Parlamentul României are datoria să intervină de urgență pentru soluționarea situației românilor afectați de criza francului elvețian. Cetățenii României nu au datoria să susțină economia Elveției plătind un preț dublu pe francul elvețian față de momentul în care au contractat credite, după cum nu au nici datoria să susțină băncile străine care au obținut profituri uriașe determinând populația să ia credite de acest tip prin faptul că nu ofereau alternative viabile la acea oră.
Parlamentul nu poate rămâne în vacanță în timp ce sute de mii de români sunt afectați de scumpirea peste noapte a ratelor pe care le au de plătit. Asistăm la o țeapă oficială la cel mai înalt nivel, care, chiar dacă este ascunsă în formule sofisticate, este, în realitate, doar o nouă înșelare a cetățenilor puși acum să plătească pentru acoperirea deficitelor altora.
Dacă luăm în considerare că sistemul capitalist înseamnă ca părțile contractante să fie împreună și la câștig, și la pierdere, faptul că doar cetățenii sunt obligați să suporte pierderile, în timp ce băncile se aleg doar cu profitul, înseamnă că ne aflăm într-o formulă nouă de distribuție a rolurilor în care cetățeanul român este condamnat să fie înșelat. Tocmai de aceea, Parlamentul are nu doar datoria, ci și justificarea să intervină legislativ pentru a-i proteja pe români de această formulă dezastruoasă a înșelăciunii.
Deputat Bogdan Diaconu
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:



7 comentarii la “Parlamentul trebuie să intervină pentru că românii sunt jefuiți în criza francului elvețian”
Doar tu mai lipseai Bogdanele mama din corul ipocritilor ce plang pe umarul datornicilor in franci elvetieni.Un fel de bagare in seama….
nu..parlamentul nu trebuie sa intervina pentru prostia unora..trebuia BNR-ul sa intervina atunci cand s-au dat credite haotic pe valuta si nu pe leu…acuma e prea tarziu..sa fie invatatura de minte pt toata lumea
Omu are dreptate.Daca o moneda este instabila si devine periculoasa pentru statu roman ea poate fi interzisa pe teritoriul Romaniei.I-a ganditiva daca sa zicem ca cineva din romania se inprumuta in moneda X un milion de X care face un milion de euro la imprumut si apoi statu strain face ca moneda X sa valoreze miliarde de miliarde de euro.Romania ajunge datoare din cauza speculei.Atunci trebuie sa intervina statu sa dea lege.Francu interzis in bancile romanesti si puteti cere datoria doar in lei la valoare de la data contractului.
toata problema trebuia rezolvata de bnr-dar-parerea mea ii ca domnul isarescu este calul troian al marei finante-bosorogul nu se da dus de la carma bnr pana nu-si termina misiunea trasata de marea finanta.
Avem probleme mai grele. Cei 75000 (deci, nu sute de mii cum scrie Diaconu), din care, probabil doar vreo 5000 sunt mai saraci, s-au crezut mai destepti riscand sa ia credite in valuta si nu lei. Este ca jocul la loterie. Romania este prea saraca pentru a avea grija celor care n-au incredere in lei… Cazurile grave ar trebui ajutate. Dar nu cei care au luat credite pentru vile cu 3 nivele si zece camere.
Nu i-a obligat nimeni sa ia credite tocmai in franci elvetieni. S-au crezut mai destepti decat altii. Selectie serioasa pentru a stabili cine este in mare pericol. Si, sa fie sarac…
n-a inteles nimic tataie