Ceea ce se întâmplă de câţiva ani la nivelul de conducere al Consiliului Judeţean Cluj depăşeşte orice imaginaţie. Hoţia, şpaga, management neperformant, dezinteresul faţă de clujeni şi banul public sunt fundamentele şi paradigmele Consiliului Judeţean Cluj. De la Nicoară, Uioreanu, Oleleu sau Vakar conducerea Consiliului judeţean Cluj s-a afundat ca o corabie spartă pe marea corupţiei şi incompetenţei manageriale. Ca şi clujean îmi e ruşine să spun că mă reprezintă un Consiliu Judeţean care prin lipsa eficienţei şi a falimentul moral promovat face de râs românul ardelean în România. Miticii nu sunt la Bucureşti cum se bat infatuat pe piept unii ardeleni lobotomizaţi de unguri, ci în fotoliile ineficienţei de la Consiliul Judeţean Cluj.
O serie de ilegalităţi ale unor manageri ignobili numiţi strict politic, ca la partidul comunist, trebuie dezvăluite spre ştiinţa opiniei publice. Anul 2005, administraţia Marius Nicoară (PNL) – Se ia decizia să se contracteze un credit în valoare de 55.000.000 de lei pentru întreţinerea drumurilor judeţene. Din aceşti bani se realizează un drum în lungime de 3 km spre Muntele Băişorii, conform consilierilor judeţeni ai PDL. În rest, nimic. După 10 ani, Consiliul Judeţean Cluj încă mai plăteşte rate după acel împrumut, în acest an rata ajungând la 3.000.000 de lei.Potrivit vicepreşedintelui CJ, Ioan Oleleu (PSD), un raport al Curţii de Conturi arată că lucrările executate din acei bani nu pot să fie dovedite cu hârtii, pentru că acestea nu există şi nu s-au făcut procedurile de recepţie pentru ele.Oleleu a menţionat că se analizează la ora actuală situaţia acelui credit şi a lucrărilor efectuate din respectiva sumă de bani.
Nici cu ctitoria „ceauşistă” a lui Alin Tişe nu ne este ruşine! SC Cluj Arena SA, care administrează stadionul pe care evoluează U Cluj, are datorii de 5,6 milioane lei, deoarece nu a achitat impozitul pe clădiri pentru 2011-2014.Potrivit raportului Curţii de Conturi Cluj pe anul 2013, printr-un contract de asociere în participațiune, Consiliul Județean (CJ) Cluj, ca asociat participant, a pus la dispoziția asociatului administrator SC Cluj Arena SA Cluj-Napoca folosința imobilului Cluj Arena.“Prin contractul de asociere în participațiune, CJ Cluj, ca asociat participant, a pus la dispoziția asociatului administrator SC Cluj Arena SA Cluj-Napoca folosința imobilului Cluj Arena, pentru ca asociatul administrator să desfășoare activitatea de administrare și exploatare a imobilului, pe bază de contract sau comision. În aceste condiții, în perioada 2011 – 2014 nu a fost calculată, declarată, înregistrată și virată taxa pe clădirile primite în administrare, aparținând domeniului privat al județului Cluj, în sumă de 5,6 milioane de lei”, se arată în raportul Curții de Conturi. SC Cluj Arena SA Cluj-Napoca este acuzată că nu a înregistrat în evidența contabilă valoarea bunurilor și terenurilor aparținând domeniului public și privat al unităților administrativ teritoriale primite în administrare, în valoare de 168,8 milioane de lei.
Consilierul judeţean Dorel Secară a declarat în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean, că în urma participării la o întrunire a Consiliului de Administraţie a aflat că la fabrica de încălţăminte Clujana nu s-a mai făcut inventar din 2013.Pentru salvarea fabricii ar exista 2 variante, potrivit Consiliului de Administraţie: Legea 85 din 2014 de prevenire a insolvenţei şi insolvenţa sau privatizarea.Clujana, fabrică aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, are 7 milioane datorii, care au fost eşalonate recent pe 5 ani. Pierderea este de 2,3 milioane de lei la final de an 2014.Potrivit unui membru al Consiliului de Administraţie, Ioan Nicoară, s-a furnizat încălţăminte şi nu s-a plătit de către clienţi, încălcându-se legea. Mai mult, s-a livrat încălţăminte la preţ de dumping (20-30 de lei) pentru persoane fizice. Niciun contract economic încheiat în 2 ani de zile n-a fost prezentat în Consiliul de Administraţie de către fostul director al fabricii Dorin Şumlea. Cred că Ceuşescu se întoarce în mormânt când Clujana exporta încălţăminte în peste 100 de ţări din lume şi avea 10.000 muncitori.
Aeroportul nostru ar trebui să poarte numele „Jaf, incompetenţă şi terorism”. Sub bagheta veşnicului director, care va fi mumificat şi pus la împăiat în muzeul aeroportului după 2050 s-au petrecut cele mai penale acte de corupţie din 1990 încoace în Cluj-Napoca. S-a făcut pistă fără autorizaţie (citeşte şpagă pentru Uioreanu) sub nasul celor de la SRI Antitero şi numeni nu a plătit pentru nimic. Mai mult oricine poate intra pe aeroport să se fotografize în cabina piloţilor, cum s-a întâmplat acum câteva luni fără să cadă niciun cap de la SRI Cluj sau conducerea aeroportului. Nu plăteşte nimeni, iar directorul general e bătut în cuie. Consiliul Judeţean Cluj a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli de la Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” din Cluj-Napoca pe anul 2015. Bugetul publicat pe site-ul Consiliului Judeţean arată însă că la un rezultat brut (profit/pierdere) de 340.000 de lei se oferă totuşi bonusuri salariale care depăşesc acest rezultat financiar.Mai exact pentru anul 2015 conducerea aeroportului estimează că va acorda bonusuri salariale în valoare de 700.000 de lei. În total se prognozează un număr mediu de salariaţi de 239 de persoane, adică bonusuri de circa 3.000 de lei de căciulă, asta dacă fiecare angajat va primi o parte egală din acea sumă.La aeroport, câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salariată este de 3.000 de lei.Regia aeroportului funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, însă în clădirea CJ există funcţionari cu salarii de circa 5 ori mai mici.
La capitolul “drumuri”, directorii Consiliului Judeţean şi-au prevăzut că vor realiza în 2014 “nivel kilometri” de drum, fără să spună vreun număr concret sau măcar la ce “nivel” se face referire. Oricum drumurile spre Băişoara sau Arieşeni sunt aceleaşi de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, doar extrem de uzate. Banii s-au dus în buzunarele şpăgarilor. La nivelul conducerii Tetarom, Consiliul de Administraţie a prevăzut ca şi criteriu de performanţă de atins în 2014, acoperirea a 21% din datorii deşi Tetarom nu are datorii!Haosul e rodul lipsei unei conduceri legitime şi ferme a forului judeţean blocat de interesele meschine şi politicianiste ale guvernului PSD, care barează intrarea în legalitate prin organizarea de alegeri. Rampa de gunoi de la Pata Rât este o bombă cu efect întârziat. Îmi spunea un consilier judeţean mai acum o lună la un ceai de muşeţel că dacă nu se rezolvă problema gropii ecologice de gunoi a Clujului, oraşul nostru va deveni un nou Napoli, în care clujenii îşi vor face cărare printre mormanele de gunoi.
Cazurile privind ineficienţa şi corupţia conducerii Consiliului Judeţean Cluj din 2004 încoace sunt numeroase. Toate partidele şi-au nominalizat la alegeri dar incompetenţi, lipitori de afişe sau şpăgari. Acum Ponta şi Vuşcan blochează alegerile judeţene pentru intrarea în normalitate, pentru că se doreşte ca judeţul nostru să fie paria României. Oricum rezultatul falimentului Consiliului Judeţean e că judeţul Cluj concurează economic şi la lipsa de competenţe cu lanternele roşii ale ţării Vaslui, Botoşani sau Olt.
Ionuţ Ţene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:



3 comentarii la “Faliment, haos şi risipa banului public la Consiliul Judeţean Cluj”
noi sunteem rumuni
noi sunteem rumuni
noi sunteem pe aici
în veeeeeeci stăpîni
FIȚI !
Tm, dar ma-ta ce e? Nemtoaica hitlerista din noua dreapta timisoara? 🙂
Despre cafeaua verde se mai stie ca diminueaza riscul de diabet, ajuta la depurarea ficatului si creste eficienta medicamentelor. Dar cel mai cunoscut efect al cafelei verzi este acela de a-i ajuta pe cei care tin regim de slabit. Datorita continutului ridicat de acid clorogenic, se accelereaza metabolismul si aportul de glucoza este inhibat. Puteti slabi pana la 18 kilograme in prima luna. Accesati pagina noastra de facebook pentru mai multe informatii despre cafeaua verde.