Consiliul Judeţean Cluj a aprobat, în şedinţa de azi, acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al judeţului Cluj – „Clujean de Onoare” principesei moştenitoare Margareta şi principelui Radu, demers prin care se recunoaşte „implicarea şi sprijinul deosebit pe care Alteţele Lor Regale le-au manifestat în numeroase domenii, în beneficiul direct al clujenilor”.
Vicepreşedintele CJ Cluj cu atribuţii de preşedinte, Vakar Istvan, a declarat că înmânarea titlurilor Alteţelor Regale va avea loc în a doua parte a lunii martie. La şedinţă au participat mai mulţi monarhişti care au arborat steaguri regale şi care au aplaudat.
„Am iniţiat un proiect de hotărâre privind acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al judeţului Cluj – <<Clujean de onoare>> Alteţelor Regale principesa moştenitoare Margareta a României, custode al Coroanei României şi principelui Radu al României. Prin acest gest îndeplinim o datorie de onoare a autorităţilor clujene, aceea de a recunoaşte şi aprecia, la adevărata valoare, implicarea şi sprijinul deosebit pe care Alteţele Lor Regale le-au manifestat în numeroase domenii, în beneficiul direct al clujenilor, în continuarea unei nobile misiuni asumate încă de la început de Casa Regală a României. Înmânarea titlurilor va avea loc, la Cluj-Napoca, în a doua parte a lunii martie”, a spus Vakar.
Proiectul a fost aprobat cu 33 de voturi.
Radu Ştefan
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


6 comentarii la “Principele Radu Duda şi soţia sa, Margareta, au primit titlul de „Clujean de Onoare” de la Consiliul Judeţean”
„Principele Radu Duda şi soţia sa, Margareta”
Cu tot respectul dar formulele de adresare in cazul famiilor regale nu este asa cum vedem mai sus .
In cazul familiilor regale daca urmasul monarhului este femeie INTOTDEAUNA va fi nominalizata prima in fata sotului . Nu se respecta regula civila in care primul este nominalizat sotul . Ex Suedia ASR Printesa Victoria a Suedie si sotul ei ASR Printul Daniel . La fel este si la incoronare monarhul feminin poarta titlul de Regina iar sotul doar Print consort si nu Rege . Formula de adresare catre urmasii monarhului este Alteta Sa Regala Principesa/Principele sau in prescurtare ASR . Daca urmasul este ” din popor” si a fost inobilat referirea la acesta se face dupa titlul nobiliar primit la care nu se mai adauga numele civil avut inainte Alteta Sa Regala Principele Radu / al Romaniei si nu ASR Radu Duda . Ex avem ASR Printesa Catherine a Marii Britanii si nu ASR Printesa Catherine Middelton , ASR Printesa Mary a Danemarcei si nu ASR Printesa Mary Donaldson . Cu respect Mircea Morar
Pentru ce se da acest titlu de onoare unor epigoni si caricaturi ale istoriei neamului romanesc?Ce au facut acestia pentru Romania si pentru romani?Nici un bine ,insa raul zace ascuns in istoria adevarata a poporului roman,rau facut cu voe ultimii asa zis regi peste tinuturile romanilor,doi impotenti din punct de vedere intelectual si patriotic,peste care s-a trantit masca fatarnica a marilor personalitati ale neamului.Vinovati sant cei care confectioneaza in permanenta aceasta masca si ii trasforma din criminali in altete regale.
Slugarnicie,,si mincuna ,,prefacatorie si orice altceva ,,,dar NU CETATEAN DE ONOARE,,,,,POATE VA JUSTIFICATI CUMVA ,,NBUNIA ,,CARE S-A FACUT ? Ce au facut Ei ,acesti cetateni ,,ptr poporul roman,,in afara de ;;;sa traiasca bine pe ,,spatele poporului ,,,rusine?? Cata minciuna ,,ca auadus benefici clujenilor,,,Spuneti concret ce ???Sau va este ,,rusine ,,,macar de v-ar fi,,,,
Dl Banescu si io ( cam infantil sa va ascundeti identitatea sub un acronim) oare ati uitat cine a facut unirea provinciilor romanesti ? Oare stiti dvs ca in timpul monarhiei eram o tara respectata in Europa ? In 1932 1 dolar SUA = 1.21 lei romanesti va spune ceva despre valoarea monarhiei ? Oare stiti ca acesti regi au facut unirea Romaniei lucru realizat dupa 400 de ani de la prima unire a lui Mihai Viteazu. Criminalii astia de regi cum ii numiti respectiv Regele Ferdinand a declarat razboi varului sa Kaiserul Wilhelm al Germaniei pt ca Transilvania sa se poata uni cu Romania
. Dupa ca faceti ceva studii pe tematica aceasta va rog sa va mai dati cu pararea . Ura aceasta proletara a dvs ne-a adus in starea in care suntem acum . Putina decenta si reflectie la trecu nu strica nimanui . Poate doar minciunilor comuniste .
adevaru adevarat ii ca unirea a fost facuta de provincii nu de rege.
adevarul adevarat ii ca in ambele razboaie ,armata Romaniei a fost dotata cu arme din anii 1870.S asta din cauza regalitatii corupte.
adevarul ii ca aveam respect daca majestatile faceau o fundatie -cum a fost aceea cedata de domnu ungureanu-fundatie care sa sprijine urmasii dusmanilor poporului asasinati si martirizati de catre bolsevici-dusmani care au crezut IN si care care au fost tradati de regalitate.Nu este o rusine ca sa vina acum sa-si aroge merite,nemeritate,cand putea ramane in Romania sa sufere alaturi de cei pe care i-a tradat.Isi permitea cel mai mare criminal din istorie,stalin, sa-l asasineze cand stia cate neamuri ilustre are-eu cred ca nu.
mosu-le . Oare cum a fost facuta unirea de provincii ???? Asa de unele singure ? De ce nu se face acum unirea cu Moldova ca doar e libertate ? Unirea a fost facuta de reprezentantii provinciilor in urma efeorturilor diplomatice ale lui Bratianu , Vaida-Voievod care aveau girul sefului statului Regele Ferdinand si ajutorul dipomatic al Reginei Maria .
Cat desapre fundataie va invit sa intrati si sa vedeti mai multe pe site-ul Fundatiei Principesei Margareta http://www.fpmr.ro/ . Nu este nici o mare rusine sa isi aroge niste drepturi care le au . Dvs va auziti ce spuneti „cand putea ramane in Romania sa sufere alaturi de cei pe care i-a tradat ” !!!! Care dintre regii tarilor peste care a venit tavalugul rosu sovietic a mai avut voie sa mai sta in tara . Stiti dvs oare ca noi am fost ultima tara care inca mai avea rege in 1947 dupa ce toti regii din balcani au fost alungati de bolsevici incepand cu 1945 ? Stalin isi permitea orice ca doar a batut palma pt asta cu Churchill si Roosvelt . Alta intrebare am eu pt dvs . Oare mai eram noi tratati daca aveam regele si cand Europa ” stia cate neamuri ilustre are-eu cred ca nu” !!!!