Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, consideră că România se confruntă cu un pericol extrem de serios, în contextul înmulțirii cazurilor de mare corupție care zguduie scena politică românească. Cazurile de corupţie din ultima perioadă riscă să creeze „un efect de respingere a clasei politice”, ceea ce ar facilita câștigarea puterii de către „un partid radical-naţionalist, cu pretenţii de suveranitate exclusivă şi având un lider carismatic”, a avertizat, vineri, la RFI, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe și preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară.
Întrebat care sunt implicaţiile politice ale cazurilor de corupţie din ultima vreme, Cristian Diaconescu a explicat: „Dacă mă întrebaţi de semnificaţiile politice, având în vedere că discutăm despre sume foarte mari de bani, discutăm de persoane publice numeroase, care la un moment dat au condus România şi care au pus proiecte în aplicare în această ţară, se poate crea un efect care, încă o dată, nu este nici pe departe imputabil instituţiilor statului, dar la care ar trebui să se gândească mai ales partidele politice: este un efect de respingere a clasei politice. Acest lucru s-a întâmplat în Grecia şi este pe cale să se întâmple în Spania. În Grecia, după regimul coloneilor, trei familii nu numai politice, familii în sensul juridic al cuvântului, au condus viaţa economică, au condus viaţa politică, practic au împărţit puterea în Grecia, poporul s-a revoltat şi pe fundalul unei crize economice, cetăţenii greci au adus la putere o structură politică protestatară. Nimic nu spune că şi în România un astfel de proces se poate întâmpla. Repet, mi se pare un pericol extrem de serios, un partid radical-naţionalist, cu pretenţii de suveranitate exclusivă şi având un lider carismatic poate câştiga puterea, moment în care situaţia o poate lua într-o direcţie pe care astăzi nu o putem prefigura”, a precizat Cristian Diaconescu.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:




15 comentarii la “Diaconescu, fost ministru de externe speriat: „un partid radical-naţionalist va veni la putere în România””
Asta tipa AU, MA DOARE! ca tiganul, inainte sa dai in el, in speranta ca te face sa te razgandesti.
Romania are nevoie urgenta pe viitor de o alternativa national/ nationalist crestina….dragostea de Dumnezeu, neam si tara nu reprezinta nici un fel de pericol…..adevaratul pericol este toata clasa politica care fura acesta tara de la lovitura de stat din decembrie 1989.
Tradatorii astia sunt fix ca in acea zicala „popoulara”: Curvele pun primele mana pe prajina pentru a le scoate pe celelalte curve din sat.
Sunt speriati de propria prostie si hotie! Sunt speriati ca s-a aflat ca mafia politica este transpartinica si ca de fapt partidele din Romania nu au nici o culoare politica, nici o ideologie si nu au actionat niciodata in interesul tarii.
[…] Întrebat care sunt implicaţiile politice ale cazurilor de corupţie din ultima vreme, Cristian Diaconescu a explicat: “Dacă mă întrebaţi de semnificaţiile politice, având în vedere că discutăm despre sume foarte mari de bani, discutăm de persoane publice numeroase, care la un moment dat au condus România şi care au pus proiecte în aplicare în această ţară, se poate crea un efect care, încă o dată, nu este nici pe departe imputabil instituţiilor statului, dar la care ar trebui să se gândească mai ales partidele politice: este un efect de respingere a clasei politice. Acest lucru s-a întâmplat în Grecia şi este pe cale să se întâmple în Spania. În Grecia, după regimul coloneilor, trei familii nu numai politice, familii în sensul juridic al cuvântului, au condus viaţa economică, au condus viaţa politică, practic au împărţit puterea în Grecia, poporul s-a revoltat şi pe fundalul unei crize economice, cetăţenii greci au adus la putere o structură politică protestatară. Nimic nu spune că şi în România un astfel de proces se poate întâmpla. Repet, mi se pare un pericol extrem de serios, un partid radical-naţionalist, cu pretenţii de suveranitate exclusivă şi având un lider carismatic poate câştiga puterea, moment în care situaţia o poate lua într-o direcţie pe care astăzi nu o putem prefigura”, a precizat Cristian Diaconescu. – Sursa: NapocaNews […]
Diaconescule….jigodie va-ti facot-o cu mana si capul (sic) vostru ! De 25 de ani Romania este jefuita ! Nemernicilor. SA VINA FORTELE NATIONALISTE LA PUTERE. PE UNGURI I-TI PUPAT IN TOTI ACESTI ANI IN KUR.
NEMERNICULE IN ROMANIA SE MOARE DE FOAME IAR VOI INCA IL MAI INJURATI PE CEAUSESCU !
gasca care a acaparat puterea si vandalizat Romania are o frica viscerala sa nu vina la putere o forta politica,nationalist,forta care sa caute unde a disparut averea tarii.daca se urmareste descendenta celor ce conduc azi Romania ,o sa ramaneti surprinsi sa aflati ca majoritatea sunt urmasi ai bolsevicilor adusi cu tancurile sovietice.
continuare-se va mai regasi printre alesi si cate o nimicarnita care este in stare sa o prostitueze si pe ma-sa pentru a accesesa in randul tradatorilor si vanzatorilor de tara.
Ce ticalos! Iar se agita marota „legionarismului” asa cum s-a mai intamplat asta de mai multe ori din ’90 incoace!
Le e frica gunoaielor de spectrul nationalismului!
Las ca vine si vremea ta Diaconescule!
Pacat ca noi nu avem o miscare nationalista cu un lider carismatic care ar putea sa ii adevereasca temerile fostului ministru
Noua Dreapta – unica opozitie, singura alternativa la sistemul putred transpartinic!
marsh nationalisti jigariti de-aici, veti ajunge voi la putere cand or canta caii si-or necheza cucii! N-aveti nici o realizare, sunteti 0 barat, singura care intr-adevar a facut ceva pentru Romania in ultimii ani a fost Macovei, gratie careia toate stirile se deschid cu hotii si borfasii politruci incatusati la DNA!
mioriticule,cred ca esti un tiintor de lumanare la mafiotii care au vandalizat Romania.Inafara de Morosan,toti au cerut sa vina la conducerea Romaniei,oameni cinstiti-pot fi romani,unguri,tigani,exemplu ii domnul Ioahannis care a fost preferat crestinului ortodox ponta.Dupa insinuarea cu calu cred ca esti urmas a mancatorilor de sub sea sau de a,de la cal.ltundeva.
Sa speram!
Ala e un handicapat. Parlamentul ar trebui desfiintat, e plin de indivizi de acest gen, speriati la gandul ca isi vor pierde scaunul si vor trebui sa dea socoteala pentru tot ce au furat