaela Agachi a evidenţiat zona Abator, care în trecut era o piaţă importantă a oraşului, unde se aduceau grânele. Apoi s-a ocupat cu un abator. După ce n-a fost abatorul, s-au plantat copaci. „Apoi am constatat că sunt blocuri pe locul fostului abator, într-un spaţiu medieval”.
Guttmann a pus accent pe necesitatea studierii circulaţiei din zona Pieţei Mihai Viteazul, cel mai important mare nod aflat pe malul Someşului. „Ar putea fi făcute de-a lungul Someşului parcări, pentru că deja cele mai mari parcări sunt la stadion şi la Sala Polivalentă, iar dacă se încurajează folosirea lor în complementaritate cu mijloacele de transport în comun, inclusiv cu cele metropolitane, se pot reliza multe”.
Decanul Facultăţii de Arhitectură a atras atenţia asupra faptului că în multe locuri de-a lungul Someşului apa murdară scapă în râu. Potrivit acestuia, în zona Grand Hotel Napoca există o groază de conducte care deversează acolo apă murdară, lucru observabil mai ales atunci când e secetă.
Fundaţia Cărtureşti a propus organizarea de evenimente pentru societatea civilă, care să atragă atenţia asupa importanţei Someşului pentru oraş.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

