Distribuie articolul

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede conferirea titlului de Erou al Naţiunii Române lui Avram Iancu pentru viaţa închinată şi jertfită spre propăşirea neamului românesc, iniţiat de Crin Antonescu şi Theodor Athanasiu.

Deputaţii au adoptat proiectul cu 320 voturi “pentru”, 4 “împotrivă” şi 10 abţineri. Proiectul prevede că “pentru cinstirea în mod deosebit a memoriei lui Avram Iancu (1824-1872), considerat cel mai mare erou naţional al românilor din Transilvania, cu merite excepţionale în afirmarea identităţii şi a drepturilor naţionale pe teritoriul strămoşesc, se conferă fostului conducător al revoluţiei române 1848-1849 din Transilvania titlul de «Erou al Naţiunii Române»”.

Proiectul a fost iniţiat de senatorii PNL Crin Antonescu şi Theodor Athanasiu. Reprezentanţii UDMR au anunţat că se abţin de la vot deoarece au “dubii în legătură cu felul cum arată legea”.

“Avram Iancu este un adevărat român, iar pentru românii din Ardeal este o icoană”, a afirmat şi deputatul Tudor Ciuhodaru.“Conferirea acestui titlu pentru unul dintre cele mai glorioase şi tragice personaje ale istoriei noastre este un lucru important pentru noi”, a spus, la rândul său, deputatul PNL Mihăiţă Calimente.

“Astăzi noi ne-am afirmat patriotismul. Avram Iancu este o rădăcină a neamului românesc pe care nu o va smulge nimeni niciodată”, a spus deputatul Clement Negruţ.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: